de Van Dormael
Mr. Nobody (2009)
2 teorii sau scenarii cum e mai propriu sa le numim sunt pastrate pe toata durata filmului ca si constante. Teoria Big Bang - Big Big Crunch cu care incepe filmul, (Big Bang) si cu care se si incheie, (Big Crunch) si Teoria Infinitelor manifestari ale aceluiasi obiect, (personajul Nemo - Jared Leto in cazul nostru).
Prima este definita in film, ambele parti ale ei iar atat cat se prezinta acolo este suficient pentru a parcurge intreaga poveste fara dificultati; cea de-a doua se refera la neimportanta diciziilor pe care le luam intr-un anumit moment, pentru ca oricum variantele ramase nealese exista si ele deopotriva cu alegerea pe care am facut-o si mai mult decat atat, sunt la fel de reale ca si varianta aleasa.
Dar si aceste teorii o sa le folosim doar ca sa ne ajute in explicarea modului de constructie a scenariului si in special in explicarea finalului filmului. In rest, stiinta in acest film este doar folosita in scopul de a spune o poveste, de a crea viata. Atat si nimic mai mult. Toata acea privire atenta la multitudinea de postulate si teoreme care mai de care mai futuristice si vizionare nu este decat pierdere de timp. Asa cum insusi Van Dormeil spune, el "vrea doar sa povesteasca si sa traiasca".
Faptul ca toata aceasta aparenta acuratete si rigoare stiintifica este folosita pentru a nara si nu conditioneaza naratiunea in niciun fel este usor de inteles daca analizam acea grava contradictie intre notiuni de sorginti diferite. Unele rationale cum sunt toate acele definitii de teorii si altele spirituale sau psihologico-filosofice cum ar fi prezenta ingerilor, teama si instinctul de supravietuire sau cunoasterea viitorului inca dinainte de a te naste care e o recunoastere a prezentei sufletului si a unui Creator al acestuia. Adica nu poti fi si evolutionist si creationist in acelasi timp, aici e marea contradictie.
E interesant ca toti cei care apreciaza fizica teoretico-imaginara din film nu fac referire si la aceasta parte atat de importanta, cea a predictiei exacte a ceea ce va fi. In fond, filmul este condus pana la final de aceasta abilitate a personajului principal. Ea este declansatoarea tuturor povestilor. Totul se intampla pentru ca Nemo, copilul de 9 ani, traieste acele vieti si vede ce ii rezerva fiecare. Inclusiv batranul de 118 ani ii marturiseste reporterului ca lumea se dezintegreaza pt ca baiatul e pe cale sa ia o decizie. Nu mai are nevoie de variante si deci nu mai are nevoie de ei. (o grava abatere de la teorie, dar acceptabila in contextul filmului)
Alegerea lui Nemo prin care decide sa continue viata pe acel fir ce i-o va scoate in cale pe Anna in viitor nu cred ca mira pe nimeni. In fond, toate celelalte au fost un dezastru sfarsind in maniera in care am vazut. Frumos si sublim e ca in cazul alegerii proaspat facute nu stim ce se va intampla. Sfarsitul il vedem prezentat la modul concret, dar despre viata celor doi dupa regasire... nimic, doar o multitudine de posibilitati.
Despre acting, pot spune doar ca este extraordinar. Jared Leto este omul potrivit la locul potrivit. Mi-a placut la nebunie partea in care juca rolul sotului lui Elise - Sarah Polley. Toata acea deznadejde, acele momente de ratacire a privirii, bune de tot.
Si ar mai fi coloana sonora. Sunt fan declarat al acesteia. Este singura data cand imi cumpar un cd original ce sa contina soundtrack-ul unui film.
Concluzie: 10 este cifra care reprezinta anii; atat a durat realizarea acestui film, dintre care doar 6 luni filmare efectiva. 6 ani a durat doar scrierea scenariului iar aceasta perioada uriasa de timp ar trebui sa ne ofera o mica idee despre dificultatea construirii acestuia. Toata increngatura de vieti si posibilitati pe care Van Dormael si-a imaginat-o, a creat-o si a dezvoltat-o sunt rodul unei munci titanice si a unei imaginatii colosale. Este cred , cel mai elaborat scenariu de acest fel din tot ceea ce s-a scris si produs pana acum.
Nota 8,17 pentru tot acest efortul depus atat din partea regizorului cat si din partea noastra la vizionare.