Adrian Păduraru - Amintiri din armată ...şi din epoca "Liceenilor"

de Mihnea Columbeanu în 20 Apr 2012
Adrian Păduraru - Amintiri din armată ...şi din epoca "Liceenilor"

"I.A.T.C.-ul, şedinţă!" era unul dintre anunţurile noastre, în plutonul 1 al companiei T.R. de la U.M. 01256, Caracal, unde făceam armata, în 1979-80. Eram nouă terişti de la I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale": patru de la actorie (Adrian Păduraru, Cristian Rotaru, Bogdan Gheorghiu, Dan Bădărău), patru de la regie (Nae Caranfil, Radu Caranfil, Dimitrie Vitanidis şi Mihnea Columbeanu) şi unul de la imagine (Cristian Comeagă).

Puţini mai ştiu ce frecţie umilitoare era serviciul militar obligatoriu din acele vremuri - chiar şi la termen redus, unde o duceam o idee mai acceptabil decât cei de la "trupă". Adi (sau "Cristinel", cum îi spuneam eu, acesta fiind al doilea prenume al său) şi cu mine, mai stoici şi mai disciplinaţi din fire, începuserăm prin a lua jocul în serios (ceea ce, pentru un timp, ne-a şi îndepărtat de ceilalţi şapte colegi), dar curând ne-am dat seama ce desuete erau miturile despre "ordinea şi onoarea" din armată, unde nu domneau decât haosul, pilele şi mitocănia. Ca atare, ne-am reintegrat în "grupul rebel" al celorlalţi - dar scurta noastră izolare dăduse naştere unei prietenii adevărate şi, sperăm amândoi, pe viaţă.

Aşadar, Cristinel Adrian Păduraru, născut în 18 aprilie 1960, la Iaşi, a intrat la actorie în acea vară a lui 1979, din prima încercare (în condiţiile în care admiterea era tot mai dificilă, atât din cauza disproporţiei enorme între umărul de candidaţi şi cel al locurilor disponibile, cât şi pentru că, inevitabil, asta denatura drastic obiectivitatea concursului), din 1980 începându-şi studiile la clasa profesoarelor Sanda Manu şi Geta Angheluţă, alături de Ioana Mioara Ifrim, Oana Pellea, Carmen Trocan, regretata Luminiţa Stoianovici, Claudiu Istodor, Răzvan Popa şi Cristian Rotaru.

Încă din anul întâi, am colaborat pentru examenul meu la regie de teatru, cu un fragment din "Suflete tari", de Camil Petrescu - unde, alături de Ioana Ifrim, Adi mi-a confirmat faptul că era genul de actor intelectual, propriu specificului camilpetrescian, construindu-şi rolul lui Andrei Pietraru pe baza unei elaborate analize peste care se suprapuneau temperamentul şi spontaneitatea riguros controlate. Trei ani mai târziu, s-a ilustrat impetuos în spectacolul de diplomă al clasei lor, un musical după "Ce înseamnă a fi Onest" de Oscar Wilde, amintind de celebra montare "Bună seara, domnule Wilde", a lui Alexandru Bocăneţ, de la Nottara - mai ales în momentul dansant "Bumbury", trio cu Răzvan Popa şi Stelian Nistor (de la seral), un adevărat tur de forţă al coordonării scenice între coregrafie, canto şi interpretare. Încă din studenţie, câţiva dintre membrii acelei generaţii au fost distribuiţi în rolurile adolescenţilor din filmul "Prea tineri pentru riduri" (1983, Maria Calla Dinescu), unde Adrian a avut şansa unei compoziţii foarte interesante, convertindu-şi datele personalităţii în contre-emploi-ul unui "băiat de bani gata" impulsiv, egocentric şi lipsit de caracter. Tot înainte de absolvire, a mai apărut în "Misterele Bucureştilor" (1983, Doru Năstase), şi în rolul Dan Tomescu din "Raliul" (1984, Mircea Drăgan).

Totodată, primul său contact cu scena bucureşteană, de asemenea alături de colegii de an, a fost prilejuit de spectaculosul "Diavolul şi bunul Dumnezeu", de Jean-Paul Sartre, montat de Silviu Purcărete la Teatrul Mic. În aceeaşi perioadă, mai precis în vara lui 1981, Adrian Păduraru s-a căsătorit cu Georgeta Burdujan, fructificând astfel o relaţie care data încă din liceu; George, cum o numeam noi, tocmai intrase în sfârşit la actorie, din a treia încercare, iar nunta lor a prilejuit prima mea întâlnire cu Dulşele Târg al Ieşilor. Prietenia de familie se strânsese atât de mult, încât am stabilit să-mi fie naşi - dar întâmplarea a făcut ca, atunci când mi-a venit şi mie rândul, un an mai târziu, condiţiile obiective să-i împiedice. De altfel, mariajele noastre n-au stat sub semnul norocului: atât Adi şi George, cât şi eu şi Cornelia Alexoi, aveam să ne despărţim după ani şi ani de căsnicie. Ar mai fi de reţinut şi că familia Păduraru a trecut printr-o cumplită tragedie. Invitat la premiera filmului "Extemporal la dirigenţie" (1987, Nicolae Corjos), unde dusese mai departe rolul principal al lui Alexandru din "Declaraţie de dragoste", Adrian n-a putut veni, având sufletul sfâşiat de moartea fetiţei lor în vârstă de doi ani, intoxicată cu o prăjitură dintr-o cofetărie...

După terminarea studiilor, o mare parte din gaşca lor veselă s-a dus la Suceava, unde Teatrul "Vasile Alecsandri" din Iaşi tocmai deschisese o secţie locală - astfel, Adrian făcându-şi debutul profesional propriu-zis cu Domnul Gabor din "Deşteptarea primăverii", de Frank Wedekind. În continuare, cariera sa teatrală a fost marcată, la teatrul din Iaşi, de roluri ca: Sganarelle, din "Don Juan", de Molière (1998, Irina Popescu Boieru), fratele din "Roberto Zucco", de Bernard Marie Kiltes (1999, Alexander Hausvater), Luigino din "Mizerie şi nobleţe", de Eduardo Scarpetta (2001, Irina Popescu Boieru), Volodea, din "Circul Matteo", de Adrian Lustig (2001, Dan Vasile), Bogdan din "Apus de soare", de Barbu Ştefănescu Delavrancea (2004, Eugen Todoran), sau rolul titular din "Peer Gynt", de Henryk Ibsen (2005, Cristian Ioan). Revenind în trecut şi la rolurile cinematografice, acelaşi an al absolvirii, 1984, a însemnat pentru Adrian Păduraru şi marea şansă a consacrării pe ecran ca unul dintre cei mai îndrăgiţi şi credibili juni primi ai perioadei - în acelaşi film cu care-mi începeam şi eu meseria la Buftea, ca asistent de regie: celebrul "Declaraţie de dragoste", unde Adi a format un cuplu fermecător cu Teodora Mareş, alături de mulţi alţi colegi de generaţie. Se remarcă faptul că nici unul dintre noi nu se aştepta la un asemenea succes.

Pe platou, ne amuzam împreună de conformismul ideologic al scenariului şi schematismul personajelor - dar adevărul este că deosebitul simţ al lui Nicolae Corjos în a lucra cu actorii şi a filma poetic şi convingător a rezultat într-o reacţie pozitivă incredibilă, atât la premieră, cât şi din partea publicului plătitor, în săptămânile ce-au urmat, astfel luând naştere popularul serial al "Liceenilor" care avea să se întindă pe parcursul a nu mai puţin de cinci filme. Ne-am reîntâlnit un an mai târziu, lucrând împreună la un film mai nesemnificativ, "Clipa de răgaz" (1986, Şerban Creangă), iar rolul lui Marius, din "Ochii care nu se văd" (1986, Dan Necşulea) a fost urmat de un nou personaj celebru din teatru - care, evident, îi venea ca o mănuşă actorului: Leonaş, din "Cucoana Chiriţa" (1986, Mircea Drăgan). După ce l-a readus pe ecran pe Alexandru, acum mai matur, în "Extemporal la dirigenţie" (1987, Nicolae Corjos), Adi s-a bucurat de o compoziţie complexă, care-i confirma, pe lângă predispoziţia tipologică spre feţi-frumoşi, şi datele actoriceşti interioare, în special inteligenţa şi umorul: Voinicul, din parodia acidă a basmelor, cu puternice accente de satiră politică, "Secretul armei secrete" (1988, Alexandru Tatos).

Ultimul an dinaintea Revoluţiei a fost jalonat de două filme nu foarte însemnate: "Dreptatea" (Andrei Blaier) şi "Mortea unui artst" (Horea Popescu). După care, cariera cinematografică a lui Adi a intrat într-un con de umbră: imaginea sa cuceritoare, care din păcate îi eclipsase nejustificat talentul nativ, nu-i mai tenta pe cineaştii noului regim. A mai jucat roluri de întindere redusă, prin coproducţii, cum ar fi «Jusqu'à la mort» (1998, Lionel Epp), sau «Journal intime» (2000, Christian François). A mai apărut în documentarul "Tradiţia învinge prezentul" (2000, Vasile Arhire), pentru ca în 2007 să fie distribuit în serialul de televiziune "Clanu' Sprânceană" (Andy Lupu, Mihai Bauman).

Din fericire, de-atunci încoace lucrurile au început să se îndrepte: după rolurile din «Cendres et sang» (2009, Fanny Ardant) şi scurt-metrajul "Ultima fotografie" (2010, Alexandru Cnejevici), Alexandru Maftei l-a solicitat pentru personajul profesorului din "Bună! Ce faci?" (2010), prilej de a demonstra că, deşi avatarurile tinereţii au rămas în urmă, robusteţea grizonată a vârstei mijlocii este la fel de validă pentru capacităţile profesional-artistice ale unui actor care încă mai are multe de spus.

Vrei să afli totul despre filme? Abonează-te la newsletter
Fii primul la curent cu noutăţile. Urmareşte-ne pe Twitter

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 12 mai 2012 11:31
bine ca a trecut peste toate , reusind sa isi arate clasa !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Feedback