Cei mai buni zece tineri actori români

de Mihnea Columbeanu în 15 Oct 2012

În secolul trecut, spuneam că avem actori şi operatori excelenţi, dar stăm prost la capitolul regie şi scenariu. Din fericire, începând cu anul 2001 şi apariţia noii generaţii de regizori, cea mai gravă problemă a filmului românesc s-a rezolvat - iar scenariştii încep şi ei să apară, deşi mai rarefiaţi... De actori, însă, slavă Domnului, n-am dus lipsă niciodată - şi, simultan cu naşterea Noului Film Românesc, s-au distins şi o serie de talente proaspete, precum cele din paginile de mai jos...

Afișează:
1 din 11
Andi Vasluianu - născut pe 23 iunie 1974, Bucureşti

Considerat de mulţi cel mai bun (apreciere semi-adevărată - căci nu e singurul în topul topului), a adunat în zece ani de carieră aproape şaizeci de roluri, în filme de toate genurile, lungimile şi nivelurile valorice, impunându-se cu Furia (2002, Radu Muntean), ca un interpret care combină perfect armonios forţa şi rafinamentul.

Dintre numeroasele sale roluri ulterioare, de diferite întinderi şi grade de dificultate, se mai disting şmecheraşul din "Hârtia va fi albastră" (2007, Radu Muntean), cu accentele sale de realism frapant, şmenarul din Schimb valutar (2008, Nicolae Mărgineanu), Andrei Muscalu din Întâlniri încrucişate (2009, Anca Damian), Aurel din Cealaltă Irina (2009, Andrei Gruzsniczky), portret complex şi nuanţat al omului simplu, Andrei din Periferic (2010, George Bogdan Apetri) şi, mai ales, uluitorul Vali din Apele tac (2011, Anca Miruna Lăzărescu) - un erou veridic şi uman, care-şi dă viaţa pentru libertate (a soţiei şi a pruncului încă nenăscut).

Despre apariţiile sale în filme de duzină (sau chiar mai rău) e de ajuns să spunem că, indiferent de scenariu şi de indicaţiile primite pe platou, Andi pur şi simplu nu poate juca prost. Sistemul său interpretativ, care asociază căutarea permanentă a detaliilor şi nuanţelor originale cu sondarea în profunzime, ne îndreptăţeşte să credem că îl va feri pe viitor de manierizare, păstrându-i nealterate resursele de consistenţă şi originalitate.

Pe Andi Vasluianu îl puteţi urmări în aceste momente la cinema, în comedia amară Despre oameni şi melci, alături de Monica Bârlădeanu.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
wildinthecountry pe 15 octombrie 2012 12:43
Vasluianu e genial
fdkenzo pe 15 octombrie 2012 13:02
uitati de sebastian stan, care e foarte tanar..si are mai multa faima si succes decat toti cei amintiti la un loc...
Freakky-Foxx pe 15 octombrie 2012 13:18
in ce filme romanesti a jucat?
Pitbull pe 16 octombrie 2012 22:35
Reiau intrebarea lui Freaky-Fox: IN CE FEL DE FILME A JUCAT? Romanesti sau americane?
Razvan600 pe 15 octombrie 2012 13:58
Andi Vasluianu e cel mai bun.
cosmin742000 pe 15 octombrie 2012 16:38
Fiu , am avut emotii , am crezut ca il vad pe Alexandru Papadopol in lista . bine ca nu l-am vazut :)
truesensation pe 15 octombrie 2012 17:19
:)) Tare comentariul tau ! m-am amuzat teribil....nu are ce sa caute Papamobil pe aici.
truesensation pe 15 octombrie 2012 17:20
Imi place Dragos bucur si George Piştereanu
truesensation pe 15 octombrie 2012 17:21
Serban Pavlu stie foarte bine sa treaca de la drama la comedie si petru ata merita BRAVO
andreim4 pe 15 octombrie 2012 17:41
Mama ce tineri sunt unii..... inteleg ca este interpretabil intelesul cuvantului tanar.... pentru bunica-miu care are 80 toti sunt tineri. pt mine nu prea
alex_il_fenomeno pe 15 octombrie 2012 20:17
Dragos Bucur este de departe cel mai bun.
Tyybi1 pe 17 octombrie 2012 15:53
Andi Vasluianu este unul din cei mai buni actori al momentului in Romania.
karenin08 pe 2 iunie 2013 12:43
Si eu unde-s in toata lista asta?
carmen_cinteza pe 9 decembrie 2013 12:41
de acord: sunt foarte buni, dar numai barbati?
Tyybi1 pe 2 mai 2016 21:24
Un articol foarte interesant!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells