SCENARIST SUB ACOPERIRE - Dorin Goagă

[mirodoni]

SCENARIST SUB ACOPERIRE - Dorin Goagă
https://www.agerpres.ro/ots/2017/06/...erire-16-38-31 Comunicat de presă AGERPRES



Ultima soluție!
(din partea autorului)
http://dorin-goaga.blogspot.ro/

„Filmul mut” a apus alungat din urmă de „filmul vorbit” care apărea ambițios la orizont! Dar, cum, inevitabil, Pământul se rotește, nici „filmul vorbit” nu putea rămâne în ascensiune permanentă, așa că a început să coboare lent, dar sigur. Acum, deși încă nu se vede clar, „filmul vorbit” este împins din spate de... „filmul scris”! Această situație dramatică nu a apărut din senin. Este o cauză directă a progresului excesiv, care se remarcă în toate domeniile. De exemplu, medicina a evoluat atât de mult, încât, practic, nu mai găsești un om sănătos, după cum remarca cineva!

Evoluția filmului, a cinematografiei, în general, a cunoscut salturi spectaculoase, chiar în momente în care se considera că nu mai există nicio soluție. Unul dintre ele a fost realizarea pe scară industrială a peliculei care să nu mai provoace incendii, altul a fost apariția sonorului, iar în epoca noastră, „suportul digital” al imaginii cinematografice. Toate acestea au dus la o mărire excesivă a numărului făcătorilor de filme, încât implozia a devenit iminentă, în condițiile în care, pentru spectatori, ziua a rămas tot de douăzeci și patru de ore!

Au apărut „cursurile intensive de scenaristică”, și peste producători s-a năpustit o avalanșa de scenariști. S-au încercat tot felul de metode de temperare, de la înființarea sindicatelor în domeniu, la reguli stricte de redactare a „scriptului”.

Astfel, numele personajului se scrie cu litere mari și se plasează la mijlocul rândului. Sub acesta se plasează, tot centrat, replica actorului, dar rândul, în acest caz, este doar o treime dintr-un rând normal. Observațiile sau indicațiile regizorale se scriu separat, pe rânduri cu lungime normală.

Acum sunt programe pe calculator, care costă o căruță de bani. Fontul trebuie să fie de 12, încât o pagină de scenariu să corespundă unui minut de film. Dacă nu respecți aceste reguli, nu ești scenarist, indiferent de talent și inspirație! Cititorii americani de scenarii s-au perfecționat atât de mult, încât nu mai citesc cuvânt cu cuvânt. Practic, se așază în fața scenariului, fixează pagina din stânga cu un ochi, iar pe cea din dreapta cu celălalt și, dând paginile, apreciază conținutul în funcție de succesiunea replicilor personajelor, a numărului de indicații regizorale și a numelui scenaristului.

Românii, mai inventivi, au găsit altă metodă! Centrul Național al Cinematografiei, adică CNC, nu primește scenarii, pentru că ar primi tone, ci „proiecte cinematografice”! Adică, la pachet, producător/regizor/scenariu. Nu pare nimic anacronic, numai că regizorul are patalama și de producător și scrie și scenarii, că a învățat la facultate tehnica de redactare. Foarte important: producătorul nu trăiește din încasări, ci din banii de la CNC! Scenaristul din afară are acces numai în funcție de gradul de rudenie cu producătorul/regizor, sau de prietenie. Și mai e ceva: fiecare din cele trei părți primește un punctaj. Astfel, cine vine din urmă, nu are nicio șansă față de cel care a luat startul cu cinci sau zece ani înainte!

Cu asta, cred că m-am pus bine cu toți cineaștii profesioniști! Bine rău! Ce-i drept, câțiva mi-au citit și apreciat scenariile, dar, fie nu erau implicați în producția de film, fie le-au considerat prea costisitoare.

Așa a apărut „filmul scris”, nu sunt eu primul! Eu am hotărât să-mi public scenariile în volum ca o ultimă soluție. Metoda are și dezavantaje, deocamdată mai multe, dar și avantaje pe termen lung. Principalul ar fi compensarea anchilozării imaginației tinerilor provocată de calculator. Imaginația a fost și va rămâne motorul progresului. Fără imaginație n-am fi decât niște roboți. De nivel inferior, desigur!

Diferența dintre „filmul scris” și scenariu este acela că, după cel din urmă se realizează un film, iar după primul, nu. Scenariul este un text scris de cineva care vede un film pe un ecran imaginar. Am aflat acest lucru ca cineamator de la cineaștii noștri consacrați, ca de exemplu Andrei Blaier, Ion Popescu Gopo, Geo Saizescu, Bob Călinescu sau Radu Petrescu Aneste, care nu mai sunt printre noi, sau Alecu Croitoru, Victor Antonescu, Călin Căliman, Valerian Sava sau Tudor Caranfil, care sunt în vârstă.

Eram la liceu în clasa a opta, la un internat de băieți din Câmpina, când pedagogul ne-a dus la „Casa de cultură” la o proiecție de diapozitive color realizate în peșteri. De-atunci mi-am dat seama că imaginea este/va fi cel mai eficient mijloc de comunicare în spațiu și timp. Primul film care mi-a rămas în minte era cu un vapor care naufragia. Să vezi asemenea imagini pe vremea aceea era ceva deosebit, darămite să realizezi!

Desigur, m-au interesat și „poveștile”. Am dus la o editură primul meu roman, care a fost și ultimul, iar redactorul mi-a spus că, de obicei, nu citește un manuscris până la sfârșit ca să-l respingă. Adică nu trebuie să mănânci toată ciorba ca să vezi dacă e stricată. Dar pe-al meu l-a citit, pentru că l-a interesat ce se întâmplă. Dar nu e roman, mi-a spus, e scris inginerește, nu știa că-s inginer, poate fi un scenariu de film. Dacă ai talent literar, poți scrie pagini întregi fără să spui nimic, dar cititorul să nu poată lăsa cartea din mână. Dar, dacă în poezie „e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”, la scenarii e invers! Asta o spun eu!

Deseori se afirmă, de către maturi, desigur, că tineretul, va fi lipsit de imaginație din cauza calculatorului și filmelor actuale. Altfel spus, că lectura dezvoltă imaginația. Nu e greu de observat acest lucru! „Imaginea”oferă totul de-a gata, iar creierul crud nu mai face niciun efort intelectual, ca urmare nu se mai dezvoltă. Dar nu ne mai putem întoarce la vechile romane voluminoase, pentru că nici timpul nu mai este infinit. Așa că, „filmul scris” ar putea fi una dintre soluții. Nu numai pentru cei care l-ar scrie, dar și pentru cei care l-ar citi. Ar fi un exercițiu intelectual să-ți imaginezi cum arată personajul real, cum este îmbrăcat, cum arată decorul sau ambianța sonoră, fără un text literar de-a gata, sau o imagine pe ecran. Ba mai mult, nivelul doi, ce actor l-ar putea interpreta, ce indicații regizorale i-ai da.

Tot de la înaintași am aflat că, în scenaristică, trebuie respectată „regula celor 3 C”: Ce vrei să spui, Cum vrei să spui, Cui te adresezi. Eu aș mai adăuga și „Cu ce scop”! Tot așa am aflat că scenariul este ca o tablă de șah, pe care piesele/personajele nu se mișcă de capul lor, ci numai după cum dorește jucătorul/autorul. Apoi, nu tot ce se proiectează pe un ecran e film!
Dacă regizorul este cel care primește laudele atunci când filmul are succes, scenaristul este cel care primește bobârnacele dacă nu are. Asta în cazul când nu este el și regizorul! Altfel, pe scenarist nu prea-l deranjează nimeni, nu întotdeauna apare pe afiș, și nici în cronici, în programele cinematografelor niciodată, sau în spoturile publicitare, și nici nu dă interviuri la televizor. Așa că, realmente, șansa lui este „filmul scris”!

[mirodoni]

Anul acesta barza trece în zbor pe la BIFF - a 13-a ediție
Bucharest International Film Festival (28.06-02.07.2017)
https://www.agerpres.ro/ots/2017/06/...tival-13-27-23



La noi, Industria Cinematografică nu se poate susține din încasări. Pentru a solicita, însă, bani publici, trebuie să ofere la schimb filme. Nu atât filme multe, cât filme care să stârnească interesul publicului autohton și străin și să răspundă exigențelor festivalurilor internaționale, slujind în același timp arta cinematografică.

Cineaștii noștri trebuie să înceteze controversa: cine a fost mai întâi, producătorul, regizorul sau scenaristul. Chiar dacă la început nu a fost așa, acum scenariul trebuie să fie mai întâi, de aici se începe.

Scenaristica nu ține de „pregătire în domeniu” cum acreditează profesioniștii ideea, pentru a nu permite pătrunderea scenariștilor independenți din afara sistemului, de teama concurenței.
Scenaristica ține de inspirație, imaginație, experiență de viață, sensibilitate, inventivitate, ingeniozitate, intuiție, spirit de observație, dragoste de oameni și de Film.
Scenaristul trebuie să scrie când are ceva de spus, nu ca să aibă din ce trăi.
Nu este exclusă, însă, nici profesionalizarea!

Până nu de mult, ponderea scenariului în punctajul final al concursurilor de proiecte cinematografice organizate de CNC era de 50%. Astfel, ierarhizarea scenariilor era complet răsturnată în momentul luării în considerație a punctajelor producătorului și regizorului. Cu mare greutate, s-a acceptat mărirea ponderii scenariului la 60%. Dar producătorii și regizorii consideră că 20% pentru ei e prea puțin. Firește că e prea puțin! Fără ei, filmul nu ar exista, deci merită 100%. Dar nici fără scenariu nu se poate, deci și pentru acesta 60% este prea puțin.

S-a ajuns la acest paradox pentru că cineva s-a gândit să bage în aceeași oală componente de natură total diferită, care nu sunt miscibile. Singura explicație a menținerii acestei metode este ținerea la distanță a scenariștilor independenți.

Soluția este una foarte simplă: separarea totală a evaluării scenariilor de evaluarea producătorului și a regizorului. Adică scenariile să fie depuse direct la CNC. Cu punctajul obținut, scenaristul optează pentru un producător și un regizor. Nimic nu-i împiedică pe producători și regizori să opteze pentru scenariile lor.

Producătorii cei mai vocali, care sunt și regizori, sau au regizorii lor preferați, spun că nu li se poate impune un anumit scenariu. Că e nevoie de o „compatibilitate”. Aceasta este cauza principală a eșecului românilor în toate domeniile, sentimentalismul! La acesta se adaugă subiectivismul. Un producător care e și regizor este convins că scenariul lui este cel mai bun. Astfel a apărut un număr extrem de mare de catastrofe cinematografice care trag în jos Cinematografia Română. Multe nu cu finanțare de la CNC, dar tot din bani publici, de la sponsori!

Astfel, evaluarea producătorului și regizorului, destul de complicată, subiectivă și contestabilă, nu mai este necesară. Este suficientă o autoevaluare, care să fie luată în calcul de scenarist la constituirea proiectului cu care producătorul se va prezenta la CNC, eventual de către CNC, pentru a aprecia fezabilitatea proiectului. Adică nu numai premii obținute și număr de spectatori, dar și capacitatea echipei și dotarea.

Desigur, pentru evaluarea scenariului sunt necesare criterii clare , iar pentru fiecare criteriu, membri în comisie atestați în domeniul respectiv.

Multe din celelalte probleme care grevează producția de film dispar. Nu mai e necesară discriminarea pozitivă, nu mai are importanță vârsta cineastului, sau la al câtelea film se află.

Desecretizarea proiectelor încă din faza de evaluare a scenariului, așa cum se propune, ar avea mai multe efecte negative decât pozitive. Chiar și cu jurați imparțiali, e greu de crezut că nu se vor lăsa influențați de numele unui scenarist/regizor celebru.
De fapt asta se și declară/dorește. Avantajul că un scenariu este scris chiar de regizor sau producător nu trebuie să intre în calcul decât spre final, la evaluarea „proiectului cinematografic”.
Titlul scenariului nu trebuie eliminat în faza de evaluare, deoarece acesta reprezintă esența filmului.

Descoperirea unor scenarii cu un real potențial cinematografic, dar insuficient evidențiat de scenaristul fără experiență, se poate produce în secțiunea „dezvoltare de proiect”, unde fondurile nu trebuie să fie rambursabile, iar scopul unic trebuie să fie chiar dezvoltarea unor subiecte cu potențial, prin realizarea unor legături între începători și cineaștii consacrați.

Centrul Național al Cinematografiei este un organism guvernamental, care, conform regulilor economiei de piață, reprezintă interesele Statului, nu pe ale cineaștilor, pentru care are doar sarcina să creeze un cadru competițional real, conform Statutului.

[c.ghevara]

Observațiile sunt perfect logice.
”Soluția este una foarte simplă: separarea totală a evaluării scenariilor de evaluarea producătorului și a regizorului. Adică scenariile să fie depuse direct la CNC. Cu punctajul obținut, scenaristul optează pentru un producător și un regizor. Nimic nu-i împiedică pe producători și regizori să opteze pentru scenariile lor.”

Totuși, autorul mi se pare (scuze!) puțin naiv, dacă își imaginează că are vreo impoortanță că, acum, scenariile sunt secretizate.

”Desecretizarea proiectelor încă din faza de evaluare a scenariului, așa cum se propune, ar avea mai multe efecte negative decât pozitive.”

Parcă acum, X membru al juriului nu poate recunoaște subiectul filmului pe care Y regizor-concurent la CNC i l-a povestit la o bere!
În rest, sunt propuneri excelente de modificare ale sistemului de selecție și ale regulamentului de concurs... modificări pe care cei care pot nu vor să le facă.

[mirodoni]

C.Ghevara, nu mi-e clar. De unde ai tras concluzia că autorul ar acorda vreo importanță faptului că acum scenariile sunt secretizate, adică nu sunt semnate de autori?
Mă refer la textul la care... te-ai referit!

Și totuși, are importanță că e secretizat. Nu putem pleca de la premiza că toți cei 5 jurați cunosc dinainte scenariile din concurs.
Dacă scenariul ar fi semnat de autor, ar influența involuntar lectorul. Să nu uităm că un jurat are mai mulți lectori. Practic, acesta citește numai scenariile indicate de lectorii săi. Lector poate fi practic oricine, de exemplu și un proaspăt absolvent de la UNATC. Dacă un astfel de lector citește fraza „O cioară se așază pe un gard” și știe că e scrisă de Mungiu, de exemplu, deja pică în fund, găsindu-i semnificații profunde, plus convingerea că fiind și regizorul filmului, va rezulta o capodoperă cinematografică.

Și, totuși, fără nicio jenă, cineaștii noștri cer desecretizarea proiectelor!

Pe de altă parte, acum se exagerează. Titlul scenariului este considerat „element de recunoaștere” și nu trebuie menționat, ceea ce este o aberație, pentru că titlul este esența scenariului/filmului. Oricând poate fi un „element de recunoaștere” primul cuvânt din scenariu, sau al treilea. Dar nu putem merge pe ideea că fiecare scenarist îi cumpără pe toți cei 5 jurați! Soluția este una simplă: referatul de evaluare, respectiv justificarea punctajului.

Pasajul pe care l-ai extras, citit separat, ar putea să nu fie suficient de clar.
Adică: depunerea scenariilor direct la CNC. Depunerea de către scenariști!
Sau: regizorii și producătorii pot opta pentru scenariile lor. Adică scenariile proprii, chiar dacă au punctaj mai mic.

[c.ghevara]

Da, eliminarea titlului din scenariu nu asigură secretizarea reală. Deci, e inutilă. În același timp, titlul face parte din scenariu și e esențial. Mă uit la concursuri de scenarii în alte țări - titlul există.
Asta spuneam în privința secretizării, ”secretizarea” scenariului, prin lipsa numelui autorului scenariului și a titlului, nu asigură secretizarea proiectului.
Într-adevăr, ideal ar fi concursul de scenarii. Nota regizorului și cea a producătorului sunt pe criterii istorice și nu prea au relevanță în judecarea unui nou proiect. Și ce sens are să secretizezi scenariul și să nu secretizezi regizorul!? Dacă s-ar juriza concepția regizorală a proiectului (cu regizor secretizat), hai să zicem! Dar regizorul are același punctaj pentru mai multe proiecte din concurs. De fapt se jurizează persoane, nu proiectele în sine.
În mod cert, soluția ar fi depunerea scenariilor de către scenarist, dar asta ar da o mare bătaie de cap pentru că ar exista sute de scenarii la fiecare ediție. Poate că o soluție acceptabilă ar fi eliminarea regizorului din concursul de proiecte. Producătorul se prezintă în concurs cu un scenariu pe care l-a ales, urmând să își angajeze regizorul, în cazul în care câștigă.

[mirodoni]

Ba eu cred că soluția cea mai bună este eliminarea și a regizorului și a producătorului.
Adică depunerea scenariilor direct la CNC de către scenariști.
CNC, care dă banii, face concurs de scenarii, apoi ierarhizează producătorii și regizorii, pe criterii obiective desigur.
Dacă elimină numai regizorii, producătorii se vor prezenta cu scenariile lor și ale prietenilor lor regizori, deci tot ca până acum.

Numai în prima fază se vor prezenta sute de scenarii, apoi se vor prezenta cam aceleași. Cu un program pe PC, se pot depista foarte ușor acestea. În cazul în care nu vor avea modificări esențiale, vor fi respinse .

Dar mai trebuie și criterii clare de evaluare a scenariilor, și o comisie cu criterii clare de selecție a juraților, pentru fiecare criteriu de evaluare a scenariului câte 3 jurați. Și referate de evaluare!
În momentul de față, un director de imagine evaluează impactul la public. De unde până unde!? Sau dialogurile!
Dar nu are nimeni interesul să fie lucrurile limpezi.