Semnul Șarpelui

(1981)

Semnul Șarpelui

Poster Semnul Șarpelui Postere Semnul Șarpelui

Sinopsis Semnul Șarpelui

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Ecaterina Handrabur, hangiță într-un sătuc de lângă granița cu Ungaria, vrea să se răzbune pe vameșul care a insistat pe lângă jandarmi ca fiul ei Simion să plece pe front. Pentru a-și duce planul la îndeplinire, ea se aliază cu primarul, reprezentant al nou-instauratei puteri comuniste, și cu contrabandistul justițiar Alimandru.

Contribuie la această pagină şi câştigă DVD-uri!
NOTA FILM
Nota IMDB: 7.3

Caseta tehnică

Țara

Romania

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ordonează după
cezarika21 pe 04 Septembrie 2013 19:51
Sfârşitul unei orânduiri nedrepte
Filmele pe peliculă alb-negru ale lui Mircea Veroiu sunt superioare din punct de vedere calitativ celor pe peliculă color. Prezentând cu realism poetic viaţa unui sat transilvănean din anii 1945-1947, "Semnul şarpelui" scoate în evidenţă dureri înăbuşite, răzbunări şi caractere puternice. Multe personaje au o forţă sufletească desăvârşită: Ecaterina Handrabur (interpretată de Leopoldina Bălănuţă), o crâşmăriţă aprigă ce doreşte să răzbune moartea fiului ei în război, Alimandru Roman (Ovidiu Iuliu Moldovan), "haiducul modern" care vrea să se răzbune pe contrabandiştii cu care fusese partener şi care-l trădaseră, contrabandiştii Moşoarcă (Ion Vâlcu) şi Dondoş (Costel Constantin), vameşul Odoleanu (Dorel Vişan), destrăbălata Rusalina (Dorina Lazăr) sau "americanul" Bâscu (Mircea Albulescu).

Acţiunea e dominată de… citeşte

12 3
aproape.manuel.bogdan pe 23 Aprilie 2019 23:04
Este un film bun, acțiunea te prinde. Unele scene sunt deosebite. Scenariul se bazează pe cartea Patima , de Mircea Micu.
3 0
blacksea_rider pe 27 Octombrie 2019 13:38
Radu Gheorghe - Bine c-a-nfrunzit pădurea,Muzica: Adrian Enescu...
2 0
nemotoujours pe 11 decembrie 2023 11:54
https://www.youtube.com/watch?v=Hb8-yPtvuRk
Iulidesprefilme pe 25 Mai 2015 19:23
Regia, scenariul, imaginea sunt expresive, iar actorii sunt remarcabili...şcoala românească de actorie a fost de foarte bună calitate...
2 1
romeo_bucur_andronache pe 20 Noiembrie 2017 21:42
Un film INFIORATOR de BUN
Cu actori de PRIMA MINA si cu o Leopoldina Balanuta MAGNIFICA in rolul acesta,da si cu o imagine SUPERBA si un subiect ARZATOR,nu se putea sa nu iasa decit un film INFIORATOR de BUN si incrincenat. Acest film se potriveste,in totul,cu ce se intimpla in Romania vremilor de acum,unde razbunarea jalnica,prostia nelimitata,asuprirea ingrozitoare,goana oarba dupa inavutire cu orice pret,lauda desantata la adresa noilor Patroni capitalisti feroci(numiti inselator "investitori"),mindria si ingimfarea ruinatoare,se VAD cu LIMPEZIME de la orice departare.Intunecat tablou a ajuns Romania(au ajuns cetatenii ei sa FUGA de ea ca Dracul de tamiie,si ingroasa rindurile refugiatilor sclavi din Tarile straine).Acest film ar trebui dat in fiecare saptamina,in asa-zisul "Week-end",la TVR 1,ca o PILDA pentru tot norodul scirbit al Romaniei (scirbit de viata,scirbit de Tara,scirbit de Cirmuitorii nebuni si… citeşte
2 3
user-63b02ad8a0ee8 pe 18 Iunie 2023 20:55
Un film consistent.....un film bine făcut .....un film cu greutate ☝️.....Atunci , pe vremea aia ,ne plângeam că nu aveam destul entertainment.....acum ne plângem că NU MAI AVEM NIMIC SERIOS.....ci doar emisiuni de hăhăieli și ...forme fără fond.....
1 0
floraur pe 04 Septembrie 2013 18:59
De văzut
...chiar dacă contextul politic nu-i identic, cine vrea poate să învețe cum să se ferească de șerpăria cotidiană,,,
1 1
cosmin742000 pe 08 Noiembrie 2016 07:10
Un film romanesc bunicel..................................................
1 3
eduard_stratan pe 11 decembrie 2021 12:40
Cosmine ce bine că te-au blocat pe acest site! Apoi în 2018 te-ai întrupat în blackmore si ai mai bântuit site-ul încă vreo 2 ani până te-au blocat din nou!
Vegetarian pe 31 Martie 2014 01:37
Ovidiu Iuliu Moldovan la 39 de ani , dupa alungarea regelui din Romania , in rolul lui Alimandru trage cu pusca noaptea dupa dusmanul unei femei dintrun sat - Mosoarca ...

Interesant spectacol de umbre ambulant in filmu asta intrun sat . Doar in Japonia mai este teatru de umbre asemanator , Intrarea costa in perioada din film , 1000 lei sau un ou ...

Acest film a fost difuzat online la TVR international in 13 iun 14 , TVR 2 in 39 martie 2014 . Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..

1 3
Vegetarian pe 17 aprilie 2016 20:13
Viata se scurge , in timp ce ne facem planuri . Ne irosim viata visand .
nelson2010 pe 26 Februarie 2010 18:30
semnul sarpelui
as dori sal vizionez daca cineva m-il trimite,este un film de valoare
1 4

Spune-ţi părerea despre Semnul Șarpelui

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vezi şi:  filme noi drama
Liste cu Semnul Șarpelui
Îţi place sau deteşti acest film? Adaugă-l într-o listă!
jinglebells