"Cea mai fericită fată din lume" - al doilea premiu FIPRESCI

de Gloria Sauciuc în 3 Mai 2009
"Cea mai fericită fată din lume" - al doilea premiu FIPRESCI

Lungmetrajul "Cea mai fericită fată din lume" a obţinut Premiul FIPRESCI în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului IndieLisboa - Festival Internaţional de Cinema Independent (23 aprilie - 3 mai).
Filmul este despre Delia (Andreea Boșneag), o fată de 18 ani dintr-un orășel românesc, norocoasa câștigătoare a unei campanii de promovare organizată de o companie producătoare de băuturi răcoritoare: cu doar trei etichete de pe sticlele de suc, Delia a câștigat o mașină foarte scumpă. Fericita căștigătoare, însoțită de părinții ei, va trebui să pornească spre capitală pentru a filma o reclamă care s-o arate pe Delia țării întregi, drept dovadă că toată campania a fost pe bune.
Pe drumul spre București, în familie se iscă un conflict: părinții vor să vândă mașina...


Radu Jude, regizorul filmului, se află deja la al doilea Premiu FIPRESCI: cel dintâi premiu l-a obținut la Festivalul de la Sofia.
Palmaresul "Celei mai fericite fete din lume" mai include Premiul CICAE (Confederation Internationale des Cinemas d'Arts et d'Essai) la Festivalul de la Berlin, Premiul pentru Cel mai bun scenariu (Radu Jude și Augustina Stanciu) în cadrul B-EST Film Festival şi Menţiunea specială a Juriului pentru "Cea mai buna actriţă" (Andreea Boșneag) în cadrul festivalului goEast de la Wiesbaden, premiu "inventat" special de juriul goEast pentru foarte tânăra actriţă, având la bază următoarea motivaţie:
"Pentru modul extraordinar de sincer în care dă viaţă personajului, făcând publicul să creadă că ea este într-adevăr Delia Frăţilă şi nu doar o actriţă care interpretează un rol".

"Cea mai fericită fată din lume" va avea premiera românească pe 8 mai, la CinemaPRO (în cadrul Festivalului Filmului European) şi va intra în cinematografe de pe 15 mai, distribuit de RoImage.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells