"Bal-can-can" a triumfat la Festivalul Filmului European

de Razvan Boboc în 17 Mai 2007
"Bal-can-can" a triumfat la Festivalul Filmului European

"Bal-can-can" – o coproductie Macedonia-Marea Britanie-Italia, a primit premiul publicului la editia de anul acesta a Festivalului Filmului European. In inchiderea festivalului de duminica seara, a fost proiectat un film turnat in România: "Offset", regizat de Didi Danquart. "Bal-can-can" a fost un adevarat succes de box-office in Macedonia si ar putea fi considerat o alegorie a destramarii fostei Iugoslavii, fiind povestea a doi prieteni , hoti de buzunare, ale caror drumuri se despart dupa ce jefuiesc un tren. Filmul va fi proiectat din nou pe 16 mai, la noua gradina-cinema E-Uranus din apropierea Palatului Parlamentului.

Premiul publicului consta in sprijinirea de catre un sponsor a distribuirii in Romania a filmului care strange cele mai multe voturi din partea spectatorilor. Anul trecut, "Kebab Connection" a fost primul film care a rulat in cinematografe dupa ce primise premiul publicului la festival.

A XI-a editie a Festivalului Filmului European s-a inchis la cinema Studio, cu proiectia in premiera in Romania a filmului "Offset", o coproductie Germania-Romania-Elvetia-Franta. Din distributie fac parte Alexandra Maria Lara, Razvan Vasilescu, Felix Klare si Valentin Platareanu. O comedie neagra despre identitate nationala si diferente culturale, "Offset" spune povestea unui tanar german care se indragosteste de o romanca, in timpul unei vizite la Bucuresti. Tanara se vede in situatia de a alege intre un trai incert in Germania si o viata lipsita de griji in Romania. Scenariul este semnat de Cristi Puiu, Razvan Radulescu si Didi Danquart. Filmul va putea fi vazut la cinema Studio in luna iunie.

Intre 3 si 13 mai, Festivalul Filmului European a prezentat circa 40 de filme, la cinema Studio, Sala Palatului, Muzeul Taranului Roman si E-Uranus. Invitatul special al Festivalului Filmului European de anul acesta a fost regizorul ceh Jiri Menzel, care si-a prezentat pe 9 mai cel mai recent film. Intre 11 si 13 mai, Festivalul Filmului European a ajuns si la Craiova. Urmeaza Timisoara (16-18 mai), Sibiu (17-20 mai) si Iasi (22-24 mai).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells