Scenariul lui Captain America: Civil War a inclus prezentarea lui Black Panther (Chadwick Boseman) şi a naţiunii sale africane deja extrem de bine conectată la viitorul tehnologiei. Fanii universului Marvel s-au întrebat, poate, cât din evenimentele prezentate în filmul fraţilor Russo se vor regăşi în film de sine stătător despre supereroul african. Iată că scenaristul filmului, Joe Robert Cole (The People vs OJ Simpson) aduce unele lămuriri.
„Acţiunea din filmul nostru va începe la scurtă vreme după ce se termină Războiul Civil”, a declarat el pentru Slashfilm.com. „Aşa că îl vom mai vedea o vreme jelindu-şi tatăl, după care va prelua comanda ca rege al naţiunii sale. Iar acest fapt va implica multe schimbări. Ţara va fi atacată atât din interior, cât şi din exterior, deci vom avea ocazia să constatăm cât că Wakanda este cea mai bine dezvoltată tehnologic ţară de pe planetă. Acest fapt se va răsfrânge de acum asupra Universului Cinematografic Marvel, ceea ce este grozav”, a mai explicat Cole.
„Africa este uriaşă. Sunt atât de multe ţări, fiecare cu istoria, mitologia şi cultura ei, însă ceea ce am încercat a fost să pătrundem, să ne inspirăm din o parte a acestora, pentru a o folosi în a expune tehnologia şi caracteristicile relevante diferitelor părţi ale continentului”, a mai spus scenaristul.
Cu o distribuţie din care mai fac parte Lupita Nyong'o, Michael B Jordan şi Danai Gurira, Black Panther, în regia lui Ryan Coogler, va ajunge pe marile ecrane în 16 februarie 2018.
Părerea ta
Spune-ţi părerea