[alali]

Dupa 5 pagini de discutii, de pe margine, problema pare ca nu va avea niciodata o solutionare. Cel putin pentru tara asta. In alte parti filmele s-au adaptat, au generat emulatie, interes si valoare. Iar odata cu ele a venit si recunoasterea.

Cat timp si aici, in randul spectatorilor, a chibitzilor, mai avizati sau mai putin avizati, nu e un consens cu privire la o problema atat de evidenta, lipsa publicului, suntem condamnati sa continuam si sa ne zbatem in mediocritatea anonimatului. Cu 2-3 flori, (filme cu premii) nu s-a salvat cinemaul romanesc. Iar cu productii care nu strang nici 3 sute de mii de spectatori pe un an intreg, chiar daca s-a reusit performanta de 15-20 de pelicule produse intr-un an calendaristic, dramatismul capata dimensiuni catastrofale. (23 filme in 2013 si 289 mii spectatori. Faceti voi calculele.)

cinemaul romanesc musteste de autosuficienta si autoproclamata valoare incat nimeni, niciodata nu o sa poata sparge aceasta crusta care il separa de realitate, de spectator. Si mai mult, inca mai exista acei cateva mii de trepadusi, mult mai profunzi decat societatea in care traiesc si care se strang pe la premiere cand participa si protagonistii, iar odele si laudele curg desi filmele lor sunt de la proaste in jos si astfel lumea asta inchistata si anacronica va dainui cam ca si clasa noastra politica. La fel de marginita, la fel de proasta si sigur la fel de corupta.

Din pacate, inca mai avem cate un film care strange aproape de o suta de mii de spectatori, dar vor veni si anii in care nu se va castiga niciun premiu mai important si atunci filmele noastre vor strange in jurul a 100.000 spectatori. Poate macar atunci se vor trezi, desi ma indoiesc ca doar acum 5 ani aveam 89 mii. Anul asta a fost salvat de Aferim! O sa vedem la anu.

Ps. Legat de film bun, notiune relativa, e adevarat ca orice porcarie ai filma si orice ai scoate pe celuloid sfarseste prin a crea emotie, stare. Poti filma un perete alb 2 ore si apoi sa-l proiectezi si tot o sa creeze senzatii, tensiuni, emotii. Placute sau neplacute, dar emotii. Asadar, este si o astfel de proiectie o realizare. Dar sa ajungem sa nu putem spune daca este bun sau prost, sa fie totul atat de relativ... De ce? Chiar nu mai dispunem de un minim de discernamant?