Charlize Theron va fi „răzbunătoarea”

de Cristina Grigore în 29 Nov 2012
Charlize Theron va fi „răzbunătoarea”

Actriţa Charlize Theron va fi producătoarea şi protagonista peliculei Lady Vengeance, un remake al filmului  lansat în 2005 de regizorul sud-coreean Chan-wook Park, scrie Variety.

Anapurna Pictures, CJ Entertainment şi Denver and Delilah Films (compania de producţie a lui Theron) au făcut un parteneriat pentru readucerea pe marele ecran a incitantului thiller, despre o femeie care alege să ducă până a capăt sentinţa în cazul unei crime pe care nu a comis-o, eliberarea oferindu-i apoi ocazia de a porni pe urmele adevăratului criminal şi de a se răzbuna.

„Va fi o adaptare foarte americană – şi cu totul surprinzătoare”, promite William Monahan, producător şi scenarist al peliculei. „Park este un geniu; este Everest-ul adaptărilor şi sunt extrem de nerăbdător să mă apuc de lucru”, a adăugat scenaristul lui The Departed, ce lucrează acum şi la scenariile lui Oblivion şi Sin City: A Dame to Kill For.

Ai mai jos trailer-ul american al peliculei lui Chan-wook Park, cu titlul original Chinjeolhan geumjassi (Sympathy for Lady Vengeance, tradus la noi Dulcea ei Răzbunare). Filmul face parte din trilogia Răzbunarea, din care mai fac parte Symphaty for Mr. Vengeance (2002) şi Oldboy (2003).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
rizea.alex70 pe 29 noiembrie 2012 14:59
Nu mi se pare o idee chiar asa de buna....sper sa nu faca un astfel de film.
alex_il_fenomeno pe 30 decembrie 2012 12:03
va face fata, clar! ma bucur de prezenta starletei, creste sansa peliculei.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells