Caravana Filmelor NexT pornește prin țară: iulie și august cu picnic și cinema sub clar de lună

de Cinemagia în 21 Iul 2016
Producţiile, românești şi internaţionale, sunt reunite în 4 programe tematice speciale: NexT Romanian Shorts, Oscar’s Night, Best of NexT și NexT Out in Space

Caravana Filmelor NexT se pregătește să împacheteze și anul acesta o parte din Festivalul Internațional de Film NexT într-o mașină, care va cutreiera țara în lung și-n lat, din 30 iulie până pe 23 august. Pentru a sărbători împreună cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, cinefilii sunt așteptați la picnic în iarbă verde și cinema sub clar de lună în grădini, parcuri, pajiști și alte spații neconvenționale din orașele lor.

Anul acesta, Caravana a pregătit o selecție de 24 de filme scurte și se va opri pentru un picnic urban în 10 orașe: Piatra Neamț (30-31 iulie, Ștrandul Tineretului), Iași (2-3 august, Palas Parc), Vatra Dornei (5-6 august, Parcul Municipal), Cluj-Napoca (8-9 august, Iulius Parc), Brașov (11 -12 august, Aleea de sub Tâmpa), Sfântu Gheorghe (13-14 august, Parcul Elisabeta), Sinaia (15-16 august, Parcul Dimitrie Ghica), Timișoara (17-18 august), Arad (19-20 august, Parcul Eminescu), Oradea (22-23 august, Parcul Cetății Oradea) și propune în meniul ei cinematografic cele mai bune scurtmetraje ale ultimilor ani.

Producţiile, românești şi internaţionale, sunt reunite în 4 programe tematice speciale: NexT Romanian Shorts, Oscar’s Night, Best of NexT și NexT Out in Space. Intrarea este liberă și anul acesta.  

Cunoscut deja publicului NexT, programul NexT Romanian Shorts aduce în fața spectatorilor cele mai recente producții românești de scurtmetraj, care au debutat în cadrul NexT, festivalul care și-a propus să descopere voci noi și originale și alături de care mulți cineaști români și-au început cariera cinematografică. Covorul roșu se va întinde pentru Oscar’s Night, cele cinci filme nominalizate anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune. Nu va lipsi câștigătorul de anul acesta, Stutterer, în regia lui Benjamin Claery.

Best of NexT înseamnă un maraton cu cele mai iubite filme premiate de la NexT, iar NexT Out in Space, programul dedicat scurtmetrajelor science-fiction, demonstrează că un film SF nu trebuie să fie lung ca să fie captivant.

Cea de-a treia ediție a evenimentului continuă misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT în fața unui public nou, în afara Bucureștiului, în orașe unde posibilitățile de vizionare a filmelor de scurtmetraj sunt reduse, iar alternativele de vizionare a filmelor în aer liber sunt puține sau inexistente.

Urmăriți călătoria Caravanei FIlmelor NexT pe pagina de Facebook.

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells