Filmele anului 2013

4 3
Listă creată de AndreBlack pe 9 Ianuarie 2013 | ultima modificare pe 10 Ianuarie 2013
Genuri: Dramă, Acţiune, Thriller
70 filme
Ordoneaza dupa: Data adăugării | Popularitate
  • NOTA (IMDB: 7.10) 7.9
    Cercul de foc

    Când creaturi monstruoase, Kaiju, încep să iasă din apele Pacificului, un război nimicitor se dezlănţuie între oameni şi periculoşii inamici. Pentru a face faţă atacurilor, arme speciale sunt create: roboţi gigantici, denumiţi Jaeger-i şi controlaţi simultan de doi piloţi ale căror minţi sunt conectate prin punţi neuronale. Dar chiar şi roboţii se dovedesc lipsiţi de apărare în faţa distrugătorilor Kaiju şi, în pragul înfrângerii, rasa umană trebuie să recurgă la ultima soluţie pentru a se salva

  • NOTA (IMDB: 7.90) 8.2
    Star Trek În întuneric 3D

    În vara lui 2013, inovatorul regizor J.J. Abrams va aduce pe marile ecrane o un thriller de acţiune expoziv ce conduce Star Trek în Întuneric. Când echipajul lui Enterprise este chemat înapoi acasă, află că o putere de neoprit a instituit teroarea din interiorul propriei lor organizaţii, aruncând în aer întreaga flotă alături de tot ceea ce reprezenta ea şi lăsând lumea noastră într-o situaţie de criză. Având propriile conturi de reglat, Căpitanul Kirk porneşte o vânătoare de capete într-o zonă de război cu misiunea de a da de urma celui ce este sursa armelor de distrugere în masă

  • NOTA (IMDB: 7.00) 7.5
    Oblivion. Planeta uitată

    Locuitor al unui Pământ situat într-un viitor spectaculos, în care totul s-a schimbat radical, fără a mai păstra ceva din înfăţişarea de odinioară a acestuia, confruntarea unui om cu trecutul îl va conduce într-o călătorie a descoperirilor şi a redefinirii personale în vreme ce luptă din răsputeri să salveze de la pieire întreaga omenire

  • NOTA (IMDB: 5.00) 6.1
    1.000 post Terra

    La o mie de ani după cataclismul ce a forţat omenirea să fugă de pe Terra, Nova Prime a devenit noul sălaş al rasei umane. Legendarul general Cypher Raige se reîntoarce la familie după o îndelungată perioadă petrecută la datorie, gata să fie un tată adevărat pentru fiul său de 13 ani, Kitai. Dar când o furtună de asteroizi distruge nava celor doi, ei trebuie să aterizeze pe Pământ, devenit acum un teritoriu necunoscut şi periculos.

  • NOTA (IMDB: 7.70) 8.0
    Mizerabilii

    Adaptarea romanului lui Victor Hugo îl are în centru pe Jean Valjean, un bărbat sărac aflat de 18 ani pe fugă din calea legii pentru că a îndrăznit să fure o pâine cu care să hrănească copii muritori de foame ai sorei sale într-o vreme de criză economică a Franţei. Ofiţerul de poliţie Javert este cel care se află permanent pe urmele lui Jean, implacabil în dorinţa sa de a-l captura şi de a-l vedea pedepsit

  • NOTA (IMDB: 5.00) 6.6
    A Haunted House

    Malcolm şi Kisha se mută în casa visurilor lor, dar în curând descoperă că un demon locuieşte deja acolo. Atunci când Kisha este posedată, Malcolm cheamă în ajutor un preot, un medium şi o echipă de investigatori în ale paranormalului pentru a scăpa de locatarul nepoftit

  • NOTA (IMDB: 7.60) 8.6
    Paradisul spulberat

    The Impossible este povestea unei familii care este prinsă, alături de zeci de mii de străini, în haosul uneia dintre cele mai mari puternice catastrofe naturale din istoria recentă

  • NOTA (IMDB: 6.10) 7.2
    Părinţi vs bunici

    Atunci când fiica sa pleacă pentru o perioadă la muncă în alt oraş, un bunic se vede pus în situaţia de a avea grijă de cei trei nepoţi ai săi. Deşi are la îndemână metode ale secolului XXI de a-i cuminţi pe neastâmpăraţii nepoţei, el va apela la o metodă veche, dar care dă rezultate!

  • NOTA (IMDB: 6.20) 6.5
    Aşa-i la 40 de ani!

    Spin off al comediei Un pic însărcinată, succesul de casă din 2007, noua poveste a lui Judd Apatow ne face cunoştinţă cu cuplul Pete şi Debbie când aceştia se apropie de un prag nedorit: nesuferita vârstă de 40 de ani

  • NOTA (IMDB: 6.70) 7.1
    Cirque du Soleil: Departe, în alte lumi

    James Cameron, cineastul vizionar, şi regizorul Andrew Adamson (Shrek, Narnia), vă invită împreună cu familia la o aventură 3D unică: CIRQUE DU SOLEIL: DEPARTE, ÎN ALTE LUMI. O tânără şi un tânăr sunt despărţiţi fără voia lor şi trebuie să pornească într-o călătorie prin lumi fantastice pentru a se regăsi. Vom intra în universul de vis, tehnologia 3D ajutându-ne să sărim, să înotăm, să dansăm împreună cu legendarii artişti de la Cirque du Soleil!

  • NOTA (IMDB: 6.80) 8.0
    Elita gangsterilor

    O cronică a luptei Departamentului de Poliţie din Los Angeles (LAPD) pentru expulzarea mafiei din coasta de est a Los Angelesului anilor '40 şi '50. Şeful mafiot născut în Brookyln, Mickey Cohen (Sean Penn), face legea în Los Angeles, fiind protejat de oamenii lui şi având majoritatea poliţiei şi a politicienilor din oraş sub tutela sa. Un echipaj rebel din LAPD condus de Jerry Wooters (Ryan Gosling) şi sergentul John O'Mara (Josh Brolin) încearcă să cureţe oraşul de mafie

  • NOTA (IMDB: 5.80) 6.4
    Vizita regelui la Hyde Park on Hudson

    În iunie 1939, preşedintele american Franklin Roosevelt şi soţia sa Eleanor se pregătesc să-i întâmpine pe regele George al VI-lea şi pe regina Elisabeta la reşedinţa lor din Hyde Park on Hudson din statul New York. Este prima vizită oficială din istorie a unui monarh britanic în SUA, vizită cauzată de nevoia disperată a Angliei de ajutorul american în faţa invaziei naziste. Dar rezolvarea problemelor politice este obstrucţionată de problemele domestice din căminul lui Roosevelt, soţia, amanta şi mama acestuia conspirând să facă acel week-end... greu de uitat

  • NOTA (IMDB: 6.40) 7.4
    Ultima redută

    Last Stand spune povestea lui Ray Owens (Arnold Schwarzenegger), un şerif dintr-un oraş american de la graniţa cu Mexicul, hotărât să ţină piept cu orice preţ traficanţilor de droguri care-şi fac de cap în jurisdicţia sa

  • NOTA (IMDB: 7.50) 7.9
    Lincoln

    Al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, va conduce Nordul spre o mare victorie împotriva Sudului în timpul Războiului Civil American (1861-1865). Astfel Abraham Lincoln este primul preşedinte american care a abolit sclavia şi a desăvârşit unitatea statelor americane. Bazat pe romanul biografic a lui Doris Kearns Goodwin "Rivalii: Geniul politic a lui Abraham Lincoln", filmul se concentrează în special pe ultimele luni de viaţă ale lui Lincoln, romanul fiind prea stufos pentru a fi cuprins în întregime în film

  • NOTA (IMDB: 7.90) 8.1
    Scenariu pentru happy-end

    Pat este un fost profesor de liceu, care a petrecut 4 ani într-o clinică destinată tratării bolilor nervoase după ce a fost înşelat şi părăsit de soţia lui, Nikki. Mutându-se sub acelaşi acoperiş cu părinţii lui după ce este externat, Pat are impresia falsă că nu a lipsit de acasă mai mult de câteva luni şi este obsedat de ideea de a o recuceri pe Nikki

  • NOTA (IMDB: 7.80) 7.7
    Iubire

    Georges şi Anne sunt octogenari, oameni cultivaţi, profesori de muzică pensionari. Într-o zi, Anne este victima unui accident. Dragostea ce uneşte acest cuplu în vârstă va fi pusă la grea încercare.

  • NOTA (IMDB: 4.40) 4.9
    Filmul 43: Scandalos

    Anna Faris, Hugh Jackman, Richard Gere, Uma Thurman, Halle Berry, Emma Stone, Naomi Watts, Kate Winslet, Kristen Bell şi Chloe Moretz sunt doar câteva dintre starurile acestei comedii produse de fraţii Farrelly, în bine-cunoscutul lor stil cumplit de obscen şi ireverenţios. Aşteaptă-te să roşeşti de câteva ori la glumele din Movie 34, în timp ce starurile de pe afiş te vor amuza cu lipsa lor totală de inhibiţii

  • NOTA (IMDB: 6.10) 7.1
    Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare

    La 15 ani de la înfricoşătoarele evenimente din căsuţa de turtă dulce, Hansel şi Gretel sunt doi neîntrecuţi vânători de vrăjitoare

  • NOTA (IMDB: 5.70) 6.6
    Hoaţa de identitate

    Fonduri nelimitate îi permit Dianei (Melissa McCarthy) să trăiască pe picior mare în Miami, cumpărând tot ce-i doreşte inima. Există o singură problemă: cartea de identitate cu care îşi satisface dependenţa de shopping îi aparţine de fapt unui oarecare Sandy Bigelow Patterson (Jason Bateman), un reprezentant de vânzări înstărit din nordul Statelor Unite. Iar acesta este hotărât să-şi recapete numele şi nu se va da în lături de la nimic pentru a izbândi! Numai că nici Diana nu se lasă prea uşor.

  • NOTA (IMDB: 6.90) 7.4
    Hitchcock

    Povestea de dragoste dintre unul dintre cei mai faimoşi regizori din toate timpurile, Alfred Hitchcock (Anthony Hopkins), şi soţia şi partenera sa Alma Reville (Helen Mirren). Evenimentele din acest film biografic au loc în timpul producţiei unuia dintre cele mai celebre titluri din cariera regizorului, Psycho

  • NOTA (IMDB: 6.20) 6.9
    Oraşul corupt

    Billy Taggart, un poliţist dat afară din forţele de ordine după ce a împuşcat un adolescent în vârstă de 16 ani, devine detectiv particular. Cea mai importantă misiune din cariera pe cont propriu a eroului apare în momentul în care un candidat la primăria oraşului New York îl angajează. Taggart va avea de trecut printr-o mulţime de pericole pentru a putea ieşi cu faţa curată din iţele de intrigă şi corupţie ce-l încojoară

  • NOTA (IMDB: 7.10) 7.0
    Barbara

    După ce depune cerere de emigrare în Germania de Vest, Barbara este arestată şi trimisă forţat undeva în provincie, în nordul RDG. Aici rămâne sub observaţia Securităţii Statului, motiv pentru care Barbara păstrează distanţa faţă de cei din jur şi aşteaptă, căci iubitul ei îi pregăteşte fuga în Vest. Doar că atenţia pe care i-o acordă doctorul-şef al spitalului, Andre, o va face treptat să se deschidă... Film laureat cu Ursul de Argint pentru regie la festivalul de la Berlin

  • NOTA (IMDB: 6.60) 6.9
    Tărâmul făgăduinţei

    Matt Damon este Steve Butler, un specialist în achiziţii trimis împreună cu partenera sa, Sue Thomason (Frances McDormand), să semneze un contract cu proprietarii de terenuri dintr-un orăşel vital pentru planurile de expansiune ale companiei sale. Ceea ce iniţial părea floare la ureche se va dovedi mult mai dificil când celor doi le stă în cale un respectat profesor (Hal Holbrook) din localitate

  • NOTA (IMDB: 6.20) 7.2
    Cronicile Casterilor: A 16-a lună

    Ethan Wate, un licean popular, detestă faptul că locuieşte în micul Gatlin, un orăşel unde nu se întâmplă niciodată nimic. Visurile băiatului sunt bântuite de imaginea unei tinere frumoase pe care Ethan nu a întâlnit-o niciodată, iar viaţa lui se va schimba din temelii când Lena Duchaness, o fată de 16 ani, ajunge în oraş. Ethan va încerca să dezlege misterul din spatele straniei atracţii ce-l leagă de Lena, iar cercetările sale îi vor revela secrete întunecate din istoria propriei familii

  • NOTA (IMDB: 7.10) 7.3
    Efecte adverse

    Un thriller captivant despre Emily şi Martin, un cuplu de succes din New York, a căror viaţă se dă peste cap când psihiatrul lui Emily îi prescrie un nou medicament împotriva anxietăţii. Medicamentul va avea neaşteptate efecte adverse

  • NOTA (IMDB: 7.20) 7.3
    Terapie specială

    Mark O'Brien s-a îmbolnăvit de poliomelită la vârsta de 6 ani, iar coloana vertebrală i-a fost deformată într-un mod atât de grotesc încât bărbatul a rămas ţintuit la pat. Având dificultăţi de respiraţie, Mark este obligat să petreacă cea mai mare parte a zilei închis într-un dispozitiv medical care îl ventilează artificial, motiv pentru care nu are posiblilitatea de a-şi folosi inteligenţa şi sensibilitatea pentru a curta femeile

  • NOTA (IMDB: 7.30) 8.1
    Zborul

    Denzel Washington este Whip Whitaker, un pilot ce devine erou naţional după ce reuşeşte să aducă la sol o aeronavă atât de avariată, încât şansele de aterizare erau infime. După ce salvează vieţile a 98 din cei 106 de pasageri ai zborului, Whitaker este favoritul întregii Americi, dar compania aviatică solicită o anchetă pentru a descoperi cauzele producerii accidentului, iar rezultatul îi va lua pe toţi prin surprindere

  • NOTA (IMDB: 6.20) 7.5
    Parker

    Parker e un hoţ profesionist cu un cod moral propriu: să nu furi de la oameni care nu-şi permit pierderea şi să nu răneşti oameni care nu merită asta. Însă după ultimul jaf, echipa lui îl trădează, îi fură partea din pradă şi îl părăseşte într-un şanţ, crezându-l mort. Doar că Parker plănuieşte o răzbunare de proporţii şi îi va descoperi când lumea le e mai dragă

  • NOTA (IMDB: 6.30) 7.3
    Mama

    Soţii Annabel şi Lucas le adăpostesc în casa lor pe micile Victoria şi Lily, nepoatele lor despre care nu mai ştiuseră nimic de ani de zile, de când acestea au rămas părăsite în casa familiei lor, ascunsă în adâncul pădurii. La scurtă vreme după sosirea fetelor încep să se petreacă evenimente bizare, iar adulţii îşi dau seama că au adus cu ele forţe supranaturale care vor să le răpească o dată pentru totdeauna

  • NOTA (IMDB: 7.00) 7.4
    Iubitul meu e zombi

    R este un zombi extrem de neobişnuit. După ce apocalipsa aproape că distruge omenirea, R pierde vremea alături de semenii săi, disperat să soarbă creierul puţinilor oameni rămaşi, pentru a le consuma amintirile, căci asta îl face să se simtă din nou uman. Într-una din escapadele sale de vânătoare, R ucide un adolescent şi amintirile din creierul acestuia îl fac să se îndrăgostească de iubita lui, frumoasa Julie. O salvează de ceilalţi zombi, iar noua lor legătură aruncă o rază de speranţă asupra unui viitor comun.

  • NOTA (IMDB: 6.40) 7.1
    Grozavul şi puternicul Oz

    Inspirat de cartea lui L. Frank Baum "Vrăjitorul din Oz", filmul prezintă acţiunea de dinainte ca Dorothy să ajungă în misteriosul tărâm fermecat şi pune accentul pe Vrăjitorul din Oz, pe numele său Oscar Diggs (James Franco), un magician de la circ care se trezeşte fără voia lui în această lume minunată, dar plină de pericole. Oscar va fi prins în lupta dintre trei vrăjitoare: Theodora (Mila Kunis), Evanora (Rachel Weisz) şi Glinda (Michelle Williams)

  • NOTA (IMDB: 5.70) 6.5
    Răzbunare cu stil

    Harry Dean, un hoţ a cărui inventivitate ar face pe oricine invidios, a pus ochii pe o nepreţuită statuie, proprietatea lui Shahbandar, cel mai bogat om din lume. Pentru a-l ajuta la elaborarea ingeniosului plan, Harry îi cere ajutorul lui Nicole, o femeie superbă, care seamănă foarte bine cu soţia decedată a lui Shahbandar. Iniţial, Harry n-ar ezita s-o sacrifice pe Nicole pentru atingerea scopului său, dar apoi se îndrăgosteşte de ea şi planul lui are de suferit

  • NOTA (IMDB: 6.00) 6.6
    Carrie

    Adolescenta firavă şi aparent lipsită de personalitate Carrie este ţinută de mama sa - o femeie extrem de religioasă şi de conservatoare - departe de tentaţiile lumii. Asta o face pe fată vulnerabilă în cercul său de cunoscuţi de la liceu, unde este adesea ţinta batjocurii "fetelor rele", conduse de populara Chris Hagerson. Profesoara de sport, domnişoara Desjardin încearcă în van să o protejeze. Doar o singură colegă, Sue Snell se căieşte de

  • NOTA (IMDB: 6.30) 7.2
    Jack şi uriaşii

    Când o prinţesă este răpită, pacea dintre regatul oamenilor şi cel al giganţilor este distrusă. Jack, un tânăr fermier, are ocazia de a conduce o periculoasă expediţie în inima regatului giganţilor pentru a o salva

  • NOTA (IMDB: 7.30) 8.0
    Croods

    Familia Crood trăieşte într-o cavernă, în perioada cretacică. Lumea este plină de creaturi nemaivăzute, ceea ce-i face pe membrii familiei să nu se prea îndepărteze de casă. Doar că ei sunt vizitaţi de un necunoscut ieşit din comun, un adevărat geniu al acelor vremuri, printre accesoriile căruia se numără şi focul! El îi va împinge pe înapoiaţi în cea mai mare aventură a vieţii lor

  • NOTA (IMDB: 5.80) 7.2
    G.I. Joe: Represalii

    După ce o mulţime de colegi le sunt ucişi într-un atac surpriză, iar preşedintele SUA îi deconspiră drept trădători, supravieţuitorii G. I. Joe pornesc într-o misiune pe viaţă şi pe moarte. Roadblock (Dwayne Johnson), Duke (Channing Tatum) şi Lady Jaye (Adrianne Palicki) trebuie să spele numele echipei lor, dar şi să salveze democraţia mondială, căci agenţii periculoasei organizaţii Cobra îi controlează acum pe principalii lideri ai lumii. Eroii vor primi un ajutor consistent din partea generalului Colton (Bruce Willis), fondatorul echipei G.I. Joe originale

  • NOTA (IMDB: 5.90) 7.3
    Gazda

    Melanie Stryder refuză să se stingă. Lumea noastră a fost invadată de un duşman invizibil. Oamenii devin gazde pentru aceşti invadatori, minţile le sunt luate, în timp ce corpurile lor rămân intacte şi îşi continuă vieţile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Când Melanie, unul dintre puţinii oameni "sălbatici" în viaţă, este capturată, are convingerea că i-a sosit sfârşitul. Wanderer, "sufletul" invadator care a intrat în corpul lui Melanie, a fost avertizată despre provocările cauzate de trăirea în corpul unui om: emoţiile covârşitoare, multitudinea de simţuri, amintirile mult prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se aştepta: vechiul chiriaş al corpului acesteia refuză să renunţe la posesiile minţii ei.

  • NOTA (IMDB: 6.90) 6.5
    Legături suspecte

    După moartea soţului, respectiv a tatălui, Nicole Kidman şi Mia Wasikowska, în roluri de mamă şi fiică, sunt vizitate de un unchi misterios (Matthew Goode) care se mută cu ele ca să le susţină, dar care pare să aibă, de fapt, alte motive

  • NOTA (IMDB: 6.70) 7.2
    Captură la dublu

    Melissa McCarthy este Shannon, o poliţistă cu gura spurcată căreia îi sare atât de repede ţandăra, încât nimeni nu vrea să fie partenerul ei pe teren. Asta până când Shannon este nevoită să facă echipă cu o agentă FBI, sofisticata şi aroganta Sarah (Sandra Bullock), pentru a prinde un periculos traficant de droguri... Sarah şi Shannon sunt atât de diferite, încât colaborarea le va împinge în afara zonei de confort, cele două ajungând să provoace prăpăd în jur

  • NOTA (IMDB: 5.80) 6.2
    O călătorie cu mama

    Andy este inventator şi tocmai i-a venit ideea unui uimitor produs de curăţare, doar că nimeni nu vrea să-l comercializeze. Ca să-şi transforme invenţia într-un succes, Andy începe un turneu de promovare şi o ia şi pe mama lui cu el. Văduvă şi singură, Joyce (Barbra Streisand) de-abia aşteaptă să înceapă călătoria de opt zile, cu 4500 de kilometri de şofat în program, doar că acestea se vor dovedi mai greu de suportat pentru Andy decât credea iniţial.

  • NOTA (IMDB: 6.50) 7.4
    Cod Roşu la Casa Albă

    Un fost agent secret încearcă să împiedice un atac terorist asupra Casei Albe, pus la cale de nord-coreeni. Scopul său principal este să îi salveze viaţa preşedintelui Statelor Unite. Un thriller incitant, Olympus Has Fallen este regizat de Antoine Fuqua şi îi aduce în rolurile principale pe Gerard Butler şi Aaron Eckhart

  • NOTA (IMDB: 6.50) 7.0
    Trage tare şi te scoţi

    Regizorul Michael Bay ne prezintă comedia de acţiune "Trage tare şi te scoţi", cu Mark Wahlberg, Dwayne Johnson şi Anthony Mackie, bazată pe incredibila poveste adevărată a unui grup de instructori de fitness din anii '90 de la Miami care, în goana lor după Visul American, decid să dea o lovitură care ia o cale extrem de periculoasă

  • NOTA (IMDB: 5.60) 6.9
    Nuntă cu peripeţii

    Chiar dacă nu mai formează un cuplu de foarte mult timp, Don şi Ellie Griffin sunt forţaţi de împrejurări să pozeze din nou într-o familie fericită. Toată această şaradă a fost pusă la cale în momentul în care la nunta fiului lor adoptiv decide să participe, din senin, mama biologică a tânărului, dispusă acum să zboare peste mări şi ţări pentru a fi prezentă la eveniment. Cu toţi ochii aţintiţi pe ei, familia Griffin trebuie să facă faţă situaţiilor hilare cu care se confruntă, preferabil fără a se ucide între ei

  • NOTA (IMDB: 7.30) 8.4
    Marele Gatsby

    O adaptare a celebrului roman al lui F. Scott Fitzgerald. Acţiunea este plasată în Long Island, unde noul venit Nick Carraway este atras în lumea somptuoasă a vecinului său, Jay Gatsby. Cu toate acestea, destul de repede, Carraway va începe să vadă dincolo de existenţa plină de lux a lui Gatsby, unde obsesia, nebunia şi tragedia aşteaptă

  • NOTA (IMDB: 6.70) 7.6
    Regatul secret

    REGATUL SECRET este o aventură-comedie 3D care ne prezintă o lume fantastică aşa cum nu s-a mai văzut. Fiind realizat de creatorii filmelor Epoca de gheaţă şi Rio, REGATUL SECRET spune povestea luptei continue dintre forţele binelui, care menţin lumea naturală vie, şi forţele răului, care doresc să o distrugă. După ce o adolescentă se trezeşte transportată în mod magic în acest univers secret, ea se înconjoară de o echipă de elită de războinici şi de un grup de personaje comice, ireale, pentru a-şi salva lumea lor... şi a noastră.

     

  • NOTA (IMDB: 7.20) 8.6
    Furios şi iute 6

    De când Dom (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au dat lovitura de la Rio împotriva imperiului condus de un escroc de talie internaţioanlă, aducând în seiful echipei 100 de milioane de dolari, eroii noştri s-au preumblat pe tot globul. Dar, pentru că nu se pot întoarce acasă ca să trăiască liniştiţi din acei bani, sunt acum nemulţumiţi şi simt că le lispeşte ceva.

  • NOTA (IMDB: 7.30) 8.4
    Now You See Me: Jaful perfect

    Filmul Now You See Me spune povestea uneia dintre cele mai faimoase echipe de iluzionişti din lume. Membrii acesteia jefuiesc afacerişti corupţi în timpul reprezentaţiilor şi îşi răsplătesc publicul cu banii furaţi. Agenţii FBI sunt pe urmele lor, însă iluzioniştii sunt, surprinzător, mereu cu un pas înaintea legii.

  • NOTA (IMDB: 7.10) 7.6
    Ziua Z: Apocalipsa 3D

    ZIUA Z: APOCALIPSA este un thriller SF al cărui protagonist este Gerry Lane (Brad Pitt), angajat la ONU, care e nevoit să străbată întreaga lume într-o cursă contracronometru pentru a opri o epdiemie care răstoarnă guverne, răscoală armate şi ameninţă să elimine rasa umană.

  • NOTA (IMDB: 6.60) 7.5
    Legenda călăreţului singuratic

    Povestea legendarului călăreţ singuratic începe cu un grup de ranger-i texani plecat pe urmele unei bande de nelegiuiţi condusă de Butch Cavendish. Prinşi în ambuscadă de răufăcători, ranger-ii sunt ucişi, dar un supravieţuitor este salvat de un indian comanş pe nume Tonto (Johnny Depp). Deşi la început Tonto nu are încredere în cel pe care l-a salvat, acesta va dovedi curând că în Texas poate domni nu lăcomia şi corupţia, ci dreptatea

  • NOTA (IMDB: 7.40) 8.0
    Universitatea monştrilor

    Cu ani de zile înainte de a deveni populara echipă "de speriat" din Compania monştrilor, Mike şi Sully s-au întâlnit la Universitatea monştrilor, unde nu s-au împăcat chiar bine din prima. Oare ce s-a întâmplat de le-a transformat rivalitatea într-una din cele mai trainice prietenii văzute vreodată pe marele ecran?

  • NOTA (IMDB: 6.50) 7.7
    Turbo

    Un melc de grădină prin nimic ieşit din comun visează să devină cel mai rapid melc din lume! Când un accident în care era cât pe ce să-şi piardă viaţa îi dă o viteză nesperat de mare, Turbo află că îi stă în puteri să-şi transforme visul în realitate: participă la una dintre cele mai celebre curse de maşini, Indianapolis 500

  • NOTA (IMDB: 5.40) 6.9
    Ştrumpfii 2

    Gargamel nu se lasă: ura lui pentru ştrumpfi îl împinge să găsească noi şi noi metode pentru a le veni de hac! Vrăjitorul conjură forţele întunericului şi îi creează pe... Obraznici, fiinţe asemănătoare cu ştrumpfii, dar distrugătoare şi mereu puse pe rele. Va reuşi paşnicul şi coloratul sat al eroilor să scape de influenţa lor negativă?

  • NOTA (IMDB: 6.00) 7.3
    Instrumente mortale: Oraşul oaselor

    În timp ce se îndreaptă spre clubul Pandemonium din New York, Clary Fray nu bănuieşte că va fi martoră la o crimă. Şi mai ales la o crimă comisă de trei adolescenţi care au pe braţe tatuaje bizare şi mânuiesc arme neobişnuite

  • NOTA (IMDB: 8.20) 8.8
    Rush: Rivalitate şi adrenalină

    În 1976, Niki Lauda şi James Hunt s-au înfruntat în cursa de Formula 1 din Grand Prix-ul Germaniei în Nurburgring. Un accident catastrofal a avut loc în tura a 2-a a cursei, Ferrariul lui Lauda ieşind de pe pistă datorită problemelor cu suspensia şi rostogolindu-se în calea unui alt concurent. Monopost-ul lui Lauda a ars, dar acesta a supravieţuit şi s-a întors şase săptămâni mai târziu pentru a se lupta cu rivalul său James Hunt (McLaren)

  • NOTA (IMDB: 7.80) 8.1
    Jocurile foamei: Sfidarea

    Katniss şi Peeta au câştigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima dată în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniţi în Districtul 12, speră să trăiască în pace. După toate obstacolele peste care au trecut, au câştigat o viaţă sigură şi decentă pentru familile lor. Dar în timp ce Katniss şi Peeta sunt forţaţi să facă Turul Învingătorilor, apar zvonuri cu privire la o revoltă printre locuitorii districtelor. În ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni

  • NOTA (IMDB: 6.20) 5.9
    Ucide-i cu tandreţe

    Jackie Cogan (Brad Pitt) e un om al legii care investighează un jaf petrecut în timpul unui campionat de poker organizat sub egida Mafiei

  • NOTA (IMDB: 4.80) 6.6
    Masacrul din Texas 3D

    Tânăra Heather Miller (interpretată de Alexandra Daddario) porneşte într-o călătorie către Texas, unde are de luat în primire o moştenire, fără să-i treacă prin cap că are să-şi intersecteze drumul cu un psihopat mascat, mânuitor al unui ferăstrău electric

  • NOTA (IMDB: 3.90) 5.9
    The Last Exorcism Part II

    Filmul o readuce în centru pe Nell Sweetzen, care a fost posedată de un demon în primul film şi este găsită îngrozită şi singură în pădurile din Louisiana. Adusă înapoi în civilizaţie, ea încearcă să-şi refacă viaţa, dar descoperă că spiritul care i-a posedat trupul nu şi-a încheiat încă socotelile cu ea

  • NOTA (IMDB: 4.80) 6.0
    Cursă infernală

    Ajuns într-un oraş străin, un deţinut eliberat pe cauţiune (Paul Walker, franciza Fast & Furious),  închiriază fără să ştie o maşină care-l aruncă într-o cursă infernală atunci când descoperă în portbagaj un „pasager” nedorit, o femeie legată de mâini şi de picioare. Pentru că a închiriat maşina care nu trebuia, se trezeşte acum cu toată poliţia pe urmele lui, care vrea cu orice preţ ca femeia din maşină să nu ajungă să depună mărturie într-un caz care implica poliţişti corupţi.

  • NOTA (IMDB: 6.50) 6.9
    Cartea morţilor

    Remake al filmului cu acelasi nume regizat de Sam Raimi in 1981. Cinci prieteni calatoresc la o cabana din padure unde fara sa isi dea seama dezlantuie forte malefice.

  • NOTA (IMDB: 3.50) 5.2
    Scary Movie 5

    Scary Movie V, cel mai recent film din binecunoscuta serie de parodii după filme horror, prezintă povestea cuplului Dan (Simon Rex) şi Jodi (Ashley Tisdale), căsătoriţi şi fericiţi, care însă încep să observe că odată cu sosirea acasă a bebeluşului lor Aiden încep să treacă prin nişte experienţe bizare. În scurt timp însă haosul se extinde şi în viaţa profesională a celor doi şi afectează atât cariera de dansatoare de balet a lui Jodi, cât şi pe cea de cercetător a lui Dan. Astfel, cei  doi îşi dau seama că familia lor este urmărită de un demon  mişel.

  • NOTA (IMDB: 7.20) 8.0
    Thor: Întunericul

    Thor trebuie să salveze Pământul şi Cele Nouă Regate de un inamic redutabil, gata să-şi subordoneze întreg universul. După evenimentele din Thor şi The Avengers, zeul luptă pentru a reinstaura ordinea în cosmos, însă o străveche rasă în frunte cu răzbunătorul Malekith se întoarce pentru a trimite Universul înapoi în întuneric. Confruntat cu un duşman pe care nici măcar Odin şi Asgardul nu-l pot opri, Thor se aruncă într-una dintre cele mai periculoase şi mai personale aventuri de până acum, care-l va readuce lângă Jane Foster şi care îl va forţa să sacrifice totul pentru a salva omenirea

  • NOTA (IMDB: 5.70) 5.6
    Machete: Ucigaş meseriaş

    În Machete Kills, Danny Trejo revine în partitura ex-agentului federal recrutat acum de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii (Charlie Sheen) pentru a duce la capăt o misiune ce ar fi imposibilă pentru oricare alt om de pe Pământ. El trebuie să îl găsească şi să îl anihileze pe un excentric milionar şi traficant de arme (interpretat de Mel Gibson), care a pus la cale un plan de răspândire a războiului şi a anarhiei pe întregul Pământ

  • NOTA (IMDB: 5.20) 6.5
    Eu, Frankenstein

    Acţiunea filmului este plasată într-un prezent distopic, unde gargui răzbunători şi demoni feroce se dezlănţuie într-o bătălie finală pentru putere. Creaţie a lui Victor Frankenstein, Adam se trezeşte prins în mijlocul confruntării celor două rase şi ajunge astfel să descopere un secret despre el însuşi ce ar putea schimba soarta luptei, dar şi destinul său, pentru totdeauna

  • NOTA (IMDB: 6.70) 7.3
    Elysium

    Suntem în 2154, iar acum omenirea este împărţită în două clase sociale: cei extrem de bogaţi, care trăiesc lipsiţi de griji pe staţia spaţială Elysium, şi restul lumii, prizonier pe un Pământ supra-populat, cu resursele naturale epuizate. Secretarul Delacourt (Jodie Foster) e gata de orice pentru a se asigura că legile anti-imigrare sunt respectate, unica şansă ca cetăţenii de pe Elysium să-şi continue stilul de viaţă exclusivist. Asta nu înseamnă că cei de pe Pământ nu încearcă orice metodă pentru a-şi asigura un loc printre privilegiaţi. Strâns cu uşa din cauza trecutului său, ghinionistul Max (Matt Damon) acceptă o misiune ieşită din comun care, dacă va avea succes, i-ar salva nu doar viaţa, ci ar aduce egalitate între cele două lumi atât de diferite

  • NOTA (IMDB: 4.80) 6.9
    Bătălia anului

    Battle of the Year este cea mai importantă competiţie de dans din lume şi atrage la fiecare ediţie cele mai bune echipe de pe glob. Sunt 15 ani de când nicio echipă americană nu a mai câştigat, iar asta nu-i convine deloc lui Dante, un mogul al lumii hip-hop care este şi fondatorul competiţiei. El apelează la Blake (Josh Holloway), un fost antrenor de baseball, să-i antreneze echipa şi să lupte pentru cel mai râvnit trofeu al lumii dansului. Cei mai buni dansatori americani au trei luni la dispoziţie pentru a deveni şi mai buni, căci competiţia va fi cruntă!

  • NOTA (IMDB: 6.50) 7.2
    Capcana

    Filmul este inspirat din fapte reale şi spune povestea unui tată al cărui fiu este acuzat pe nedrept de trafic de droguri, primind astfel o pedeapsă de 10 ani. Disperat să-şi salveze fiul, tatăl face un pact cu poliţia, fiind de acord să lucreze ca agent sub acoperire într-un cartel de droguri

  • NOTA (IMDB: 6.30) 7.0
    Ceruri întunecate
  • NOTA (IMDB: 6.50) 7.4
    Dead Man Down: Gustul răzbunării

    Victor (Colin Farrell) este unul din oamenii de bază ai lui Alphonse (Terrence Howard), cel mai temut gangster din New York și cel din cauza căruia și-a pierdut familia. Atunci când primește sarcina de a-l găsi pe cel care îi amenință șeful, Victor o cunoaste pe Beatrice (Noomi Rapace), încă una din victimele lui Alphonse. Intâi prin seducție și apoi prin șantaj, Beatrice îl convinge pe Victor să o ajute să se răzbune pe omul care i-a provocat suferință, oferindu-i astfel și lui șansa de a răzbuna moartea soției și fiicei sale.

Trebuie sa fii logat pentru a putea propune filme la aceasta listă. Click aici pentru a te autentifica.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Activitate lista
Vizualizari: 29248 | Comentarii: -
Listă nouă
Porneşte o listă nouă, cu filme sau actori
Alte liste create de AndreBlack
Feedback