Festivalul de la Cannes

Charlotte Gainsbourg: "Mi-e frică de moarte!"

de Gloria Sauciuc in 22 Mai 2009
Charlotte Gainsbourg: "Mi-e frică de moarte!"

Charlotte Gainsbourg, cea care la 13 ani cânta în duet cu tatăl ei "Lemon incest", iar peste câţiva ani făcea The Cement Garden (1993), un film în care se celebrează incestul, revine anul acesta într-un mod provocator în atenţia publicului, cu rolul din Antichrist, cel mai controversat film de la Cannes de anul acesta.
Filmul se va difuza fără unele scene în mare parte dintre teritorii, şi asta pentru că nuditatea frontală, ca şi mutilarea genitală nu sunt imaginile pe care distribuitorii să le accepte, dând vina pe public că este pudic. În România filmul va rula în cinematografe din octombrie.
Mai frumoasă în realitate decât pe marele ecran, actriţa în vârstă de 38 de ani arată ca o adolescentă, cu tricoul ei absolut comun şi jeans gri, afişând un calm interior. Este împăcarea cu sine? Sau e vorba de un control al emoțiilor pentru a nu-şi autoprovoca o stare tensionantă, după atacul cerebral pe care l-a avut în urmă cu câţiva ani?
Corespondentul Cinemagia la Cannes a stat de vorbă cu Charlotte Gainsbourg, care şi-a mărturisit frica de moarte, şi a vorbit despre rolul controversat pe care l-a făcut, despre vină, şi cei doi copii ai ei şi ai regizorului Yvan Attal.

[atenţie, interviul de mai jos conţine spoilere]

Scenele cele mai dificile ale filmului au implicat nuditate frontală şi simularea automutilării. Care a fost discuţia despre aceste scene cu regizorul?
Am avut încredere deplină în el, şi mi-a cerut să am încredere datorită călătoriei pe care trebuia să o facem. Pentru el a contat ca în acele scene să am încredere în el, că nu o să mă trădeze, nici nu o să facă ceva de care să-mi fie ruşine. Totul a fost clar, iar el m-a respectat şi m-a ajutat.

Este un film care se joacă cu mintea, nu v-aţi simţit epuizată la final? În plus, au fost nişte experienţe extreme - în film aţi pierdut un copil...
Da, am fost obosită... Dar a fost atât de provocator, atât de intens, şi...da, a fost atâta plăcere dar şi atâta suferinţă. Dar în cele din urmă, gândul la copii mei, la viaţa obişnuită, devenise straniu. A fost un moment curios, nu ştiam până la ce moment mă regăsesc în scenariu.

Aţi citit tot scenariul de la început...
Am citit tot scenariul, fără să ştiu dacă voi juca în film. Din ce credeam, nu îmi imaginam că voi fi distribuită, la întâlnire nu am vorbit mult. Însă i-am descoperit personalitatea, şi m-am simţit foarte calmă, foarte relaxată în faţa lui Lars [Von Trier - n.red.]. Mă gândeam că el crede că nu sunt îndeajuns de nebună pentru rol.

Ai încercat ceva care să schimbe cursul scenariului?

Sigur, şi după asta se uita Lars, după mici accidente şi reacţii spontane. El voia ca noi să putem inventa noi înşine replici. La sfârşitul zilei, trăgeai concluzii diferite, încât nici eu nu mai eram conştientă de ceea ce făcusem. A fost foarte flexibil. Până la urmă am fost mulţumită.

De ce v-aţi dorit atât de mult acest rol?

Pentru că voiam să lucrez cu Lars Von Trier.

Care din zilele de filmare a fost cea mai dificilă şi care a fost cea mai propice?
Cred că cea mai dificilă a fost ziua cu scena ştrangulării. Am simţit şi o mare presiune în acea zi, pentru că Lars mi-a arătat scene video cu ştrangulări şi a experimentat el însuşi pe mine. Şi am devenit foarte nervoasă, şi totul a fost foarte dureros pentru că nu puteam respira, şi m-am speriat, dar asta şi într-un sens bun. Să fac lucruri dureroase a fost plăcut, şi toată suferinţa îl făcea mai vesel pe regizor. Senzaţiile au fost amestecate.

Am dorit ca iubitul meu să vină aici [la Cannes - n.red.] cu mine, el ştia ce am avut de făcut, ştia scenariul şi voia să mă susţină. Iar aici am fost capabilă să văd altfel filmul, să mă transpun într-o altă dimensiune. Am fost foarte mişcată de modul regizorului de a filma natura.

Cum a reacţionat la scenele de nuditate, la masturbare?
Nu am văzut asta în timpul filmărilor deoarece făcea parte din efectele speciale.

Cred că una din misiunile pe care şi le propune Lars este să arunce provocări, în sensul bun al cuvântului. Credeţi că părinţii dvs. v-au influenţat în asta, v-au ajutat?

Tatălui meu îi plăcea aventura, provocarea. Eu sunt doar un interpret, şi puterea mea din acest rol a venit din Lars şi de talentul lui de a lega lucrurile.

Pentru mine este echivalentul lui Je t'aime moi non plus, care la momentul respectiv a pus-o pe mama mea într-o poziţie similară cu cea a mea de acum. De-a lungul filmărilor a fost foarte înţelegătoare cu mine şi m-a susţinut, de parcă mi-ar fi dat permisiune să fac ceea ce fac, să nu-mi fie ruşine, că e ok ceea ce fac.

Ce simţi pentru personajul tău?
Poate că ea e răul, dar aş înţelege un bărbat care se apropie de ea. Nu am făcut o relaţie între ceea ce sunt eu şi ceea ce era ea. Nici nu ştiu sigur cine era, de fapt. Eu eram complet intrusă. Nu ştii ce background are personajul tău, cum să te legi de el.

Trebuie ca cineva să fie construit după legile clare ale naturii proprii?

M-am concentrat la acţiune. Nu am vrut să mă gândesc la propriii copii, e un moment dificil, aşa că nu am dorit să îmi irosesc concentrarea. Regizorul are darul acesta de a te motiva, şi avem nevoie de asta.

Aţi înţeles în cele din urmă cine era Antichristul?

Nu ştiu, l-am întrebat tangenţial referitor la religie. El [Lars Von Trier - n.red.] nu mi-a explicat, mi-a spus că nici el nu ştie, şi am considerat că acesta e unul din misterele demne de păstrat.

Sunteţi religioasă?

Nu, nu sunt, dar sunt aproape de tipul evreiesc al tatălui meu. Nu pot spune că sunt religioasă, nici n-am primit o creştere religioasă.

Credeţi într-o fiinţă superioară?
Nu cred. Aş vrea să fi crezut, dar acum nu cred.

Am văzut că aţi abordat problema vinei. E o problemă de origine religioasă?
Vina este un lucru pe care îl înţeleg foarte bine. Vina nu are numai o origine religioasă. Poţi să te simţi vinovată faţă de copiii tăi, poate să fie o ruşine faţă de tot.

Care sunt fobiile dumneavoastră?
Lars m-a întrebat asta. Da, mi-e frică de moarte, deşi nu îmi era înainte.

Filmul a declanşat această frică?
Nu, cred că o am dinainte, de când am avut accidentul. Atunci m-am speriat.

De care rol din carieră v-aţi apropiat cel mai mult?

Nu ştiu, pentru că nu mă identific cu personajele. Am o părere bună despre acest film, pentru că am putut să mă exprim, şi mai sunt legată de filmele soțului meu. [Ma femme est une actrice, 2001, Ils se marierent et eurent beaucoup d'enfants, 2004 - n.red.]

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells