A Wrinkle in Time, o adaptare fantasy a Disney, cu distribuţie impresionantă

de Cristina Grigore în 12 Sep 2017
Filmul regizat de Ava DuVernay îi va avea pe generic pe Oprah Winfrey, Reese Witherspoon, Chris Pine şi Zach Galifianakis

Succesul obţinut cu Alice in Wonderland (cu ale sale fascinate efecte speciale, datorate noilor tehnologii) a trimis producătorii Disney în căutarea unor poveşti fantastice cu potenţial, care să atragă cât mai mulţi spectatori în sălile de cinema. A Wrinkle in Time, o adaptare a romanului omonim scris de Madeline L’Engle, a suscitat încă din 2010 interesul companiei. După mai multe încercări, cârma producţiei i-a revenit cineastei Ava DuVernay (aclamată pentru Selma şi nominalizată la Oscar pentru documentarul 13th).

Trailer-ul preluat de Variety.com, după lansarea acestuia în cadrul evenimentului D23 Expo, o îmbracă pe Oprah Winfrey în hainele sclipitoare şi neobişnuite ale unui personaj „astral” – unul dintr-o la fel de spectaculoasă treime feminină, ce vine în ajutorul tinerei Meg (Storm Reid).

Aceasta porneşte, alături de fratele său, Charles (Deric McCabe), şi colegul său de clasă, Calvin O’Keefe (Levi Miller), în căutarea tatălui său, Alexander Murry (Chris Pine), un astrofizician ce a făcut o descoperire minunată şi teribilă în acelaşi timp. Pe ritmurile celor de la Eurythmics, „Sweet Dreams (Are Made of This)” aflăm cum modalitatea aflată de acesta de a călători prin timp l-a aruncat în capcana unui entităţi întunecate, ce ameninţă şi restul omenirii.

Trailer-ul a ocupat, timp de 48 de ore după lansare, locul întâi la numărul de vizionări pe YouTube. De sccenariu s-a ocupat Jennifer Lee (Frozen, Wreck-It Ralph, Zootopia).

Romanul lui L’Engle a avut cam aceeaşi traiectorie sinuoasă spre publicare ca primul volum Harry Potter. Autoarea a povestit că acesta a fost refuzat de „cel puţin 26 de edituri”, din cauza meditaţiilor pe tema existenţei şi manifestării "răului”, a discuţiilor despre fizica cuantică şi a faptului că are în centru o protagonistă.

Filmul, ce-i mai are în distribuţie pe Reese Witherspoon şi Zach Galifianakis, va ajunge în cinematografele noastre, în format IMAX şi 2D, din 9 martie 2018.

Exploreaza subiecte similare:

Alice in Wonderland, Ava DuVernay, Selma, Storm Reid, Oprah Winfrey, Deric McCabe, Zach Galifianakis, Reese Witherspoon, Chris Pine, Frozen, Wreck-It Ralph, Zootopia, A Wrinkle in Time 

Alte știri din cinema

Aniversarea, ultimul film cu regretatul Mircea Albulescu, din 10 noiembrie

Produs și distribuit în România de Dakino Production

România văzută de documentariști, la Astra Film Sibiu 2017

Țara Moartă, Eu sunt Hercule, Planeta Petrila, Ultimul căldărar, în program

The Square, câștigătorul Palme d’Or 2017, deschide Les Films de Cannes à Bucarest

Festivalul se extinde în alte şapte orașe din România

Începe Noaptea Albă a Filmului Românesc

Avanpremiere, filme tribut și invitați speciali în opt locații din București

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells
Feedback