Cazuri reale şi persoane extraordinare, în filmele lui 2015

de Gloria Sauciuc în 27 Ian 2015
Anul 2015 s-ar putea numi anul biografiilor la Hollywood, cu numeroase filme în pregătire sau gata de lansare

Astronautul Neil Armstrong, scriitorul L. Frank Baum (autorul cărţii Vrăjitorul din Oz), Edward Snowden, cântăreţul de country Hank Williams (jucat de Tom Hiddleston) urmează, cu toţii, să primească câte o biografie. În cinematografele noastre rulează cel puţin două filme care documentează cazuri reale şi portretizează persoane extraordinare - e vorba despre Unbroken şi American Sniper. În pregătire să se lanseze la noi este The Imitation Game. Iată în rândurile de mai jos ce poveşti şi oameni au inspirat recent scenariştii.

First Man, de la Universal, va spune povestea lui Neil Armstrong, primul om care a ajuns pe Lună. Proiectul a fost în pregătire timp de mai mulţi ani, fiind la un moment dat în faza de pre-producţie la Warner Bros, cu Clint Eastwood pregătit să semneze regia. La ora actuală, Damien Chazelle este în discuţii ca viitor regizor, iar Josh Singer, care de curând a scris scenariul pentru The Fifth Estate, ce spune povestea lui Julian Assange şi a Wikileaks, este în cărţi pentru scenariu. Deocamdată nu a fost stabilit vreun actor pentru rolul lui Armstrong.

Road to Oz, de la New Line Cinema, spune povestea tinereţii lui L. Frank Baum, autorul cărţii Vrăjitorul din Oz. Proiectul de film are deja un scenariu complet semnat Josh Golden, însă nu are desemnat, deocamdată, vreun regizor sau vreun actor. Beau Flynn este pregătit ca şi producător, prin New Line Cinema, a cărui companie părinte, Warner Bros., deţine drepturile pentru prima ecranizare a cărţii, din 1939, cu Judy Garland.

The Snowden Files, următorul proiect al lui Oliver Stone, pare să fi găsit alter-ego-ul lui Snowden în Joseph Gordon-Levitt. Deşi există zvonuri că Stone i-ar fi oferit deja rolul, iar Gordon-Levitt ar fi acceptat, ştirea nu a fost încă confirmată. Stone este pregătit să scrie scenariul şi să semneze şi regia, în timp ce Gordon-Levitt tocmai a terminat filmările pentru altă biografie, cu regizorul Robert Zemeckis, despre acrobatul Philippe Petit, intitulată The Walk.

I Saw The Light, biografia în pregătire a starului de muzică country Hank Williams, şi-a găsit un candidat pentru rolul principal în persoana lui Tom Hiddleston. Marc Abraham a semnat scenariul şi regia filmului, inspirat de o biografie a lui Williams semnată Colin Escott. Filmările au început în Louisiana în octombrie 2014, iar Hiddleston va cânta el însuşi în film, pe măsură ce producătorii acestuia au achiziţionat drepturile pentru piesele lui Williams. Tom Hiddleston a interpretat piesa lui Williams „Move It On Over” la Wheatland Music Festival din Michigan, poate ca o pregătire pentru noul său rol. Rămâne de văzut cine va apărea în rolul lui Neil Armstrong şi în cel al lui L. Frank Baum.

Cu patru nominalizări la Oscar în 2015, Mr. Turner, cu Timothy Spall în rol principal, spune povestea pictorului britanic de geniu specializat în peisaje şi scene marine.  Filmul prezintă tensiunile şi contrastele dintre acest om muritor şi munca lui atemporală, dintre fragilitatea şi puterea lui. Turner (1775-1851) este urmărit de-a lungul ultimilor săi 25 de ani din viaţă, în viaţa de zi cu zi. Filmul nu are încă un distribuitor în România, din păcate. 

Un alt caz real adus pe ecran este cel al lui Cheryl Strayed. Personajul lui Reese Witherspoon, Cheryl Strayed, începe o călătorie de 1500 de kilometri pe jos şi de una singură, de-a lungul Pacific Crest Trail, un superb traseu montan ce uneşte nordul Statelor Unite de graniţa cu Mexicul, asta după ce separarea de soţul ei devine iminentă, iar mama îi decedează. Filmul, ecranizarea romanului omonim scris de cea care a şi trăit experienţa, explorează pericolele întâmpinate, dar şi satisfacţia încercată de tânăra femeie în timpul acestei călătorii care mai întâi o îngrozeşte, apoi o face mai puternică şi, la sfârşit, o vindecă. 

Pe de altă parte, Theory of Everything, cu cinci nominalizări la Oscar 2015, descrie relația dintre Stephen Hawking (jucat de Eddie Redmayne) și soția sa, Jane (Felicity Jones). Cei doi s-au cunoscut pe când erau studenți la Cambridge în anii ’60, exact în vremea în care viitorul mare om de știință începea să sufere consecințele afecțiunii care l-a paralizat, forțându-l să trăiască într-un scaun cu rotile și să se exprime cu ajutorul unui computer sofisticat. Nici acest film nu are, din păcate, un distribuitor în România.

Să revenim acum asupra filmelor biografice de pe marile noastre ecrane:

Unbroken spune povestea lui Louis Zamperini, maratonist olimpic şi aviator în Al Doilea Război Mondial, care a supravieţuit fără mâncare sau apă şi a făcut faţă unor nenumărate pericole vreme de 47 de zile după prăbuşirea avionului său în Oceanul Pacific. 

„Cel mai eficient lunetist din istoria militară a S.U.A”, portretizat de Bradley Cooper în filmul cu şase nominalizări la Oscar American Sniper, poate fi urmărit acum pe marile noastre ecrane.

Pe 30 ianuarie intră în cinematografe The Imitation Game, despre Alan Turing, genialul matematician britanic cu rol fundamental în deznodământul celui de-Al Doilea Război Mondial după ce sparge codul Enigma, reuşită ce permite Aliaţilor să afle planurile de război naziste. Într-una dintre cele mai dureroase răsturnări de imagine ale istoriei, în 1952 lui Turing îi va fi intentat proces pentru vina de a fi homosexual, o nedreptate cu bătaie lungă pentru restul vieţii sale.

În luna martie, ne aşteaptă Foxcatcher - o dramă inspirată de fapte reale care se concentrează pe povestea de viaţă a lui John Du Pont (Steve Carell), moştenitorul companiei de produse chimice Du Pont care suferea de o formă de schizofrenie paranoidă şi care ajunge să-l ucidă pe prietenul lui de-o viaţă, Dave Schltz (Mark Ruffalo), un luptător de wrestling premiat cu aur la Jocurile Olimpice.

Exploreaza subiecte similare:

Unbroken, American Sniper, Foxcatcher, The Imitation Game, First Man, L. Frank Baum, Tom Hiddleston, Neil Armstrong, Clint Eastwood, Road to Oz, Oliver Stone, Robert Zemeckis, The Walk, Mr. Turner, Eddie Redmayne, The Theory of Everything, Joseph Gordon-Levitt

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 27 ianuarie 2015 11:45
Din pacate poate cele mai bune 2 filme din lista: The Imitation Game si American Sniper sunt si cele care schimba cel mai mult evenimentele reale.
cosmin742000 pe 27 ianuarie 2015 13:30
The Snowden Files cred ca o sa fie intersant mai ales ca in el joaca singurul actor american al generatiei sale , la fel pare si Wild cel cu Reese Whiterspoon.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells