Cei trei muschetari, varianta fantasy

de Gloria Sauciuc în 14 Oct 2011
Cei trei muschetari, varianta fantasy

Cei trei muschetari, varianta mileniului trei, se lansează la cinema vineri, 14 octombrie, ridicând semne de întrebare asupra viitorului genului "capă şi spadă"; genul devenea extrem de popular odată cu filmul mut, cotinuând cu producţiile ce-l aveau drept protagonist pe Errol Flynn (într-o vreme cel mai bun actor-spadasin de la Hollywood), încântând cu poveştile cavalereşti de onoare şi curaj generaţii la rând după aceea; la începutul anilor 2000, genul era aproape dat uitării. Anul trecut, un Robin Hood cu Russell Crowe protagonist îndrepta vertiginos genul spre "filmul de război".

Paul W.S. Anderson se aruncă să resusciteze capa şi spada apelând la un roman clasic, Les Trois Mousquetaires, de Alexandre Dumas, ecranizat în nu mai puţin de 30 de rânduri (conform cifrelor imdb.com) recurgând la anacronisme (ce pot fi citite cu indulgenţă ca elemente fantasy), coregrafii de luptă ca în seria Resident Evil şi câteva momente care dau excelent în 3D.

Prin urmare, dacă nu mai poţi aduce nimic nou la nivel de conţinut (povestea a fost, ce-i drept, ecranizată, de zeci de ori) îţi joci toţi banii pe latura formală. Rezultatul? Un film de weekend destul de antrenant, entertaining şi impresionant vizual (Franţa medievală reconstituită pe calculator pentru panorame cu adevărat memorabile, costume somptuoase, două-trei momente puse excelent în valoare de proiectarea în 3 D).

Ce aduce nou Paul W.S. Anderson poveştii? Recurge la anacronisme - se foloseşte de dirijabile - care apar prima dată pe la 1900, nu când e plasată acţiunea din film (anul 1600), şi dă acestor obiecte de zbor inclusiv atribuţii de vase de război, rezultatul fiind... corăbii zburătoare (al căror aspect e rupt parcă dintr-un fantasy).

Tot la anacronisme s-ar încadra şi razele laser care "păzesc" colierul reginei, pe care spioana jucată de Milla Jovovich îl va "subtiliza", cu schemele reţinute de pe vremea când scăpa de zombie. Pe muchie de cuţit între inedit şi ridicol sunt coregrafiile de luptă în care Milady face piruete în aer ferindu-se de gloanţe cu rochia de epocă plină de falduri.

Ray Stevenson, Matthew Macfadyen şi Luke Evans alcătuiesc credibil trioul muschetarilor, iar Logan Lerman e o surpriză plăcută, chiar aşa pensat şi coborât de pe copertele revistelor precum arată.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Adry95 pe 15 octombrie 2011 10:00
nau idei de filme :))
DARK333REM pe 15 octombrie 2011 10:58
AsTa AşA E ;)
alex_il_fenomeno pe 15 octombrie 2011 21:05
mie mi se pare ceva tentant .
xerses pe 15 octombrie 2011 21:23
Sa vedem ce o fi si cu aceasta varianta....
spartacus pe 16 octombrie 2011 12:03
O prostie de film. Dar, asa cum se spune si in titlu, are legatura cu genul fantasy, deci nu are multe elemente comune cu realitatea... Un film usurel... Parerea mea.
jude pe 17 octombrie 2011 16:07
nu inteleg, de ce atata reclama?
AimeeLov pe 27 octombrie 2011 01:09
Deabia astept sa vad filmul asta ....:X
margott pe 4 noiembrie 2011 23:58
Doamne sfinte, mai urmeaza varianta porno a celor trei muschetari. Si poate si o varianta in care Athos e vampir, Porthos e varcolac, iar Aramis e zombi.
Amy9998 pe 28 mai 2013 19:01
Bună asta :))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells