2013: filme pentru adolescenţi

de Ştefan Dobroiu în 27 Ian 2013
2013: filme pentru adolescenţi

Că ne place sau nu, saga Amurg este unul dintre cele mai notabile succese ale ultimilor ani. Cele cinci filme au fost realizate cu un buget total de nici 350 de milioane de dolari, iar încasările globale se ridică în acest moment la 3,3 miliarde de dolari. Este normal ca producătorii de la Hollywood să caute peste tot un posibil înlocuitor, iar 2013 este anul în care acestea se vor lupta să umple locul lăsat gol de Bella, Edward şi Jacob. Elementele cele mai importante ale noilor proiecte? Dragostea „damnată” şi elementele supranaturale, completate frumos de vârsta mai mult sau mai puţin fragedă a protagoniştilor. Iată principalii candidaţi mai jos.

Beautiful Creatures/Cronicile Casterilor: A 16-a lună
Probabil echivalentul absolut al seriei Twilight, doar că de această dată el, Ethan (Alden Ehrenreich), este liceanul aparent fără puteri supranaturale, în timp ce ea, Lena (Alice Englert), are o mulţime de legături cu lumea nevăzutelor. Faptul că acţiunea se petrece într-un mic oraş american unde nu se întâmplă niciodată nimic şi premisa, că dragostea poate salva pe cineva de forţele răului, apropie şi mai mult această posibilă franciză de saga Amurg. În jurul celor doi protagonişti cvasi-nescunoscuţi, îi poţi vedea pe Jeremy Irons, Emma Thompson şi Viola Davis. Filmul vine pe 15 februarie.

Warm Bodies/Iubitul meu e zombi
Această ecranizare (vezi AICI cele mai aşteptate ecranizări din 2013) după romanul omonim al lui Isaac Marion spune povestea lui R (Nicholas Hoult), care se îndrăgosteşte ca prin minune de iubita uneia dintre victimele sale. Dragostea lui pentru Julie (Teresa Palmer) are efecte surprinzătoare asupra „simpaticului” zombi, iar consecinţele ei au bătaie pe termen lung într-un viitor în care zombi se pregătesc să cucerească ultimele bastioane umane rămase. Cinemagia a citit cartea lui Marion şi poate să-ţi spună că, cel puţin din ce se vede din trailer, Jonathan Levine a îngroşat laturile comică şi romantică a cărţi, transformând Warm Bodies într-un romcomzom în toată regula. Filmul vine pe 15 martie.

The Host/Gazda
O carte scrisă tot de Stephenie Meyer, dar cu o consistentă componentă SF, ne face să ne întrebăm ce va scoate Andrew Niccol (regizorul lui Gattaca şi scenaristul lui The Truman Show) din această poveste de dragoste despre un triunghi din care unul dintre „vârfuri” este o entitate extraterestră, parte a unei rase ce a cucerit Terra parazitând minţile oamenilor. În rolul principal este Saoirse Ronan, ceea ce iar ridică ştacheta. Nu am citit cartea şi nu ştim cât de cinematografică poate fi, dar avem speranţa că pe 29 martie nu vom vedea doar un alt Twilight, de această dată cu extratereştri.

The Mortal Instruments: City of Bones/Instrumente mortale: Oraşul oaselor
Dacă ar fi să luăm în considerare premisele, probabil că seria Instrumente mortale este adevăratul moştenitor Twilight. Noi am încercat să citim cartea, dar nu n-am reuşit să o terminăm. În orice caz, este cinematografică şi uimitor de populară în rândul adolescenţilor, iar faptul că are mult mai multă acţiune decât cărţile Twilight o poate transforma într-un film atractiv atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. În centrul atenţiei este Lily Collins, în rolul lui Clary Fray, o adolescentă aparent obişnuită din New York, care îşi dă seama că îi poate vedea pe Vânătorii de umbre, tineri războinici hotărâţi să scape lumea de demoni şi invizibili în ochii oamenilor obişnuiţi. Când mama ei (Lena Headey!) dispare în condiţii misterioase, Clare va apela la Jace, un chipeş Vânător... Vei vedea filmul pe 30 august.

The Hunger Games: Catching Fire
Imposibil să nu vorbim şi de acest sequel la succesul de anul trecut, aşteptat pe 22 noiembrie. Realizat cu 80 de milioane de dolari, Hunger Games avea să-şi termine parcursul în cinematografe cu aproape 700 de milioane de dolari încasări, iar aşteptările pentru continuare sunt cât se poate de mari. Jennifer Lawrence filmează în acest moment, înconjurată de Jena Malone, Philip Seymour Hoffman şi Jeffrey Wright. Chiar dacă mulţi consideră că volumul doi din trilogia lui Suzanne Collins este doar un preambul la cel de-al treilea, împărţit de Lionsgate în două filme (acestea vin pe 21 noiembrie 2014 şi 20 noiembrie 2015), Catching Fire ni s-a părut cel mai spectaculos şi aşteptăm ecranizarea cu mare nerăbdare.

Care dintre filmele de mai sus ţi se pare cel mai interesant?

Vrei să afli totul despre filme? Abonează-te la newsletter
Fii primul la curent cu noutăţile. Urmareşte-ne pe Twitter

Părerea ta

Spune-ţi părerea
MikkaelWolfganger pe 27 ianuarie 2013 12:45
Astea nu-s filme pentru adolsecenti...sunt pentru adolescente...Acum pe bune,carui adolescent normal la cap i-ar place siroposeniile aste fantastice.Unde-i Stifler-ul de alta data?!?
MikkaelWolfganger pe 27 ianuarie 2013 12:54
By the way...2 dintre filme sunt catalogate drept urmasele Twilight, altul e scris de tipa care a scris si abominatia aia,iar Warm Bodies e Twilight in varianta zombie.Concluzie: o sa avem 4 Twilight-uri anul acesta.Dramatic...:((
tibzone pe 28 ianuarie 2013 20:14
Te-a panicat rau Twilight`ul..
Miiku pe 27 ianuarie 2013 13:14
Ce mi se pare interesant e doar Hunger Games si The Host.
Crynick pe 27 ianuarie 2013 13:21
voi nu sunteti normali la cap!
cosmin742000 pe 27 ianuarie 2013 16:27
:)) De ce mai ? pentru adolescentii americani , si mai nou si cei romani , astea sunt adevarate capodopere , cum sa ratezi Iubitul meu e zombi ?. Zi tu , cum ?:))Eu altceva nu inteleg , din lista nu ar trebui sa faca parte si Hobbitul 5.8 , Avengers 2.5 , productia de filme cu -man in coada . De astea nu se mai fac in 2013 ? :))
legolas05 pe 27 ianuarie 2013 13:21
doar The Host
AbrahamLincoln pe 27 ianuarie 2013 13:41
Alte mizerii gen Twilight , si mizerie e un cuvant mare . Poate Hunger Games sa fie cat de cat , desi eu nu cred ...
andreea7214 pe 8 aprilie 2013 14:30
Daca respecta cartea va fi foarte bun :)
Bayard pe 27 ianuarie 2013 14:18
Da, o sa vad Hunger Games, ca l-am vazut si pe primul, desi nu m-a impresionat. Cel mai mult astept Warm Bodies, mi se pare foarte amuzant :). In rest, poate Beautiful Creatures. Dupa 5 filme Twilight ingrozitoare, lumea nu-si mai da seama, ca conceptul in sine nu era asa rau... vampiri, varcolaci, oameni normali... care e problema? Ar fi putut fi de vazut.... dar cu un scenariu ingrozitor si niste actori mizerabili, au cam distrus genul filmelor cu vampiri. Ei bine, Beautiful Creatures are din start niste actori foarte buni: Jeremy Irons, Emma Thompson si Viola Davis. Eu sunt curios ce iese.
IchigoWolf pe 27 ianuarie 2013 14:24
Ar trebui arestati cei care compara The Hunger Games cu Twilight . O fi film de adolescenti pentru unii , insa daca voi tot ce puteti vedea e "trioul romantic" din el cand de fapt e vorba despre putere,coruptie si rebeliune ... atunci clar nu aveti ce cauta la urmatorul.
Eu cel mai mult astept sa vad The Mortal Instruments si THG : Catching Fire . The Host are si el o idee interesanta .

Testicule pe 27 ianuarie 2013 14:57
Daca adolescentii au ajuns sa se maturizeze cu astfel de filme, imi pare rau pentru ei...
AndreBlack pe 27 ianuarie 2013 15:28
The Hunger Games : Catching Fire si The Host mi se par cele mai interesante .
Fourleaf22 pe 27 ianuarie 2013 17:29
Warm Bodies s-ar putea sa fie funny....nu se ia in serios ca celelelalte. Plus e regizat de ala care a facut 50/50 asa ca am sperante cat de cat.
monicarusu25 pe 27 ianuarie 2013 18:06
mie nu-mi plac deloc astfel de filme. imi dau fiori in timpul vizionarii.
onlywords pe 27 ianuarie 2013 19:01
Poate ca filmele astea au ele actori adolescenti si intrigi plasate in lumea acestora, dar mesajele transmise de ele nu se adreseaza doar adolescentilor, pentru ca sunt general valabile: lupta pentru putere, relatiile parinti-adolescenti, pierderea umanitatii, salvarea omenirii, cautarea si aflarea adevarului etc. poate ca mijloacele de transmitere a acestor mesaje nu sunt pe placul tuturor, dar ce-ar fi sa avem atata toleranta incat sa-i lasam pe oameni sa decida pentru ei insisi ce doresc sa vada intr-un film? la urma urmei e de unde alege pentru gusturile fiecaruia dintre noi, de ce atata manie proletara impotriva filmelor asa-zise pentru adolescenti? ce n-as fi dat sa vad si eu filme dintr-astea in adolescenta? :)
alex_il_fenomeno pe 27 ianuarie 2013 20:13
Destul de multe par atractive, insa acum sa vedem.
rizea.alex70 pe 27 ianuarie 2013 22:49
The Houst mi se pare cel mai interesant.Fac o recomandare:Voi cei de la cinemagia ar trebui sa cititi Gazda,stiu pare neatractiva ideea cu extraterestrii astia si posesia corpurilor..etc.asta credeam si eu inainte sa citesc dar veti ramane surprinsi la final de rezultat.
Sebastian96 pe 27 ianuarie 2013 23:00
Abia astept sa apara deoarece le am in vizor pe toate!
rayker pe 28 ianuarie 2013 09:22
the host
AnDr31 pe 28 ianuarie 2013 10:51
sunt de acord cu mikkaelwolfganger :)) i miss Stiffmeister
GeorgeGeo2011 pe 28 ianuarie 2013 10:55
Hunger games si host atat astept
Ovidiu239 pe 28 ianuarie 2013 14:35
Sincer nu prea ma atrage nimic
ginulet pe 28 ianuarie 2013 19:02
cred ca hunger games si the host vor avea cel mai mare succes
Macabru pe 28 ianuarie 2013 20:16
Filme pentru dezaxati, nu pentru adolescenti.
braila22 pe 29 ianuarie 2013 00:33
Abia astept sa apara deoarece le am in vizonat pe toate!
Schizo pe 29 ianuarie 2013 09:24
Imi pare bine ca filmele bune cu adolescenti nu au fost incluse in acest articol.
SANDA45 pe 2 februarie 2013 15:22
porcari gen twilight
PLaurentzyu pe 3 februarie 2013 21:06
Deabia astept sa vad Catching Fire. Primul film a fost superb, dar de la al doilea am asteptari si mai mari, avand in vedere ca si cartea este mai buna.
yonut_alex98 pe 23 februarie 2013 13:39
Clar The Hunger Games: Catching Fire!!
amy_belle pe 28 februarie 2013 15:13
Am citit Gazda si vreau sa vad si filmul, cand va aparea, sunt curioasa daca se aseamana cat de cat cu cartea, care mi-a placut enorm.
Amy9998 pe 28 mai 2013 15:11
Aștept Hunger games.
eumoni pe 20 octombrie 2013 10:29
Le-am vazut pe toate! Si sunt preferatele mele!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Feedback