(„Terasa cafenelei noaptea” de Vincent Van Gogh)
172. Vârste electronice
Electricități excentrice se dezgroapă-n neștire-n nemurire
Fiecărui savant inventator de noi esențe materiale refuzându-i-se titlul suprem,
De abia am fi început a încăpea-n toate florile științei
Când am avut răsfirate armoniile de nopți vii,
Mai tari ca mentalitățile spartane sunt înmulțirile de Big-Bang-uri,
Blocați-n toate fazele de început, adormim precum albatroșii pe stânci ascuțite,
Adunați-n megalopolisuri neobarbare, acoperind toate suprafețele terriene,
Și de-am putea-n metamorfoze de foc și metal să fim transformați,
Am cuceri și marțienii, neptunienii, venusienii, saturnienii ori plutonienii
Ce așteaptă distanțele a fi ajunse la scadențele prestabilite înainte de marele-nceput.
Foile răsfirate pe bulevardul gândurilor nu mai interesează pe nimeni,
Nici aromele dulci de pișcot ce aminteau de vremurile duse-n gările ce duc către uitare,
Nici strălucirile din micul meu pahar blocat pe sticla pictată ce l-am comandat acum o oră
Pe terasa de vară unde sunt și aberez la corbii și porumbeii certăreți, cocoțați pe marginile clădirilor vintage,
Toate și toți șoptind, îngândurate și îngândurați, vedenia unei noi filozofii.
A, da, era o poezie pe un afiș, absorbită de un chip de Giocondă a secolului XX,
Uitată printre mormanele de hârtii ar fi fost de n-aș fi trecut prin aleea-ntunecată
Intitulată “iubire”...
Cameră obscură, invadată acum de tapetul nopții, -n nuanțe-nchise de negru cărbune,
Pătate pe acolo, pe ici, pe ici-colo, pe dincoace cu puncte aurii. Doar niște stele.
Menta-i aromatică. Și uite-așa mă uit-n sus. Alo! Ce tot dansați voi mereu pe lângă lună?
Astăzi nu vă văd așa strălucitoare ca odinioară... Sunteți timide? Nu cântă nimeni. Nicio purtare de vânt.
Deprind iute fugara aromă a unei dulci delicatese. Mă gâdilă-ntruna. Fugi, măi, ispită, de unde ai venit!
Stai, deja mănânc o felie de cozonac de casă... Salivez. Halucinez, adică.
Hei, ademenește pe alt uituc somnabul-n palatul nopții ăsteia, iluzie nesuferită! Te-ai pus de acord cu ispita aia șmecheră de mai devreme!?
Lumini dureroase. Lasere nebune. De unde?!
Nu știu... Simțurile se simt așa de bine-n mătase. Și ascult mormanele de foi pline de fluturi negri,
Cum trăncănesc împreună cu sofaua copleșită de mine. Închid ochii.
Aștept tratament regal-n speranța că mă voi trezi-n noutate. Neafectată de ieri. Neînțelegând cum ziua plină de ieri a dispărut.
Cedez cu sufletul aici.
Mă mănâncă toți șerpii electrici ce au ajuns la mine. Înăuntrul radiațiilor corpusculare emise de steaua mea.
2010
Notă
A se înțelege electronic de la electron sn [At: CADE / Pl: ~i / E: fr électron] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcină electrică egală cu a protonului, dar negativă și cu masa de 1836 de ori mai mică, ce intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor Si: (rar) negatron.
(sursa: dexonline. ro)