În SF-ul Interstellar: Călătorind prin univers, cel mai nou film semnat de Christopher Nolan, suntem martorii unei călătorii interstelare. Valuri gravitaţionale, găuri negre, găuri de vierme şi alte idei SF se regăsesc în acest film la care renumitul fizician Kip Thorne a fost consultant şi producător executiv. Filmul ia teoria în serios, dar să vedem cât de bine sunt respectate legile firii în această epopee interstelară.
Atenţie, articolul conţine unele spoilere!
Omul de ştiinţă Neil deGrasse Tyson a scos în evidenţă modul creativ şi verosimil în care este descris spaţiul cosmic din Interstellar, în mai multe postări succesive pe Twitter, care au devenit virale. Neil deGrasse Tyson a apreciat acurateţea aspectelor ştiinţifice din Interstellar, explorarea aplicării teoriei relativităţii a lui Einstein într-un mod unic şi a salutat faptul că unul dintre producătorii filmului, Kip Thorne, este el însuşi fizician. Totuşi, Tyson nu îşi poate imagina un viitor unde soluţia mai plauzibilă pentru omenire este părăsirea Pământului, implicit ignorând posibilitatea remedierii problemelor terestre.
Pe de altă parte, Phil Plait, astronom, conferenţiar, autorul romanului Death From the Skies, scrie pe blogul găzduit de Slate.com: „Partea bună din film este că Pământul din viitorul apropiat mi s-a părut aspru dar real, iar descrierea dimensiunii spaţiu-timp a fost foarte inteligentă şi bine realizată”.
În postările pe Twitter, Tyson a trecut în revistă elementele ştiinţifice cu care se vor întâlni spectatorii - „Interstellar reia scena rotirii simultane în momentul andocării spaţiale din Odiseea spaţială: 2001, însă viteza de rotire este de 100 de ori mai mare, în Interstellar apar valuri uriaşe pe o planetă din cauza mareelor uriaşe, la o magnitudine pe care o creează orbitarea în jurul unei găuri negre” şi faptul că „în universul real, câmpurile gravitaţionale puternice ar trebui să încetinească trecerea timpului, comparativ cu alte sisteme de referinţă”. Tyson a postat, totodată, semnele sale de întrebare cu pivire la film, din care menţionăm „dacă există găuri de vierme în sistemul nostru solar, de ce acestea nu pot fi deschise direct lângă Pământ şi nu lângă Saturn?”.
Cum filmul este o enciclopedie de date ştiinţifice, e imposibil să nu apară şi opinii care combat legile după care funcţionează universul creat de Christopher Nolan.
Phil Plait scrie pe Slate.com: „Una dintre planetele din film orbitează atât de aproape de gaura neagră (numită Gargantua) încât efectul dilatării timpului sunt foarte intense. O singură oră petrecută pe acea planetă echivalează cu şapte ani pe Pământ. „Acest fapt este adevărat pentru o gaură neagră care se învârte repede! Există o orbită stabilă în jurul unei găuri negre care se roteşte, ceea ce, într-adevăr, poate produce această dilatare a timpului... Am discutat cu câţiva astrofizicieni care susţin că forţele din Gargantua ar putea distruge planeta, însă calculele lor nu sunt clare. O planetă aflată pe orbita unei găuri negre va resimţi o forţă mai puternică pe partea găurii negre decât pe partea opusă, forţă care ar putea fi suficientă pentru a vaporiza planeta respectivă”!
Aceeaşi idee împărtăşeşte şi Dr. Roberto Trotta, lector în astrofizică la Imperial College London, citat de The Guardian: „cât priveşte vizita pe planeta apelor, în film se spune că gravitaţia pe această planetă este 130% din gravitaţia Pământului. Dacă am vizita suprafaţa propriului nostru Soare, care nu este un corp ceresc uriaş, dar care totuşi este mult mai mare decât Pământul, am creşte fiecare an cu 66 de secunde. Pentru o dilatare atât de mare a timpului, în care o oră ar corespunde cu şapte ani, ar fi necesar un câmp gravitaţional atât de puternic încât s-ar apropia de aşa numita rază Schwarzschild a obiectului - în esenţă, o gaură neagră. Nicio planetă nu ar putea avea o gravitaţie atât de intensă şi dacă cineva ar încerca să ajungă pe suprafaţa ei, gravitaţia l-ar strivi. Calculele pur şi simplu nu ies”.
Dr. Roberto Trotta mai scrie „Cooper şi cu echipajul său petrec ceva timp în imediata apropiere a găurii negre, şi asta scade verosimilitatea filmului: astronauţii ar fi, în realitate, puşi în pericol de moarte din cauza radiaţiei intense generate de către discul supraîncălzit de materie din jurul găurii negre Gargantua, sau ar fi dezintegraţi de câmpul gravitaţional foarte intens, care ar fi mai puternic la un capăt al corpurilor lor decât la celălalt”. Phil Plait aduce în discuţie şi alte probleme ştiinţifice ale filmului, pe blogul său: norul de gaze nu este suficient de luminos pentru a da lumină şi căldură suficientă acelor planete, faptul că planetele nu sunt lovite de alte corpuri cereşti atrase de Gargantua aproape cu viteza luminii, sau faptul că pe o planetă cu mări puţin adânci şi fără maree se nasc, totuşi, valuri uriaşe. Concluzia lui Phil Plait este că „ştiinţa fără o poveste bună este un material enciclopedic. În schimb, o poveste bună fără suport ştiinţific este... o poveste bună şi atât. Nu mi-a plăcut filmul Interstellar pentru că mi s-a părut că povestea nu a fost bine spusă. Mi-a plăcut filmul Gravity, chiar dacă elemente cheie din acţiune nu sunt fundamentate bine ştiinţific (ne referim la mecanica orbitală)”...
Şi space.com publică o analiză a filmului Interstellar, semnată de Mike Wall: „Astronauţii sunt ajutaţi, în călătoria lor, de către o gaură de vierme - genul de tunel care permite o călătorie relativ rapidă între puncte aflate la distanţe imense în spaţiu - o gaură de vierme misterios apărută lângă planeta Saturn cu câţiva ani în urmă. Deşi găurile de vierme există de multă vreme ca laitmotiv în literatura SF, existenţa lor în realitate nu a putut niciodată fi confirmată. Teoria relativităţii a lui Einstein susţine că acestea ar fi posibile, însă observaţiile deocamdată nu le confirmă. Mai mult, susţin oamenii de ştiinţă, o gaură de vierme ar ceda fără vreo intervenţie exterioară, mai puţin în eventualitatea în care ar fi fost menţinută deschisă de vreo energie negativă. Aşadar, gaura de vierme din Interstellar ar necesita o formă de inginerie pretenţioasă”.
Entertainment Weekly scrie nu despre găurile negre sau de vierme, ci despre cele din scenariu, întrebându-se dacă „Nu ar fi fost mai logic pentru Profesorul Brand (Michael Caine) să trimită în spaţiu super-roboţi? Bine, în film se spune că roboţii nu pot gândi inventiv. Totuşi, ei nici nu înnebunesc la gândul că au fost abandonaţi, nici nu-şi caută iubiţii pe alte planete, şi nici nu fac eforturi să se reîntoarcă acasă la aniversarea copiilor. Aşa că de ce se poate ca un astronaut să primească mesaje video deprimante de la cei dragi în care e descris drept un tată mizerabil, tocmai din altă parte a galaxiei, printr-o gaură de vierme, dar nu se poate transmite, în acelaşi fel, o informaţie ştiinţifică detaliată despre planetele de a căror atmosferă poate depinde însăşi supravieţuirea omenirii?”. Mai mult, „Dacă extratereştii/oamenii din viitor ar fi dorit, în film, salvarea omenirii, de ce nu au dat pur şi simplu profesorului Brand ecuaţia secretă, mai ales că soluţia pare să fie suficient de simplă pentru a fi transmisă în Morse? De ce a fost nevoie să organizeze o complicată dramă a înfometării în masă? Cooper aproape este ucis de zeci de ori înainte de a ajunge în dimensiunea spaţiu-timp. Pare, pur şi simplu, un plan foarte prost”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea