07:00
Oamenii din spațiu
Cu ajutorul graficii computerizate, urmărim povestea spectaculoasă a omului, de la stadiul de vânător-culegător la cel de specie dominantă.
09:00
Zorii umanității
Mii de fragmente de oase sunt găsite în peşterile din Africa de Sud, elucidând o perioadă necunoscută a evoluţiei - începuturile speciei umane.
10:00
Grecii - De la preistorici la regi
Descoperă povestea originală a civilizației occidentale, atunci când primii greci au pus bazele revoluției în gândirea umană.
11:00
Grecii - Nașterea democrației
Explorăm istoria grecilor antici, în vremurile când compuneau epopei, concurau în primele Jocuri Olimpice și creau prima democrație din lume.
12:00
Grecii - În căutarea măreției
Descoperă cum au revoluționat grecii antici arta, arhitectura, filozofia și guvernul, lăsând o moștenire care ne îndrumă și în ziua de astăzi.
13:00
Povestea lui Dumnezeu, cu Morgan Freeman - Cine e Dumnezeu?
În "Povestea lui Dumnezeu", Morgan Freeman încearcă să înţeleagă modul în care credinţa ne-a influenţat vieţile, indiferent de religie.
14:00
Explorer - Cultul Fecioarei Maria
În acest film despre Fecioara Maria şi cei ce cred în ea, descoperim o lume complexă a spiritualităţii, plină de pasiune, obsesie şi corupţie.
15:00
Un da Vinci pierdut
În exclusivitate, analizăm detaliile „de culise” ale eforturilor de 30 de ani de a găsi o legendară capodoperă a lui Leonardo Da Vinci.
16:00
Apocalipsa după Hitler - Der Führer
Adolf Hitler era considerat doar un excentric aflat la periferia vieţii politice germane, însă criza economică din 1929 a schimbat totul.
17:00
Apocalipsa după Hitler - Amenințarea
În 1933, dictatura nazistă cuprinde Germania. Hitler este acum Führer şi, deşi în public promovează pacea, de fapt, se pregăteşte pentru război.
18:00
Tezaurul anglo-saxon - Descoperirea
Află povestea descoperirii celei mai importante comori anglo-saxone: de la excavări secrete până la conservare și dezbateri academice.
19:00
Stonehenge
Arheologul britanic Mike Parker Pearson şi echipa sa scot la lumină dovezi surprinzătoare, care susţin o nouă teorie fundamentală referitoare la monumentul de la Stonehenge şi la constructorii săi.
20:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 1
Aflăm cum focul ne-a dat puterea de a crea și distruge, cum ne-a transformat structura biologică și cum ne-a condus din savană până pe lună.
21:00
Fidel Castro - Casetele uitate
Materiale de știri și imagini de arhivă prezintă viața și epoca uneia dintre cele mai controversate figuri politice din secolul al XX-lea.
22:00
Păcatul originar - Cum sexul a schimbat lumea: Sex hi-tech
Explorează tehnologiile care au revoluţionat relaţia noastră cu sexul prin filmări de arhivă şi explicaţii ale unor academicieni de marcă.
23:00
Pierdut printre străini - Fiul lui Saddam
Urmăreşte povestea incredibilă a unui soldat irakian, obligat să devină dublura lui Uday Hussein, temperamentalul fiu al lui Saddam.
00:00
Stonehenge
Arheologul britanic Mike Parker Pearson şi echipa sa scot la lumină dovezi surprinzătoare, care susţin o nouă teorie fundamentală referitoare la monumentul de la Stonehenge şi la constructorii săi.
01:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 1
Aflăm cum focul ne-a dat puterea de a crea și distruge, cum ne-a transformat structura biologică și cum ne-a condus din savană până pe lună.
02:00
Fidel Castro - Casetele uitate
Materiale de știri și imagini de arhivă prezintă viața și epoca uneia dintre cele mai controversate figuri politice din secolul al XX-lea.
04:00
Un da Vinci pierdut
În exclusivitate, analizăm detaliile „de culise” ale eforturilor de 30 de ani de a găsi o legendară capodoperă a lui Leonardo Da Vinci.
05:00
Apocalipsa după Hitler - Der Führer
Adolf Hitler era considerat doar un excentric aflat la periferia vieţii politice germane, însă criza economică din 1929 a schimbat totul.
07:00
Cum să câștigi întruna - Episodul 10
Urmărind "Cum să câştigi întruna", vei afla cum să devii mai rapid, mai isteţ, cum să ai mai mult succes şi să fii mai admirat de semenii tăi.
07:30
Cum să câștigi întruna - Episodul 11
Urmărind "Cum să câştigi întruna", vei afla cum să devii mai rapid, mai isteţ, cum să ai mai mult succes şi să fii mai admirat de colegii tăi.
08:00
Expediție pe Marte
Urmărim încercările eroice de a pune roverele Spirit și Opportunity pe Marte și descoperirile pe care acestea le-au făcut încă de la sosire.
10:00
Știința prostiei - În sport: Episodul 1
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
10:30
Știința prostiei - În sport: Episodul 2

Știința prostiei - În sport: Episodul 3

11:30
Știința prostiei - În sport: Episodul 4

Supraviețuitor în trib - Războinicii sângelui
Hazen Audel merge în inima teritoriului Samburu, în Kenya, pentru a deprinde abilităţile necesare pentru a supravieţui în acest mediu neiertător.
13:00
Supraviețuitor în trib - Vânătorii cu acvile
Hazen Audel este pus la încercare de cazacii mongoli: va încerca să supravieţuiască temperaturilor scăzute şi să vâneze cu acvile de munte.
14:00
Supraviețuitor în trib - Testul arctic
Hazen încearcă să dobândească abilităţile cu ajutorul cărora inuiţii au trăit mii de ani în zona arctică a Canadei.
15:00
S.O.S Mașini clasice - Fiat Dino
Chris, mare amator de mașini, a trebuit să amâne recondiționarea mașinii sale Fiat Dino când a aflat că are cancer. Tim și Fuzz preiau frâiele.
16:00
Supertunul lui Hitler
Documentarul examinează încercarea naziştilor de a concepe un tun care ar fi putut nimeri obiective din Londra de pe ţărmurile Franţei.
17:00
Al Doilea Război Mondial - Oceanul pe uscat
Cu date ştiinţifice şi imagini computerizate de ultimă oră, explorăm oceanele, dezvăluind epavele cuirasatelor şi ale submarinelor de război.
18:00
Primul împărat al Chinei - Secrete din mormânt
Descoperă secretele ascunse în mormântul primului împărat al Chinei, unde armata de teracotă păzeşte descoperiri macabre ce rescriu istoria.
20:00
Povestea lui Dumnezeu, cu Morgan Freeman - Creația
Morgan Freeman călătoreşte în diverse colțuri ale planetei ca să găsească răspuns la întrebarea: "Ce s-a întâmplat la începuturi?".
21:00
Grecii - În căutarea măreției
Descoperă cum au revoluționat grecii antici arta, arhitectura, filozofia și guvernul, lăsând o moștenire care ne îndrumă și în ziua de astăzi.
22:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 2
Omul suferă din cauza unor organisme care îi atacă trupul, evoluează și recidivează. Putem învăța din trecut cum să învingem epidemiile moderne?
23:00
Piramida în trepte din Saqqara
O echipă de experţi britanici şi egipteni încearcă să salveze piramida în trepte din Saqqara, devastată de hoţi, cutremure şi eroziune.
00:00
Povestea lui Dumnezeu, cu Morgan Freeman - De ce există răul?
În "Povestea lui Dumnezeu", Morgan Freeman vrea să înţeleagă modul în care credinţa ne influenţează viaţa, indiferent de religie sau convingeri.
01:00
Grecii - În căutarea măreției
Descoperă cum au revoluționat grecii antici arta, arhitectura, filozofia și guvernul, lăsând o moștenire care ne îndrumă și în ziua de astăzi.
02:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 2
Omul suferă din cauza unor organisme care îi atacă trupul, evoluează și recidivează. Putem învăța din trecut cum să învingem epidemiile moderne?
02:45
Piramida în trepte din Saqqara
O echipă de experţi britanici şi egipteni încearcă să salveze piramida în trepte din Saqqara, devastată de hoţi, cutremure şi eroziune.
03:30
Supraviețuitor în trib - Războinicii sângelui
Hazen Audel merge în inima teritoriului Samburu, în Kenya, pentru a deprinde abilităţile necesare pentru a supravieţui în acest mediu neiertător.
04:15
Supraviețuitor în trib - Vânătorii cu acvile
Hazen Audel este pus la încercare de cazacii mongoli: va încerca să supravieţuiască temperaturilor scăzute şi să vâneze cu acvile de munte.
05:00
Supraviețuitor în trib - Testul arctic
Hazen încearcă să dobândească abilităţile cu ajutorul cărora inuiţii au trăit mii de ani în zona arctică a Canadei.
06:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 2
Omul suferă din cauza unor organisme care îi atacă trupul, evoluează și recidivează. Putem învăța din trecut cum să învingem epidemiile moderne?
07:00
S.O.S. Mașini clasice - Dilemă în Danemarca
Băieţii merg în Danemarca să repare un Volvo Amazon din 1968, aparţinând unui bărbat bolnav. Îl vor putea repara la timp?
08:00
Striptease piesă cu piesă - Mașini tari
Echipa de dezmembrare vizează un Jaguar XJR avariat şi un Audi A8 ieftin, dornică să valorifice maşini puternice, ideale pentru o evadare.
09:00
Expediții nicăieri - Incendiu în canion
Andy și Chuck apelează la Toby de la pentru a duce niște pești vii într-un lac înainte ca aceștia să rămână fără oxigen.
10:00
Şantierul naval - Barja eşuată
John Ryan, proprietar al Shamrock Salvage & Towing, are o misiune grea când trebuie să tracteze de pe o plajă o barjă ruginită de 27 de metri.
11:00
Megastructuri naziste - Cuirasatele lui Hitler
Având proporţii uriaşe, cuirasatele Bismarck şi Tirpitz au fost simboluri ale Celui de-al Treilea Reich şi ţinte ale Aliaţilor.
12:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 9
Vameşii au suspiciuni faţă de un bărbat care are diamante brute în bagaj, iar un transport de cai de curse din Franţa ridică probleme logistice.
13:00
Grecii - Nașterea democrației
Explorăm istoria grecilor antici, în vremurile când compuneau epopei, concurau în primele Jocuri Olimpice și creau prima democrație din lume.
14:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 2
Omul suferă din cauza unor organisme care îi atacă trupul, evoluează și recidivează. Putem învăța din trecut cum să învingem epidemiile moderne?
15:00
Știința prostiei - Episodul 29
Află în câte moduri te poţi răni şi face de râs în timp ce schiezi, lucrezi cu un excavator sau faci cascadorii cu motocicleta.
15:30
Știința prostiei - Episodul 26
Află în câte moduri te poţi răni şi face de râs în timp ce joci dodgeball, îţi faci un selfie sau depăşeşti obstacole cu motocicleta.
16:00
Expediții nicăieri - Paie pe foc
Brice Barnes, pilot de barcă propulsată cu jet, livrează doi măgari şi caută provizii de propan, atât de necesare unui gospodar.
17:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 4
Mel răspunde la apelul de urgență al unui pasager. Nizel trebuie să decidă dacă un avion doar parțial încărcat decolează sau mai rămâne pe pistă.
18:00
Megastructuri naziste - Zidul Atlanticului
Descoperă povestea zidului defensiv, construit de Al Treilea Reich pe mii de kilometri pentru a se proteja de Aliaţi.
19:00
Știința prostiei - Episodul 7
Experţii în ştiinţă ne dezvăluie mecanismul prin care aventura poate deveni dezastru.
19:30
Știința prostiei - Episodul 12
Nu pierde un documentar plin de căzături, explozii şi ciocniri! Urmăreşte şoferi care ajung în copaci şi snowmobile care ies în decor.
20:00
Explorer - Solicitanții de azil
Melissa Fleming de la „UNHCR” și Jason Cone de la „Medici fără frontiere” ne împărtășesc experiența lor legată de criza globală a refugiaților.
21:00
Oceane fără legi - Victimele
Karsten von Hoesslin este anchetator particular în largul oceanelor fără control juridic, confruntându-se cu pirați și traficanți de droguri.
22:00
Autostrada iadului - Epave și nervi
Al și Gord sunt obligați să riște totul în cea mai mare misiune a sezonului: trebuie să închidă drumul și să forțeze limitele ambelor camioane.
23:00
Știința prostiei - Episodul 31
Se poate risca accidentarea când suntem în caiac în zone cu cascade, când alergăm pe distanțe lungi sau coborâm cu bicicleta pe munți.
23:30
Știința prostiei - Episodul 34
Riscăm accidentarea când sărim de pe o dună de nisip, driblăm la fotbal sau conducem o motocicletă cu ataș.
00:00
Explorer - Solicitanții de azil
Melissa Fleming de la „UNHCR” și Jason Cone de la „Medici fără frontiere” ne împărtășesc experiența lor legată de criza globală a refugiaților.
01:00
Oceane fără legi - Victimele
Karsten von Hoesslin este anchetator particular în largul oceanelor fără control juridic, confruntându-se cu pirați și traficanți de droguri.
02:00
Autostrada iadului - Epave și nervi
Al și Gord sunt obligați să riște totul în cea mai mare misiune a sezonului: trebuie să închidă drumul și să forțeze limitele ambelor camioane.
02:45
Expediții nicăieri - Paie pe foc
Brice Barnes, pilot de barcă propulsată cu jet, livrează doi măgari şi caută provizii de propan, atât de necesare unui gospodar.
03:30
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 4
Mel răspunde la apelul de urgență al unui pasager. Nizel trebuie să decidă dacă un avion doar parțial încărcat decolează sau mai rămâne pe pistă.
04:15
Oceane fără legi - Victimele
Karsten von Hoesslin este anchetator particular în largul oceanelor fără control juridic, confruntându-se cu pirați și traficanți de droguri.
05:00
Autostrada iadului - Epave și nervi
Al și Gord sunt obligați să riște totul în cea mai mare misiune a sezonului: trebuie să închidă drumul și să forțeze limitele ambelor camioane.
06:00
Știința prostiei - Episodul 7
Experţii în ştiinţă ne dezvăluie mecanismul prin care aventura poate deveni dezastru.
06:30
Știința prostiei - Episodul 12
Nu pierde un documentar plin de căzături, explozii şi ciocniri! Urmăreşte şoferi care ajung în copaci şi snowmobile care ies în decor.
07:00
S.O.S. Mașini clasice - Stres cu Escort RS
Tim şi Fuzz străbat ţara în căutare de maşini ale căror zile de aur au apus şi de proprietari care vor să le redea strălucirea de altădată.
08:00
Striptease piesă cu piesă - Hot Hatch
Celebrele maşini cu hayon din anii '80 ofereau viteze mari şi senzaţii tari, aspecte care pot atrage bani frumoși pe piața dezmembrărilor auto.
09:00
Expediții nicăieri - Izolat în tundră
Andy și Chuck răspund unui apel S.O.S. din partea unui prieten diabetic, rămas în sălbăticie fără medicamente. Misiunea se dovedește dificilă.
10:00
Şantierul naval - Furtună dinspre nord-est
În lumea alertă a şantierelor navale americane, mizele sunt mari. Începe cursa pentru a duce vasele înapoi pe mare cât mai curând posibil.
11:00
Megastructuri naziste - Mașinăria SS a lui Himmler
Dornici să domine lumea, naziştii au construit printre cele mai mari şi mai letale echipamente militare şi tehnologii distructive din istorie.
12:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 10
Un avion de linie suferă o transformare de înfățișare. Reparaţia capitală a pistei duble ajunge în faza de recepţie.
13:00
Explorer - Solicitanții de azil
Melissa Fleming de la „UNHCR” și Jason Cone de la „Medici fără frontiere” ne împărtășesc experiența lor legată de criza globală a refugiaților.
14:00
Autostrada iadului - Epave și nervi
Al și Gord sunt obligați să riște totul în cea mai mare misiune a sezonului: trebuie să închidă drumul și să forțeze limitele ambelor camioane.
15:00
Știința prostiei - Episodul 30
Ne putem accidenta când sărim din copaci, când facem sumo sau când sărim de pe rampă cu un scuter.
15:30
Știința prostiei - Episodul 23
Există multe moduri de a risca accidentarea, cum ar fi condusul motocicletei pe o roată, condusul prin apă sau stingerea unui incendiu.
16:00
Expediții nicăieri - Capăt de drum
Roger Phillips trebuie să livreze cumpărăturile unei familii aflate la 135 km, însă, la scurt timp, se împotmoleşte în sălbăticia din Alaska.
17:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 5
Vremea rea ar putea spulbera planul lui Georg de a rezolva o urgenţă medicală. Jo se străduie să ducă un grup de turişti chinezi la avionul lor.
18:00
Megastructuri naziste - Bază pentru submarine
Pentru a-şi apăra submarinele ucigaşe în porturi, naziştii au construit buncăre masive, impenetrabile, care au rezistat până astăzi.
19:00
Știința prostiei - Episodul 16
Fii întotdeauna prudent când lovești cu capul, ridici un om în aer sau sari într-un tomberon. Riști să te faci de râs și să te rănești.
19:30
Știința prostiei - Episodul 2
Unele persoane pot sări în apă de pe faleze uriaşe fără să se rănească, pe când altele se accidentează grav după ce sar de pe malul unui râu.
20:00
S.O.S Mașini clasice - Fiat Dino
Chris, mare amator de mașini, a trebuit să amâne recondiționarea mașinii sale Fiat Dino când a aflat că are cancer. Tim și Fuzz preiau frâiele.
21:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 2
Omul suferă din cauza unor organisme care îi atacă trupul, evoluează și recidivează. Putem învăța din trecut cum să învingem epidemiile moderne?
22:00
Geniul, cu Stephen Hawking - Unde suntem?
Stephen Hawking le propune celor trei voluntari o serie de provocări, pentru a-i ajuta să răspundă la întrebări importante despre lume.
23:00
Știința prostiei - În sport: Episodul 1
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
23:30
Știința prostiei - În sport: Episodul 2
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
00:00
S.O.S Mașini clasice - Fiat Dino
Chris, mare amator de mașini, a trebuit să amâne recondiționarea mașinii sale Fiat Dino când a aflat că are cancer. Tim și Fuzz preiau frâiele.
01:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 2
Omul suferă din cauza unor organisme care îi atacă trupul, evoluează și recidivează. Putem învăța din trecut cum să învingem epidemiile moderne?
02:00
Geniul, cu Stephen Hawking - Unde suntem?
Stephen Hawking le propune celor trei voluntari o serie de provocări, pentru a-i ajuta să răspundă la întrebări importante despre lume.
02:45
Expediții nicăieri - Capăt de drum
Roger Phillips trebuie să livreze cumpărăturile unei familii aflate la 135 km, însă, la scurt timp, se împotmoleşte în sălbăticia din Alaska.
03:30
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 5
Vremea rea ar putea spulbera planul lui Georg de a rezolva o urgenţă medicală. Jo se străduie să ducă un grup de turişti chinezi la avionul lor.
04:15
Origini - Drumul omenirii: Episodul 2
Omul suferă din cauza unor organisme care îi atacă trupul, evoluează și recidivează. Putem învăța din trecut cum să învingem epidemiile moderne?
05:00
Geniul, cu Stephen Hawking - Unde suntem?
Stephen Hawking le propune celor trei voluntari o serie de provocări, pentru a-i ajuta să răspundă la întrebări importante despre lume.
06:00
Știința prostiei - Episodul 16
Fii întotdeauna prudent când lovești cu capul, ridici un om în aer sau sari într-un tomberon. Riști să te faci de râs și să te rănești.
06:30
Știința prostiei - Episodul 2
Unele persoane pot sări în apă de pe faleze uriaşe fără să se rănească, pe când altele se accidentează grav după ce sar de pe malul unui râu.
07:00
Știința prostiei - În sport: Episodul 1
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
07:30
Știința prostiei - În sport: Episodul 2
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
08:00
Striptease piesă cu piesă - Mașini cu mușchi
Echipele încearcă să repereze o maşină de curse americană, pe care să o dezmembreze. Vor reuşi să găsească destule maşini la timp?
09:00
Expediții nicăieri - Fără speranță
Andy şi Chuck livrează provizii unui nomad izolat. Brice Barnes trebuie să recupereze un elicopter abandonat în canionul Hells.
10:00
Şantierul naval - Casa-barcă
Shamrock Salvage and Towing din New Jersey încearcă să ridice o locuinţă plutitoare ce se scufundă. Proprietarii asistă, sperând să fie salvată.
11:00
Megastructuri naziste - Racheta V1
Drept represalii pentru bombardamentele aliate, Hitler a dat ordin să fie proiectată V1, prima rachetă de croazieră, schimbând chipul războiului.
12:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 1
Pe cel mai aglomerat aeroport internațional din lume, Hassan prinde un contrabandist care a înghițit mai multe capsule pline cu cocaină.
13:00
Origini - Drumul omenirii: Episodul 2
Omul suferă din cauza unor organisme care îi atacă trupul, evoluează și recidivează. Putem învăța din trecut cum să învingem epidemiile moderne?
14:00
Geniul, cu Stephen Hawking - Unde suntem?
Stephen Hawking le propune celor trei voluntari o serie de provocări, pentru a-i ajuta să răspundă la întrebări importante despre lume.
15:00
Știința prostiei - Episodul 28
Ne putem accidenta când tragem o ambarcațiune la mal, când alunecăm pe o balustradă sau chiar atunci când spargem un balon.
15:30
Știința prostiei - Episodul 24
Aflăm că mai sunt și alte moduri periculoase de a te face de râs cum ar fi "mersul pe perete" sau folosirea unei umbrele pe post de parașută.
16:00
Autostrada iadului - Victime de război
Iarna dă prima lovitură, iar John, cel mai nou recrut al lui Jamie, trebuie să salveze un plug prins în apele unui râu îngheţat.
17:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 6
Tehnicienii Leigh Faulkner şi Andy Clark caută cu disperare două şuruburi care au căzut în interiorul motorului unui Boeing 777.
18:00
Megastructuri naziste - Racheta V2
Cercetătorul nazist Wernher von Braun a contribuit la naşterea rachetelor balistice şi a pus temelia tehnologică a cursei pentru spaţiu.
19:00
Știința prostiei - Episodul 14
Aflăm de ce se poate produce un dezastru când alergăm la vale, vrem să facem acrobații în aer sau să lansăm o sticlă-rachetă.
19:30
Știința prostiei - Episodul 13
Experţii în ştiinţă ne dezvăluie mecanismul prin care aventura poate deveni dezastru.
20:00
Dezastre în aer - Aterizare mortală
Frica de a ateriza pe pista aeroportului Congonhas, aflată pe coama unui deal, a dus la prăbuşirea zborului 3054 al companiei TAM Airlines.
21:00
Autostrada iadului - De sărbători, la datorie
Cu două zile înainte de Crăciun, un camion cade de pe un pod, lăsând o remorcă și trei rulote atârnând peste un râu învolburat.
22:00
Oceane fără legi - Victimele
Karsten von Hoesslin este anchetator particular în largul oceanelor fără control juridic, confruntându-se cu pirați și traficanți de droguri.
23:00
Știința prostiei - În sport: Episodul 3
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
23:30
Știința prostiei - În sport: Episodul 4
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
00:00
Dezastre în aer - Aterizare mortală
Frica de a ateriza pe pista aeroportului Congonhas, aflată pe coama unui deal, a dus la prăbuşirea zborului 3054 al companiei TAM Airlines.
01:00
Autostrada iadului - De sărbători, la datorie
Cu două zile înainte de Crăciun, un camion cade de pe un pod, lăsând o remorcă și trei rulote atârnând peste un râu învolburat.
02:00
Oceane fără legi - Victimele
Karsten von Hoesslin este anchetator particular în largul oceanelor fără control juridic, confruntându-se cu pirați și traficanți de droguri.
02:45
Autostrada iadului - Victime de război
Iarna dă prima lovitură, iar John, cel mai nou recrut al lui Jamie, trebuie să salveze un plug prins în apele unui râu îngheţat.
03:30
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 6
Tehnicienii Leigh Faulkner şi Andy Clark caută cu disperare două şuruburi care au căzut în interiorul motorului unui Boeing 777.
04:15
Autostrada iadului - De sărbători, la datorie
Cu două zile înainte de Crăciun, un camion cade de pe un pod, lăsând o remorcă și trei rulote atârnând peste un râu învolburat.
05:00
Oceane fără legi - Victimele
Karsten von Hoesslin este anchetator particular în largul oceanelor fără control juridic, confruntându-se cu pirați și traficanți de droguri.
06:00
Știința prostiei - Episodul 14
Aflăm de ce se poate produce un dezastru când alergăm la vale, vrem să facem acrobații în aer sau să lansăm o sticlă-rachetă.
06:30
Știința prostiei - Episodul 13
Experţii în ştiinţă ne dezvăluie mecanismul prin care aventura poate deveni dezastru.
07:00
Știința prostiei - În sport: Episodul 3
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
07:30
Știința prostiei - În sport: Episodul 4
O compilație axată pe sport cu cele mai bune clipuri din primele trei sezoane ale serialului prezentat de Richard Hammond.
08:00
Striptease piesă cu piesă - Buget mic, profit maxim
Cele două echipe primesc câte 250 de lire sterline pentru a cumpăra un vehicul şi a scoate cât mai mulţi bani din vânzarea pieselor acestuia.
09:00
Expediții nicăieri - Nebuni de Alaska
Roger Phillips trebuie să traverseze râul Yentna pentru a livra un pachet. Jeff şi Paul livrează pui vii unui client izolat de ninsori abundente.
10:00
Şantierul naval - Iese cu scântei
La Diversified Marine din Portland, Oregon, sudarea vasului Lela Franco e întreruptă când se încarcă 23.000 de litri de combustibil.
11:00
Megastructuri naziste - Piloții kamikaze
În 1944, pe măsură ce America se apropia de Japonia, niponii au apelat la tactici disperate: avioane şi torpile ghidate de piloţi umani.
12:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 2
Mel se ocupă de niște pasageri furioși, întârziați de vremea rea, iar Carl, de o încărcătură explozivă. Phil testează un nou sistem revoluționar.
13:00
Dezastre în aer - Aterizare mortală
Frica de a ateriza pe pista aeroportului Congonhas, aflată pe coama unui deal, a dus la prăbuşirea zborului 3054 al companiei TAM Airlines.
14:00
Autostrada iadului - De sărbători, la datorie
Cu două zile înainte de Crăciun, un camion cade de pe un pod, lăsând o remorcă și trei rulote atârnând peste un râu învolburat.
15:00
Știința prostiei - Episodul 25
În acest episod aflăm cum putem deveni ridicoli, dar și să ne accidentăm când dansăm, sărim cu parașuta sau peste coarda în făcări.
15:30
Știința prostiei - Episodul 27
Pot apărea situații jenante când coborâm cu bicicleta pe munte sau când folosim o cutie de carton pe post de tobogan.
16:00
Autostrada iadului - Salvat la limită
Noii angajaţi ai lui Jamie au probleme cu o remorcă stricată. Când Colin face o gafă, fratele lui Jamie trebuie să continue treaba.
17:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 7
Mel are de-a face cu o familie furioasă că a pierdut un zbor de legătură. Leigh execută o reparaţie importantă la un 777 - o toaletă blocată.
18:00
Megastructuri naziste - Super-tancuri
Descoperă povestea inginerilor care au fost însărcinaţi să dea viaţă visului lui Hitler de a construi o mașănărie de luptă de 1.000 de tone.
19:00
Știința prostiei - Episodul 3
Fii pregătit, căci diverși amatori încearcă trucuri pe masa de biliard sau vor săși demonstreze grozăvia la aruncarea discului Frisbee.
19:30
Știința prostiei - Episodul 11
Există multe metode de a te face de râs, a te răni și a te umili când cobori niște trepte, duci pe cineva în cârcă sau te cațeri pe o scară.
20:00
Securitatea aeroportului - Columbia: Episodul 2
La aeroportul El Dorado din Bogota, brigada antinarcotice îndeplineşte o misiune copleșitoare: inspectează bagajele din 400 de zboruri.
21:00
S.O.S Mașini clasice - Jaguar MK2
Tim și Fuzz se află într-o cursă contra cronometru pentru a termina recondiționarea unui Jaguar Mark 2 clasic.
22:00
Supermașini reinventate - Mercedes G-Wagen
Inginerii Ralph Hosier şi Ranen Rudra modifică un Mercedes G-Wagen pentru un client preocupat de siguranţă al mentorului lor, Afzal Kahn.
23:00
Știința prostiei - Episodul 1
Serialul care îmbină cele mai spectaculoase şi mai dureroase clipuri filmate de utilizatori cu ştiinţă pură revine cu un al patrulea sezon.
23:30
Știința prostiei - Episodul 11
Serialul care îmbină cele mai spectaculoase şi mai dureroase clipuri filmate de utilizatori cu ştiinţă pură revine cu un al patrulea sezon.
00:00
Securitatea aeroportului - Columbia: Episodul 2
La aeroportul El Dorado din Bogota, brigada antinarcotice îndeplineşte o misiune copleșitoare: inspectează bagajele din 400 de zboruri.
01:00
S.O.S Mașini clasice - Jaguar MK2
Tim și Fuzz se află într-o cursă contra cronometru pentru a termina recondiționarea unui Jaguar Mark 2 clasic.
02:00
Supermașini reinventate - Mercedes G-Wagen
Inginerii Ralph Hosier şi Ranen Rudra modifică un Mercedes G-Wagen pentru un client preocupat de siguranţă al mentorului lor, Afzal Kahn.
02:45
Autostrada iadului - Salvat la limită
Noii angajaţi ai lui Jamie au probleme cu o remorcă stricată. Când Colin face o gafă, fratele lui Jamie trebuie să continue treaba.
03:30
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 7
Mel are de-a face cu o familie furioasă că a pierdut un zbor de legătură. Leigh execută o reparaţie importantă la un 777 - o toaletă blocată.
04:15
S.O.S Mașini clasice - Jaguar MK2
Tim și Fuzz se află într-o cursă contra cronometru pentru a termina recondiționarea unui Jaguar Mark 2 clasic.
05:00
Supermașini reinventate - Mercedes G-Wagen
Inginerii Ralph Hosier şi Ranen Rudra modifică un Mercedes G-Wagen pentru un client preocupat de siguranţă al mentorului lor, Afzal Kahn.
06:00
Știința prostiei - Episodul 3
Fii pregătit, căci diverși amatori încearcă trucuri pe masa de biliard sau vor săși demonstreze grozăvia la aruncarea discului Frisbee.
06:30
Știința prostiei - Episodul 11
Există multe metode de a te face de râs, a te răni și a te umili când cobori niște trepte, duci pe cineva în cârcă sau te cațeri pe o scară.
07:00
Știința prostiei - Pisici
Află în câte moduri se pot răni şi face de râs pisicile noastre atunci când sar de pe suprafeţe alunecoase şi merg în echilibru pe garduri.
07:30
Știința prostiei - Câini
Aflăm în câte moduri se pot face de râs şi răni câinii noştri şi stăpânii lor când încearcă să prindă un disc frisbee.
08:00
Striptease piesă cu piesă - Niște epave
În acest episod, echipele au misiunea de a găsi un fost "cal de povară", un vehicul care a fost exploatat din greu şi care a ajuns la fier vechi.
09:00
Expediții nicăieri - În luptă cu gerul
Jeff şi Paul Hemann fac eforturi să livreze medicamente unor vârstnici izolaţi, însă câinele din fruntea haitei refuză să colaboreze.
10:00
Şantierul naval - Căpitanul e rănit!
În New Jersey, vasul Reliable are carena măcinată de rugină, aşa că managerul de proiect Mike Tilsner trebuie să găsească o soluţie rapidă.
11:00
Megastructuri naziste - Linia Siegfried
Campania de străpungere a liniei Siegfried a durat peste şase luni şi s-a soldat cu 140.000 de victime în rândul armatei americane.
12:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 3
Mel clarifică situația după un furt comis la bord. Hassan prinde o pasageră care ascunde în interiorul corpului diamante de un milion de dolari.
13:00
S.O.S Mașini clasice - Jaguar MK2
Tim și Fuzz se află într-o cursă contra cronometru pentru a termina recondiționarea unui Jaguar Mark 2 clasic.
14:00
Supermașini reinventate - Mercedes G-Wagen
Inginerii Ralph Hosier şi Ranen Rudra modifică un Mercedes G-Wagen pentru un client preocupat de siguranţă al mentorului lor, Afzal Kahn.
15:00
Știința prostiei - Episodul 32
Ne putem accidenta când trecem cu bicicleta prin apă, facem cascadorii pe o placă pe pernă de aer sau ne învârtim cu o roată.
15:30
Știința prostiei - Episodul 33
Ne putem accidenta, dar și face de râs, când sărim un gard, stăm în cap pe motocicletă sau vrem să sărim dintr-un leagăn.
16:00
Autostrada iadului - Zona de război
Când un camion cu lemne şi o cisternă diesel se ciocnesc, pentru Colin urmează cea mai grea misiune de salvare din vehiculele în flăcări.
17:00
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 8
Mel e avertizată că la bord ar putea fi un bolnav de Ebola şi trebuie să-i limiteze contactul cu alţi pasageri până află un diagnostic precis.
18:00
Megastructuri naziste - Avioanele cu reacție
Află povestea unuia dintre cele mai avansate avioane din Al Doilea Război Mondial, Messerschmitt Me 262, şi a peşterii unde a fost construit.
19:00
Știința prostiei - Episodul 17
Te-ai întrebat oare cum driblează Beckham cu adevărat? Și, dacă un copil de 3 ani se poate da corect pe un tobogan, de ce nu pot și adulții?
19:30
Știința prostiei - Episodul 18
Richard Hammond demonstrează cum te poți face de râs dansând pe mese, gonind cu motociclete cu patru roți sau alunecând pe podea.
20:00
11 septembrie - Războiul continuă
O privire asupra războiului dus de islamul radical împotriva Occidentului. Află cum folosesc teroriştii Internetul pentru a recruta şi incita.
21:00
Atentatul din Boston - Ancheta!
Urmăreşte povestea cumplitului eveniment care a zguduit SUA, când două bombe au explodat în centrul Bostonului, la linia de sosire a maratonului.
23:00
Știința prostiei - Episodul 13
Serialul care îmbină cele mai spectaculoase şi mai dureroase clipuri filmate de utilizatori cu ştiinţă pură revine cu un al patrulea sezon.
23:30
Știința prostiei - Episodul 10
Serialul care îmbină cele mai spectaculoase şi mai dureroase clipuri filmate de utilizatori cu ştiinţă pură revine cu un al patrulea sezon.
00:00
11 septembrie - Războiul continuă
O privire asupra războiului dus de islamul radical împotriva Occidentului. Află cum folosesc teroriştii Internetul pentru a recruta şi incita.
01:00
Atentatul din Boston - Ancheta!
Urmăreşte povestea cumplitului eveniment care a zguduit SUA, când două bombe au explodat în centrul Bostonului, la linia de sosire a maratonului.
02:45
Autostrada iadului - Zona de război
Când un camion cu lemne şi o cisternă diesel se ciocnesc, pentru Colin urmează cea mai grea misiune de salvare din vehiculele în flăcări.
03:30
Aeroportul Internațional Dubai - Episodul 8
Mel e avertizată că la bord ar putea fi un bolnav de Ebola şi trebuie să-i limiteze contactul cu alţi pasageri până află un diagnostic precis.
04:15
Atentatul din Boston - Ancheta!
Urmăreşte povestea cumplitului eveniment care a zguduit SUA, când două bombe au explodat în centrul Bostonului, la linia de sosire a maratonului.
jinglebells
Feedback