[LUTARIM]

După părerea mea, un film nu este prost pentru că nu este „de artă”, sau dacă nu te tăvălești pe jos de râs.
Un film este prost dacă nu reușește să transmită ce și-a propus.
Că și-a propus prea mult, sau prea puțin, este altă poveste.

Nu vreau să-i fac o analiză la sânge, dar „Despre oameni și melci” cred că a reușit să transmită ce și-a propus, și anume, cât de idioți suntem. Sau, ca să fiu mai blând, să zicem... inconștienți, superficiali.
Că ne convine sau nu, este iarăși altă poveste.
Problema care se pune, ar fi dacă insistența cu care ni se spune ne va ilumina, sau ne va face să ne obișnuim și mai mult cu această idee.

Plictisitor poate fi atunci când intri într-o sală să urmărești un concert simfonic și ți se oferă muzică populară.
Chiar aș putea spune că filmul în discuție are un scenariu muult mai coerent și mai consistent decât muuulte alte filme românești, raportându-ne la temă.

Spunea cineva că rezultă din afirmațiile doctoriței că suntem urmăriți de complexul inferiorității și nu ar fi cazul, așa am înțeles eu.
Dar eu am reținut că motivul respingerii colectării spermei era tocmai acela că străinii căutau altfel de oameni.
Eu nu am remarcat „complexul inferiorității”, ci, dimpotrivă, muncitorii se băteau cu pumnul în piept că suntem un popor sănătos, cu oameni voinici, virili și fertili.
Ceea ce în final se dovedește a nu fi chiar așa.

Eu nu cred că filmul și-a propus să trateze o privatizare frauduloasă, cum ar fi vrut cineva, și nu e vorba de „nu ne vindem țara”.
Noi știm cum s-au făcut privatizările, iar pe străini nu-i interesează, nu aceasta era tema.
Așa, nici avorturile lui Mungiu nu se făceau la hotel.

Și eu sunt de părere că ar fi fost de preferat o secvență, cât de sumară, cu „autoritățile centrale”, decât una penibilă, care poate transmite senzația de penibil întregului film, ca film, cum a fost vizita francezilor la școală. Mai ales că astfel de vizite am văzut în mai multe filme rămânești.
Și totuși, „autoritatea centrală” a fost reprezentată, chiar prin președintele țării, dar acesta avea alte priorități, cum ar fi primirea unei vedete rock.


Interpretul fiului francezului nu mi s-a părut că joacă fals, personajul era fals, iar idila în care se implică este una vizibil parodiată.
E drept că nu știu spaniola iar filmul nu a avut subtitrare.
Din câte am înțeles, însă, pare că scenariul are o inconsecvență, pentru că tânărul îi spune fetei că tatăl lui are de gând să închidă complet fabrica, iar în final, muncitorii adună melci pentru fabrica de conserve.

Evident că valorificarea spermei e o ironie, o exagerare, dar este și o alegorie. Ce să fi făcut Tudor Giurgiu? Un „mare film” cu CeAPiștii care demontează conductele de irigații și fac garduri de separație între ei? Care demontează grajdurile, luând fiecare acasă căte o ușă sau o fereastră? Am văzut „filmul” ăsta la „știri” la TV, l-am văzut cu ochiul liber, uitându-ne peste câmpuri.
La ce-ar fi folosit un astfel de film? Ar fi folosit, poate, dacă lumea ar fi venit să-l vadă. Dar nu ar fi venit. Așa, ca să facă haz de necaz, tot a mai venit câte cineva. Oricum, 63 de mii de spectatori mi se pare o nimica toată, dacă ar fi să-l catalogăm ca film comercial.
Ca să i se pună o etichetă, i s-a spus comedie. Este, însă, amară.
Nu-i putem zice „jalnică” doar pentru că nu ne prăpădim de râs când alunecă cineva pe o coajă de banană.
Impactul comercializării spermei umane este tratat totuși și la modul serios, dar suficient de discret și destul de convingător, am apreciat eu.

Nu știu de unde a apărut ideea că în acest film muncitorii sunt personaje pozitive, nici vorbă.
Filmul începe și se termină cu sindicalistul „fu-te-tot” , aici e cheia, așa că are și finalitate. În timp ce el se ocupă de altele, nevasta lui face copii cu alții. Ba-i mai face și lui scene de gelozie!
Ca să fie tacâmul complet, soțul își însușește și copilul altuia.
Nu poți avea pretenția ca astfel de oameni să-și dea seama că nu e suficient să cumperi fabrica, trebuie să ai și piață de desfacere. Ceea ce au avut alții grijă să nu avem. Dar acesta e alt film.