În primul rând, filmul Copiii sunt bine-mersi/The Kids Are All Right e original prin subiect şi surprinzător prin tratare - un cuplu de lesbiene îşi întemeiază o familie, cu copii şi tot tacâmul, apoi (culmea) familia e aproximativ ca oricare alta: cu bucuriile, complicaţiile, dezamăgirile şi reuşitele ei.
Există chiar un părinte dominant, Nic (Annette Bening), care aduce banii în casă (e medic), şi părintele care a crescut copii, casnic (Julianne Moore), care abia la 40 de ani şi ceva începe să se concentreze pe o posibilă carieră ca arhitect peisagist. Aici ni s-a părut că regizoarea Lisa Cholodenko a întins un pic coarda ca să delimiteze structura familiei - cine are rol de mascul, cine de femeie în acest cuplu de lesbiene, croit parcă după calapodul anilor 20. Prin urmare, un cuplu modern, cu valori cât se poate de... tradiţionale.
Dacă începe în mod original şi surprinzător, evoluează tot luându-ne pe neaşteptate. Ce te faci când cei doi copii - un băiat şi o fată - vor să-şi cunoască tatăl biologic? Mai mult, lucrurile se complică într-adevăr, când tatăl biologic (Mark Ruffalo), sub aparenţa unui sexos Don Juan, care în tinereţe dona spermă contra a 60 de dolari "tranşa", acum e încercat de sentimente paterne. Va avea el loc în familia lui Nic? Aceasta e miza.
Regia reuşeşte să creeze o stare de real absolut veridică; îţi dă acea senzaţie de viaţă adevărată, care ne face să ne simţim foarte bine în sânul acestei familii aparent atipice, dar în sine absolut normale. Actorii se simt în largul lor, e o stare de bine pe care ţi-o transmite filmul. Toate acestea sunt posibile datorită stilului de lucru al Lisei Cholodenko (mai jos găseşti o casetă despre Marca personală a regizoarei şi o declaraţie a lui Mark Ruffalo). Cele două protagoniste, Benning şi Moore, interacţionează credibil, sunt convingătoare ca şi cuplu, e o chimie între ele, iar Moore şi Ruffalo - aparent amorfi în Blindness (unde erau soţ-soţie) s-ar putea înscrie la premiile pentru cea mai toridă pereche a anului. Dacă în cuplul întemeiat de 20 de ani între personajele lui Benning şi Moore lucrurile sunt aşezate, cele două actriţe creionând în linii discrete şi romantice o relaţie plină de sensibilitate, între donatorul de spermă şi mama purtătoare (Moore) - care fac cunoştinţă la 18 ani după momentul inseminării - izbucneşte un vulcan.
În tandem cu pasiunea năvălitoare e şi modul de povestire dinamic al lui Cholodenko, cu punctări şi nuanţări exact acolo unde e nevoie.
E de remarcat cât de mult rămâne camera pe chipul lui Annette Benning, când personajul ei realizează că între Jules şi Paul are loc o aventură. Deşi aproape împietrită, figura lui Benning sugerează o lume interioară care se năruie la înţelegerea faptului că familia ei s-ar putea dezmembra, în urma relaţiei dintre Paul, acest intrus, donatorul de spermă, şi "soţia" ei, Jules (Moore).
Despre jocul actorilor, nu putem să spunem decât că Academia Americană a gafat privând-o de o nominalizare pe Julianne Moore. Benning face genial trecerea de la registrul comic la cel dramatic, iar Ruffalo pune condimente (metafora nu e întâmplătoare, personajul lui deţine un restaurant bio) neaşteptate lui Paul - care, sub aspectul unui Don Juan uşor pămpălău, iubitor de libertate şi adeptul principiului că cea mai bună şcoală e viaţa, se maturizează brusc, o dată cu trezirea sentimentelor paterne şi a nevoii de a avea o familie.
Mia Wasikowska, fiica în vârstă de 18 ani a cuplului Moore-Benning, şi Josh Hutcherson, fiul de 15 ani, joacă perfect cei doi adolescenţi porniţi în căutarea tatălui biologic, cu stângăciile, ticurile, tipicurile vârstei.
Laser (Josh Hutcherson) vrea ca Joni (Wasikowska), acum în prag de a merge la facultate, să-l găsească pe tatăl lor biologic. Deşi la început ezită, Joni îi face acest favor fratelui ei şi reuşeşte să ia legătura cu Paul (Mark Ruffalo). Copiii încep să se simtă atraşi de stilul de viaţă al lui Paul, un personaj boem, genul de tată care fascinează orice adolescent, care contrastează cu principiile rigide ale mamei lor, Nic, o doctoriţă conservatoare ce a impus reguli stricte familiei. Cealaltă mamă, Jules, care tocmai îşi începe cariera de peisagist, se simte la rândul său atrasă de Paul. Pe măsură ce tatăl celor doi adolescenţi devine tot mai prezent în viaţa celor patru, un nou şi neaşteptat capitol începe în viaţa acestei familii ...
Marca personală a regizoarei
... mai întâi ar fi ochelarii... cu rame negre, ochelari pe care îi poartă şi Annette Bening în film, ca un omagiu adus Lisei Cholodenko. Să nu uităm că un gest similar l-a făcut la Cannes Jude Law - la premiera filmului My Blueberry Nights; actorul a avut tot timpul pe nas (inclusiv pe covorul roşu) ochelari de soare, pentru că Wong Kar Wai este cunoscut pentru ochelarii săi fumurii, de care nu se desparte în nicio situaţie.
Pe de altă parte, Lisa Cholodenko are un stil de lucru foarte pe placul actorilor. Mark Ruffalo descrie experienţa sa fructuoasă de lucru cu Cholodenko: Un regizor trebuie să fie o persoană specială pentru a avea încredere în actor, pentru ca acesta să scoată la iveală ceva mai bun decât era dorit sau gândit de la început. Lisa e o regizoare ieşită din comun, care înţelege faptul că un actor, după prima săptămână de filmări, cunoaşte probabil mai bine personajele decât scenaristul sau regizorul. Ea creează un mediu stabil şi distribuie rolurile aşa cum trebuie. Ea ştie ce să scoată de la un actor, şi de aceea poţi să te simţi liber să improvizezi şi să fii tu insuţi în rol. Ea insistă asupra scenelor. Îi plac nuanţele de comportament. Nu îi este frică să exploreze, nu auzi de la ea: 'Ei bine, replica e aşa şi aşa... Vreau doar să spui replica asa cum e în scenariu'. Nu e atât de formal. Ai ocazia să dezvolţi".
Interzis sub 15 ani
Chiar dacă există cuvântul "copii" în titlu, să nu vă lăsaţi înşelaţi, filmul nu este pentru ei. Cel puţin nu pentru persoanele de sub 15 ani. Sunt sugerate, cu nuditate parţială, scene toride de sex hetero şi momente de intimitate lesbi.
Părerea ta
Spune-ţi părereaVeridicul ????