Cele mai bune roluri ale carismaticului Tommy Lee Jones

de Gloria Sauciuc în 19 Sep 2012

Născut pe 15 septembrie, carismaticul Tommy Lee Jones i se alătură lui Meryl Streep în Terapie de cuplu, din 21 septembrie în cinematografele româneşti. Recent, Jones a reluat rolul Agent K în Men in Black 3. Anul acesta va apare în filmul Lincoln, regizat de Steven Spielberg, care va fi lansat în decembrie. De asemenea, a terminat filmările la The Emperor, în Noua Zeelandă, în regia lui Peter Webber. Jones joacă rolul generalului Douglas MacArthur. Anul viitor va juca în Malavita, alături de Michelle Pfeiffer şi Robert De Niro, în regia lui Luc Besson. El a scris scenariul şi urmează să producă, să regizeze şi să joace în filmul The Homesman.

Prolificul Tommy Lee Jones a debutat în cinematografie cu un rol în Love Story şi, în decursul unei cariere de peste 40 de ani, a jucat în filme precum Coal Miner’s Daughter – pentru care a fost nominalizat pentru prima dată la Golden Globes – Stormy Monday, JFK, The Fugitive, Natural Born Killers, Batman Forever, Men In Black, U.S. Marshalls, The Three Burials of Melquiades Estrada, A Prairie Home Companion, In the Electric Mist, The Company Men şi Captain America: The First Avenger.

A primit Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar graţie rolului şefului de poliţie Sam Gerard din filmul cu mare succes de casă din 1994, The Fugitive. Pentru acest rol a primit şi Globul de Aur. Cu trei ani înainte, Jones fusese nominalizat la Oscar pentru prima dată, pentru rolul Clay Shaw din filmul lui Oliver Stone, JFK. În 2007, Jones a jucat în filmul In the Valley of Elah, foarte apreciat de critici, pentru care a fost nominalizat la Oscar, categoria "Cel mai bun actor în rol principal". Tot în 2007 a jucat în filmul premiat cu Oscar, No Country for Old Men, scris şi regizat de Joel şi Ethan Coen, după un roman de Cormac McCarthy.

Anul trecut, Jones a regizat The Sunset Limited pentru HBO. Producţia TV a avut premiera în februarie 2011, fiind inspirată de piesa omonimă scrisă de Cormac McCarthy, avându-i pe Jones şi pe Samuel L. Jackson în rolurile principale.

Iată, mai jos, un top 5 al celor mai bune roluri ale lui Tommy Lee Jones, realizat de publicaţia Empire.

Afișează:
1 din 6

The Three Burials of Melquiades Estrada (2005)

În 2005, Jones a jucat în The Three Burials of Melquiades Estrada, film pe care l-a produs şi regizat. Filmul a fost prezentat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes şi i-a adus lui Jones premiul pentru cel mai bun actor, iar scenaristului Guillermo Arriaga premiul pentru cel mai bun scenariu.

Un western cerebral, meditativ, care dă ritmul alert în schimbul unuia mai lent: Melquiades Estrada este al doilea film cu regia semnată de Tommy Lee Jones, deşi probabil fanii aşteaptă mai multe. Tommy Lee Jones jonglează cu elementele clasice ale unui western: facerea dreptăţii şi răzbunarea, teme vechi ca Texasul însuşi. Rolul din acest film i-a adus, probabil, distribuirea într-un film la fel de bun şi care dă la fel de mult de gândit: No Country for Old Men.

Debutul în regie a fost în 1995. Jones a debutat ca regizor cu un film de televiziune adaptat după romanul lui Elmer Kelton,The Good Old Boys, pentru TNT. Jones a jucat în acest film, alături de Sissy Spacek, Sam Shepard, Frances McDormand şi Matt Damon. Pentru rolul său, Hewey Calloway, a fost nominalizat la Screen Actors Guild.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Razvan600 pe 20 septembrie 2012 13:10
In toate rolurile a jucat bine Tommy Lee Jones.
BestDreamer pe 20 septembrie 2012 13:18
Un actor foarte bun TL Jones.Are o gramada de filme in care a avut roluri jucate bine.
deadlord pe 20 septembrie 2012 18:06
Cred ca Timmy Lee Jones a jucat foarte bine toate personajele pe care le-a interpretat.
cosmin742000 pe 20 septembrie 2012 20:35
Lipsesc 2 filme cu interpretari excelente ale lui Tommy Lee Johnes : The Client si No country for old men
alex_il_fenomeno pe 12 octombrie 2012 15:35
uite ca am scapat cateva....
k-rissa pe 24 noiembrie 2012 21:42
In the Valley of Elah - GENIAL!
Theodor2011 pe 29 mai 2015 21:58
No country for old men, The Fugitive si The Homesman

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells