Articole Noi albinoi

Q: Te-ai gandit mereu sa te intorci in Islanda dupa terminarea scolii de film din Danemarca?
A: De ceva vreme, am realizat ca filmele pe care le voi face nu trebuie neaparat sa aiba actiunea plasata in Islanda. In 1995 am inceput cursurile Danish Film School si am absolvit in 1999, cu un scurt-metraj de 40 minute numit Lost Weekend, filmat in Danemarca. NÓI ALBINOSUL e o idee mai veche de-a mea pe care am asociat-o mereu cu Islanda. Mi-am dorit mereu sa realizez primul meu lung-metraj acolo, sa imi incep cariera acolo de unde ma trag.

Q: De unde a pornit ideea de NÓI ALBINOSUL?
A: Personajul din NÓI ALBINOSUL a trait in mine de multi ani. E mai “batran” chiar decat pasiunea mea pentru filme, si la un momnet dat chiar am vrut sa fac benzi desenate cu acest personaj. De-a lungul anilor, am colectionat tot felul de idei legate de el, si pana sa termin scoala de film, ideile erau suficient de multe si bune pentru a fi puse in forma unui scenariu.

Q: Ce ne poti spune despre locul de filmare?
A: Filmul nu trebuia sa se desfasoare intr-un orasel izolat. Ma gandeam mai degraba la Reykjavik. Dar mi-am dat seama ca o capitala, chiar si cea a Islandei, e mult prea conectata la realitate. Am vrut sa creez un univers care nu exista, dar ar fi putut. Pentru mine, fiordurile de vest au fost cele mai interesante datorita atmosferei de basm si a peisajului minunat, puternic vizual. Bineinteles, eram legati de prezenta zapezii, iar in aceasta zona era cel mai probabil sa fie zapada. In timpul iernii, zona poate fi complet izolata de restul insulei.

Q: A fost greu sa gasesti actorii potriviti pentru film?
A: Islanda e o tara mica si toata lumea site pe toata lumea. Daca stai mai mult intr-un bar din Reykjavik gasesti si actorii, si echipa tehnica de care ai nevoie. Pentru acest film nu am cautat actori cunoscuti. Majoritatea celor care au jucat in film sunt actori la prima experienta cinematografica. Am cautat persoane potrivite, si am ajuns la o combinatie de amatori si actori profesionisti. Fata care joaca rolul Linei, bunica, este postas in zona in care locuiesc. Pe fata care interpreteaza rolul lui Iris am cunoscut-o intr-un restaurant pentru vegetarieni. Multi oameni din distributia filmului imi sunt prieteni apropiat, cum spre exemplu e psihologul. Cat despre actorul care-l interpreteaza pe Nói, imi era evident ca ar trebui sa aiba un aspect neobisnuit, aproape complet diferit fata de ceilalti. Si cum nu stiam nici un islandez albinos de acea varsta care sa fie un bun actor, Tómas Lernarquis era de departe cea mai buna alegere. Nu numai ca este un actor talentat si extrem de dedicat muncii, dar arata si exact cum imi doream.

Q: Tu ai compus muzica pentru NÓI ALBINÓI?
A: Da, impreuna cu prietenul meu Orri. Impreuna alcatuim o formatie numita “slowblow”. Sunt putine lucruri in viata pe care le savurez mai mult decat sa fac muzica. De aceea, incercam sa stam cat mai departe de partea financiara a domeniului. Muzica este o evadare din vietile noastre profesionale si nu suntem dispusi acceptam ceva care sa ne strice placerea. Cu toate astea, insa, am reusit sa lansam doua albume muzicale independente si avem in proiect un al treilea.

Q: Nu crezi ca tema filmului este un pic cam “islandeza”?
A: N-am intentionat sa fac un film tipic islandez. Imi place sa fac filme care au loc intr-un cadru izolat, intr-un univers restrans care nu face parte din lumea pe care o cunoastem. Insa nu ceva supranatural, ci undeva pe la mijloc. In afara de asta, cred ca filmul e doar versiunea mea pentru o poveste spusa de atatea ori: tanarul rebel care nu isi gaseste locul nicaieri si incearca sa evadeze. E un vechi cliseu, dar am dorit sa realizez propria mea versiune a acesei povesti.

Q: E ceva mai deosebit la Islanda, sunt multi oameni care vor sa evadeze sau sa plece? E un loc potrivit pentru a dezvolta o astfel de poveste?

A: Multi oameni pleaca din Islanda la un momendat in cursul vietii. E un lucru oarecum necesar atunci cand traiesti pe o insula izolata. Totusi, mai devreme sau mai tarziu, aproape toata lumea se intoarce. Cat despre aceasta poveste, nu am utilizat o realitate islandeza, am vrut ca filmul sa aiba propriul sa uunivers.

Q: Iti place in mod special ratatul ca gen de personaj, cum este tatal lui Nói sau insusi Nói?
A: Eroii mi se par tare plictisitori. Ma refer la oamenii care au puterea de a face orice. E mult mai interesant atunci cand oamenii nu comunica cum trebuie si nu sunt capabili sa faca fata problemelor. In serialele de televiziune, oamenii au acelasi gen de probleme in fiecare episod. Nu inteleg deloc problema si uite asa trec zece ani. Daca ar fi eroi, ar avea nevoie de un singur episod pentru a rezolva totul si a merge mai departe.

Q: Exista vreo interpretare biblica sau metafizica a filmului?
A: Ma preocupa foarte mult miturile de la nivelul subocnstientului. As dori ca audienta sa simta la nivel emotional si intuitiv o legatura cu ceva bibilic sau metafizic, dar daca devin constienti intelectual de ceea ce se intampla in timp ce urmaresc filmul, atunci totul s-a dus pe apa sambetei. Nimic mi se pare mai penibil decat povestile care au referiri biblice precise. Daca un film are un personaj numit Eva care ia un mar in mana, eu am iesit din sala. Trebuie sa fie ceva subtil.

Q: Fara a dezvalui concluzia filmului, putem spune ca actiunea finala e declansata de Nói? Poate fi interpretata drept o pedeapsa? Daca da, de ce?
A: Finalul e gandit sa aiba o semnificatie dubla: cateodata cel mai rau lucru cu putinta poate declansa un nou inceput. Ai pierdut totul, este groaznic, dar esti eliberat. Mi s-a parut singura evadare posibila pentru Nói, dar nu vreau sa dezvalui mai mult decat atat. Finalul este unul deschis, iar spectatorii vor decide singuri.

Q: Intr-o poveste eminamente tragica, ai inserat cateva elemente comice si absurde. Ai vrut ca filmul sa nu para prea tragic?
A: Eu cred ca e invers: sunt cateva elemente tragice inserate in ceea ce putem numi o poveste amuzanta. Intotdeauna pornesc de la comic, si incerc sa evit intriga. Dar imi place sa folosesc finaluri precise. Asta face diferenta intre un film si un sitcom. E aceeasi structura ca la Lost Weekend, cu situatii traznite, pline de umor si un moment socant la sfarsit. Am folosit mereu aceasta structura si cred ca toate proiectele mele de viitor nu vor face exceptie de la regula. Insa e tare ciudat faptul ca scenariile mele arata ca niste benzi desenate, iar filmul este mult mai serios decat oricine s-ar fi asteptat, inclusiv eu. Nu inteleg de ce se intampla asta. E un lucru pe care nu-l pot controla.

Q: E ceva cu care te poti impaca sau incerci sa-l elimini?
A: Cu siguranta nu e un lucru constient, insa il accept si mi se pare chiar incitant. Intotdeauna am crezut ca Lost Weekend va extrem de comic. Dar cand am inceput sa filmam, mi-am dat seama ca actorii se miscau si vorbeau foarte lent. Nu le cerusem eu asta, si era evident ca nu faceau nici un serviciu comediei. Dar venise de undeva, asa ca am decis sa nu schimb nimic si sa vad cum va iesi filmul.

Q: Asta s-a intamplat si la NÓI ALBINOSUL?
A: Un pic, dar nu atat de puternic ca la Lost Weekend. Asta poate pentru ca Lost Weekend are loc intr-o locatie foarte bine delimitata, mai ales atmosferic, creandu-ti o anumita stare. In NÓI ALBINOSUL lucrurile stau un pic altfel, sunt mult mai multe locatii si nu ramai limitat la o singura stare sufleteasca.

Q: A fost dificil sa termini filmul?
A: A fost foarte greu. Am depins foarte mult de prezenta zapezii, si in iarna in care am filmat nu a prea nins. Am fost foarte norocosi insa, singura ninsoare puternica din intreaga iarna a fost chiar in zilele cand filmam scenele de exterior. Ma bucur ca nu am apelat la zapada artificiala, a nins in aproape fiecare cadru al filmului! Cam 95% din scenele de interior au fost filmate in locatie. Orarul de filmare a fost foarte strans, si una peste alta cred ca era imposibil daca nu filmam in aceste orasele islandeze. Nu s-au prea facut filme pe-acolo, si oamenii nu sunt enervati de echipele de filmare. Toata lumea a fost de treaba. In alte tari, ai de-a face foarte des cu o birocratie monstruoasa. Aici insa e suficient un telefon si poti filma linistit. Solutia fiecarei probleme este la un telefon distanta.

Q: Cum se s-a impacat zapada cu elementele grafice si cu atmosfera din film?it into the graphic elements and the atmosphere of the film?
A: Natura a contribuit enorm la scenografie. In plus, contribuie la o dimensiune fizica a filmului, avand in vedere cat de greu e sa te misti prin zapada. Mai cu seama atunci cand esti urmarit de politie. Fizic, e imposibil sa scapi dintr-un astfel de loc. Pentru scena de urmarire, am incercat sa imit urmaririle cu masini din filmele de categoria B, adaugand zapada drept obstacol-surpriza.

Q: A fost dificil sa filmezi in aceste conditii meteo?
A: A fost tare ciudat, speram sa prindem cea mai proasta vreme cu putinta, stiind si cat de greu va fi sa filmezi in astfel de conditii si cat de mult ar avea de suferit echipamentele in frig. A fost destul de greu pentru operator sa filmeze cu atat de multa zapada in obiectiv, contrastele devin exagerate si greu de echilibrat.

Q: Unde l-ai intalnit pe operator, Rasmus Videbaek?
A: La Scoala de Film Daneza. Acolo l-am cunoscut si pe monteurul Daniel Dencik. In patru ani petrecuti impreuna la studii, iti dezvolti relatii solide care continua dupa ce termini scoala.

Q: Ai in proiect un film de realizat in Danemarca. Nu vrei sa filmezi in Islanda?
A: Am doua sau trei idei de proiecte cinematografice, dar nici unul nu s-ar desfasura in Islanda. Unul este un film Dogma pe care il pregatesc in Copenhaga. Cred ca e mult mai usor sa lucrezi intr-o limba straina. Te ajuta sa abstractizezi mai usor lucrurile. In Islanda, cunosc tara si limba atat de bine, incat imi este greu sa iau suficienta distanta pentru a crea un univers particular. Imi e mult mai usor sa fac asta cand sunt in strainatate.