Cel mai recent vizionat film.

[Federico]

"The Searchers" - prima vizonare. Am simtit prodigiozitatea coloanei vertebrale epice ce merita aprofundata, am vribrat la sublimul fotografic filmului, am exultat la fiecare replica a lui John Wayne, am admirat naucit desfasurarea baziniana a coregrafiei in scena in carre familia primeste vizita serifului si gastii sale, dar am indurat si niste contorsiuni stomacale sub sufocanta si gretoasa si pleonastica coloana sonora muzicala, si m-am infranat cu greu de la a-mi scoate globii din orbite de jena in momentele de teatralitate si melodramatism precum bataia de la nunta, punctul cuminant cand Wayne galopeaza ca o zgripturoaica pe urma feti si apoi dupa ce o ajunge o ia in brate... penibilitati de-astea datate. Nota 7/10

Am reusit sa termin de vazut Enter the Void. Impresia a ramas la fel de proasta. Gaspar Noe, one trick pony phony. Un cameraman ambitios cu pretentii de regizor.

Lol, eu nu l-am vazut nici acum, uitasem de el... dar nici nu cred ii mai vine randul ca mi-a pierit entuziasmul.

[miercuri]

Poti sa te uiti la the opening titles, e cam singura chestie memorabila din filmul ala.

[miercuri]

Poti sa te uiti la the opening titles, e cam singura chestie memorabila din filmul ala.

[omudindulap]

Incendies - ceva mai bun decat excelentul Hævnen, mai dramatic, mai intortocheat, mai socant...si cu Radiohead pe coloana sonora. 9/10

Si miercuri exagereaza.

[miercuri]

Oh common, exagerez? Explicati-mi si mie cum trece filmul asta clasa la capitolul scenariu, acting, abordare a temelor etc. Pentru ca in afara de masturbarea vizuala a lui Noe care nu mai stia cum sa mai rostogoleasca camera, filmul e o nulitate absoluta. Efectiv l-a durut undeva toate celelalte elemente. Mi se pare destul de evident ca Noe a pornit de la modalitatile de a filma si a incropit plotul asta care de abia sta in picioare, pentru a avea un suport pentru experimentele lui vizuale. Uita-te de exemplu la decizia de a plasa actiunea in Tokyo - pretty lights si atat. Filmul nici macar nu incearca sa schiteze pe plan social si cultural ceva care sa justifice vruen fel plasarea actiunii acolo. Singurul mod in care poate capata vreun sens e daca-l urmaresti prajit. Sa zicem ca e si asta un merit.

[bremen1980]

Comme une image -2004 -Agnès Jaoui-o lume artistica plina de oamneni gata sa se foloseasca de tine .O mlastina de relatii in care toti abuzeaza sau sunt abuzati de catre cei din jur.
9/10

http://www.youtube.com/watch?v=y_K4d-1zQOA

[omudindulap]

Nu-l consider vreo capodopera, dar nici o nulitate absoluta, asa cum pretinzi tu. Cui ii pasa ca n-a respectat nu stiu ce canoane ale limbajului cinematografic, atata timp cat mie personal a reusit sa-mi transmita anumite emotii (greata, repulsie), senzatii etc.?!
Il consider un exepriment audio-vizual (vorbim de cinematografie, totusi) foarte reusit, ce-i drept, cu un scenariu si acting modeste. Din punctul meu de vedere, merita vazut.

[Liviu-]

atata timp cat mie personal a reusit sa-mi transmita anumite emotii (greata, repulsie), senzatii etc.?!

Mie mi-a transmis o plictiseala enorma Iar cinematografia reprezinta mai mult decat Windows Media Player intr-o sala de cinema...

[miercuri]

Il consider un exepriment audio-vizual (vorbim de cinematografie, totusi) foarte reusit, ce-i drept, cu un scenariu si acting modeste.

Si mari pretentii metafizice. Este exact varianta arthouse de la Tron, amandoua ating acelasi nivel de profunzime.

[Federico]

Eu cum spuneam n-am reusit sa vad filmul properly, dar mi-a trecut prin mana acum cateva luni si am zabovit cateva minute sa-l rasfoiesc. Miercuri, imaginile ale de acolo nu sunt despre orice si despre nimic, eu numai asa la o survolare din viteza puteam sa disting un filon originar, comun. Ca si in “Irreversible” sexul si moartea te impugn in coaste din toate partile - pe rand si uneori chiar simultan. Asistam la celebra dialectica eros – thanatos (daca e sa fim ridicol de pretiosi). Acum, in legatura cu controversata abordare: desi nici pe mine nu m-au dat pe spate figurile de carusel ale camerei si efectele sonore ieftine din “Irreversible” , si nici aici jocurile de lumini (ma refer la flashurile disco ca in generic caci cu restul stau altfel lucrurile) trebuie sa convenim ca tipul urmeaza o cale contemplativa in demersurile sale artistice – atitudine pe care eu o iubesc si care cred ca e adevarata esenta a cinemaului -, asa ca acuzele privitoare la scenariu sunt destul de irelevante… cu atat mai mult cu cat Noe e un caz fara precedent (din ce stiu eu), e un poet extremist, un Tarkovski exacerbat. Intrebai ce omiti daca il numesti nulitate? Ca si la fratele sau mai in varsta, “Irreversible” , eu am adulmecat rapid numai din cateva mostre prizate, aceeasi destabilizanta mireasma (sau miasma?) a combinatiei de lascivitate si morbiditate. Preocuparile fata de scatologic in general dar in special scatologiul sexualitatii nu poate sa te lase indiferent (iamginea cu cadavrul din toaleta, avortul, punctual de vedere intra-uterin al camerei in timpul unui act sexual). Cronenberg s-ar simti cu musca pe caciula daca m-ar auzi acum, insa el a vut mai mult success pastrand niste minime tangente cu mainstream-ul). Acum camera si artificiile vizuale: Noe a vrut sa faca pe samanul ( sau pe inlocuitorul de LSD).[ Desi eu nu sunt de accord cu perspectiva asta asupra artei; da, arta se adreseaza constiintei si la limita ideala sa incerce o transcendere a ei, dar: o transcendere ascensionala catre supra-constiinta nu una descendenta in infra-constiinta; prima stare este un apogeu al luciditatii (si cine il iubeste pe Tarkovski si simte in timp ce ii contempla capodoperele acea pace interioara ultra-lucida stie despre ce vorbesc si mai stie de ce un film cu durata medie a cadrului de 3-4 secunde , precum “Inception” nu poate decat sa te ameteasca) pe cand a doua este euforia oarba betiei alcoolice.] Despre calatoriile samanice nu stiu prea multe dar despre echivalentele experintele cu droguri psihedelice stiu, ca l-am citit asta-toamna pe Stanislav Grof si a sa psihologie transpersonala de mi-au sarit capacele. Nu intru-n detalii dar daca stii despre ce e vorba intelegi de ce a fost nevoie ca aparatul de filmat sa se comporte astfel ca sa poata sugera macar starea de gratie absoluta a constiintei intoarse acasa, pentru care nu mai exista timp si spatiu si care se poate identifica si cu un prosop de baie sau cu rulmentii rotii unei masini. La fel e si cu valurile de unde si raze multicolore care apar in interactiunile sexuale la un moment dat spre final, intr-o scena in care sunt inlantite in ochii constiintei-martor sub forma unei orgii.

[Chambord]

^Nu mi-a placut filmul dar mi-a placut cum l-a vazut Federico In arta doua perspective diferite sunt complementare, nu se exclud. Un film bun este in acelasi timp si prost, privit din alt unghi. La fel, un film prost poate fi si bun in anumite circumstante.

In momentul cand am inteles asta, am incetat sa ma mai enervez cand unora nu le placeau filme evident excelente si invers. Chiar ma amuzam la un moment dat (mai demult, citind un comentariu pe care l-am gasit total deplasat, ca valoare de adevar, al unui forumist respectat) de faptul ca nu ma mai deranjeaza faptul ca oameni de calitate vad lucrurile diametral opus comparativ cu mine. Atunci am simtit ca m-am maturizat ca cinefil si ca intotdeauna desi voi tine cont de parerea unui specialist sau a unui cinefil bun, acestea nu au cum sa afecteze ce simt si ce gandesc dar ma pot ajuta sa privesc si altfel. Ceea ce e vital pentru un spirit sanatos.

[KrissKringle]

The Lavender Hill Mob - 8/10 cu un Alec Guiness excelent
Ace in the hole - 9/10 Billy Wilder,Kirk Douglas...enough said

[Cristina_]

The Cell (2000) -9/10 efecte si poveste absolut originale, casting pe masura-------------------9/10

[catalinpetrescu]

Aliens. (Director Cut 2003, 22 min longer). Yeah...

[miercuri]

Eu cum spuneam n-am reusit sa vad filmul properly, dar mi-a trecut prin mana acum cateva luni si am zabovit cateva minute sa-l rasfoiesc. Miercuri, imaginile ale de acolo nu sunt despre orice si despre nimic, eu numai asa la o survolare din viteza puteam sa disting un filon originar, comun. Ca si in “Irreversible” sexul si moartea te impugn in coaste din toate partile - pe rand si uneori chiar simultan. Asistam la celebra dialectica eros – thanatos (daca e sa fim ridicol de pretiosi). Acum, in legatura cu controversata abordare: desi nici pe mine nu m-au dat pe spate figurile de carusel ale camerei si efectele sonore ieftine din “Irreversible” , si nici aici jocurile de lumini (ma refer la flashurile disco ca in generic caci cu restul stau altfel lucrurile) trebuie sa convenim ca tipul urmeaza o cale contemplativa in demersurile sale artistice – atitudine pe care eu o iubesc si care cred ca e adevarata esenta a cinemaului -, asa ca acuzele privitoare la scenariu sunt destul de irelevante… cu atat mai mult cu cat Noe e un caz fara precedent (din ce stiu eu), e un poet extremist, un Tarkovski exacerbat. Intrebai ce omiti daca il numesti nulitate? Ca si la fratele sau mai in varsta, “Irreversible” , eu am adulmecat rapid numai din cateva mostre prizate, aceeasi destabilizanta mireasma (sau miasma?) a combinatiei de lascivitate si morbiditate. Preocuparile fata de scatologic in general dar in special scatologiul sexualitatii nu poate sa te lase indiferent (iamginea cu cadavrul din toaleta, avortul, punctual de vedere intra-uterin al camerei in timpul unui act sexual). Cronenberg s-ar simti cu musca pe caciula daca m-ar auzi acum, insa el a vut mai mult success pastrand niste minime tangente cu mainstream-ul). Acum camera si artificiile vizuale: Noe a vrut sa faca pe samanul ( sau pe inlocuitorul de LSD).[ Desi eu nu sunt de accord cu perspectiva asta asupra artei; da, arta se adreseaza constiintei si la limita ideala sa incerce o transcendere a ei, dar: o transcendere ascensionala catre supra-constiinta nu una descendenta in infra-constiinta; prima stare este un apogeu al luciditatii (si cine il iubeste pe Tarkovski si simte in timp ce ii contempla capodoperele acea pace interioara ultra-lucida stie despre ce vorbesc si mai stie de ce un film cu durata medie a cadrului de 3-4 secunde , precum “Inception” nu poate decat sa te ameteasca) pe cand a doua este euforia oarba betiei alcoolice.] Despre calatoriile samanice nu stiu prea multe dar despre echivalentele experintele cu droguri psihedelice stiu, ca l-am citit asta-toamna pe Stanislav Grof si a sa psihologie transpersonala de mi-au sarit capacele. Nu intru-n detalii dar daca stii despre ce e vorba intelegi de ce a fost nevoie ca aparatul de filmat sa se comporte astfel ca sa poata sugera macar starea de gratie absoluta a constiintei intoarse acasa, pentru care nu mai exista timp si spatiu si care se poate identifica si cu un prosop de baie sau cu rulmentii rotii unei masini. La fel e si cu valurile de unde si raze multicolore care apar in interactiunile sexuale la un moment dat spre final, intr-o scena in care sunt inlantite in ochii constiintei-martor sub forma unei orgii.

Holy block of text!
Serios, inteleg unde bati, dar nu mi se pare ca punctul tau de vedere reuseste sa ma convinga ca filmul lui Noe ar fi mai mult decat o meditatie puerila asupra nemmuririi sufletului, asupra celebrei dialectici, sau cum preferi sa o numesti. Opereaza cu niste concepte foarte largi, intr-un mod mult prea vag si totodata lipsit de orice urma de subtilitate.
Felul in care se ajuta de camera pentru a explora niste tehnici narative introspective mi se pare defectuos, dezlanat. Nu crezi ca e un pic prea selectiv felul in care singurele flashbackuri ale unui suflet ratacitor se succed intr-o ordine convenabila spectatorului? Si totul se invarte in jurul micro-universului din Tokyo, de parca acel personaj nu ar fi existat dincolo de el? Oscar si Linda, dincolo de trauma copilariei lor ce altceva mai au in comun? Ma deranjeaza faptul ca personajele sunt de carton, nu prezinta o buna rampa de lansare pentru calatoria spirituala care ne-o propuna Noe si pentru mine aici isi pierde credibilitatea si constructia se prabuseste din temelii.
In nici un moment nu atinge vreo coarda a constiintei acelui personaj, cu toate ca in prima parte punctul de vedere al camerei coincide 100% cu cel al personajului. Gandurile care se succeda ca voice over sunt folosite strict cu scop narativ, ceea ce iarasi mi se pare complet aberant. Discutiile fortate intre drogati despre Cartea tibetana a mortilor sunt iarasi folosite ca plot-device intr-un mod total dezintegrat si cat se poate de batator la ochi.
Asa ca, de contemplat contemplam noi, dar ce-ar fi sa ne facem si temele.

[FlorinMovieFreak]

Joe's Apartment (1996) revazut acum 2 ceasuri pe MGM maxim de caterinca 7/10
Crash (1996) frumos 8/10

[Liviu-]

Vazut Biutiful in sfarsit la cinema. Trist film, de la un capat la celalalt, dar, dupa cum spune si titlul, parca e ceva frumos in el, pana si in suferinta. Javier Bardem e un actor mare, mi s-a parut mai bun decat Firth si asta fara sa joace un personaj cu vreo dizablitate. Cat au fost Oscar-urile eram sigur ca Firth merita si tineam cu el, de as fi vazut Biutiful mai devreme cu siguranta as fi avut alta pozitie.

[the_fairy]

El secreto de sus ojos 2009

[Federico]

I’m not gonna debate you, miercuri. I’m not gonna sit here and debate!
Ma atragi in detalii si eu nu imi permit sa te urmez. Tot ce am am vrut sa punctez – si nu pe un ton belicos fiindca nu imi pasa deloc de filmul asta – a fost impresia de legitimitate pe care mi-a lasat-o idea generala a filmului. Daca o sa mai spun ceva despre el o sa o fac dupa ce il voi fi vazut integral, wich I want to, dar totusi: sunt filme de Kubrick, Lynch, Cassavetes si Jarmusch pe care nu le-am vazut inca. Nu stiu cand o sa-l strecor si pe Noe in agenda.

Chambord: Daca nu te referi la relativismul la mi s-a parut mie initial ca referi cred ca suntem de acord. But let me see if I got that right pentru ca n-am inteles niciodata chestia aceea, relativismul post-modernilor. E evident ca “Twilight” si “Avatar” sunt niste mizerii. Ce-i relativ in asta? Cine nu-i de acord e nebun. Cand vrei sa verifici o teza cel mai simplu e sa consideri extremele. Se vede cand consideram filmele de sub nota 3 de pe IMDb, ca obiecivitatea exista. Cu cat urcam spre complexitate si valoare bineinteles ca defectele incep sa se rarefize si rafineze, sunt detectabile tot mai greu. Tre’ sa-ti mai pui un rand de lentile la aparatul critic ca sa tii pasul. Incep sa apara divergente chiar si in paturile elitiste ale criticilor profesionisti. Dar asta nu inseamna ca obiectivitatea a murit. Ceea ce numim noi subiectivitate si relativitate, eu cred e un obiectiv cu grad scazut de accesibilitate. Pot sa accept relativismul tau dar numai cand se refera la vederea de ansamblu asupra fimului. Accept ca unuia poate sa nu-i placa “The Godfather” si altuia sa-i placa, dar nu din aceleasi motive. Faptul ca admitem ca valide doua pozitii contrare nu este insa un paradox ireconciliabil. Un pahar cu vin pe jumatate umplut e pus intre privirile a doi martori. Unul zice ca paharul e pe jumatate gol si ca nu-l multumeste imaginea, celalalt zice ca paharul e pe jumatate plin si il satisface ceea ce vede. Cine are dreptate? Avem o antinomie dar doar in aparenta. Unul simpatizeaza filmul iar celalalt il antipatizeaza, insa nu din aceleasi motive. Avem relativism cand admitem ca un aspect al filmului poate fi criticat si admirat in acelasi timp si sub acelasi raport. Daca spui ca in acest caz nu tre’ sa aiba nimeni neaparat dreptate esti relativist. Eu nu agreez asa ceva – sunt apologetul tertului exclus intotdeauna in situatii de acest fel.

[FlorinMovieFreak]

Solaris (1972) revazut 9
Ronin (1998) revazut 7