[victor_homescu]

* 112 ani; Pentru <<Ziua lui Noica, născut 1909 iulie 12/25>> = un număr de 7 (remarcabile!!) scrisori primite de la prietenul Emil Cioran, anii "67 = "72:**Dragă Dinu, Aflasem minunea dintr-o scrisoare foarte recentă a lui Mircea (care va veni la Paris în 22 iunie). Îţi mărturisesc că tremur la gândul că te voi revedea. E ceva atât de ireal, de postum în această întâlnire: două umbre care se încăpăţânează să persevereze în existenţă. Criză depresivă? Nu, cu siguranţă. Dar la mine, tu ştii, orice emoţie mai puternică primeşte un accent funebru.** Cu drag, E. C., 26 mai 1972, Paris
***
* Către Constantin Noica : Paris, 10 nov. 1967 :** Dragă Dinu, îţi citesc scrierile admirabile şi nu încetez să mă uimesc: cum de ţi-ai putut recăpăta gustul pentru abstracţiuni după un contact atât de brutal cu Istoria? Şi tot eu îmi spun: aici toţi suntem acriţi, pervertiţi, dezamăgiţi, în schimb el, care ar trebui să urle precum Iov, e plin de viaţă, pradă unui entuziasm tineresc. Dacă mă gândesc bine, toate sunt aşa cum se cuvine: tu trebuia să-ţi primeşti răsplata, noi–pedeapsa. Astfel, în vreme ce tu ridici în slăvi devenirea istorică, noi ne scufundăm în „monotonia Destinului". Ataşamentul tău faţă de fenomenologie ţine şi el de miracol. Nu-ţi poţi da seama cât de greu ne vine nouă, celor de aici, să înţelegem cu adevărat sensul adânc al statorniciilor tale. Am renunţat pentru moment la gândul de a veni până acolo. Ar fi o experienţă îngrozitoare să-mi revăd prietenii după atâta amar de vreme. Iar fiinţa mea nu rezistă la astfel de emoţii. Din nefericire sunt mult mai vulnerabil la timpul proustian decât la timpul filosofic. Că fac sau nu călătoria asta vom vedea, important e să ştiu că într-o bună zi ne vom revedea, că am o odaie gata pregătită la tine. Toată prietenia soţiei tale. Cu vechea dragoste*, E. Cioran.
***
* Paris, 27 iunie 1969 ,:** Dragă Dinu, Sunt fascinat de talentul tău de a însufleţi orice, chiar şi filosofia.Toate aceste bătrâne categorii–cu câtă graţie le învesteşti! E drept că şi aveau nevoie.—O mică distincţie însă. Atunci când tu zici şi implicit aprobi: „Nu există nici un motiv ca omul să nu apară pe lume", eu aş adăuga: Din păcate! Cum vezi, sunt mai sensibil la *rost* decât la *rostire* (cuvânt reabilitat pe vecie de tine). Cu drag, E. Cioran
***
* Paris,11 iulie 1969 :** Dragă Dinu, îţi mulţumesc pentru consideraţiile admirabile despre prietenie. Am găsit printre ele o cugetare care m-a izbit puternic: acolo unde zici, în linia lui Aristotel: "Nu poţi purta prietenie dacă nu-ţi porţi prietenie".. Am înţeles că dacă sunt într-o relaţie atât de proastă cu ceilalţi şi mai ales cu mine însumi este datorită faptului că nu sunt în stare de un sentiment constant, normal, ci doar de pasiuni excesive. Mă.Iubesc sau mă urăsc, dar propriul meu prieten nu-mi sunt niciodată. Totuşi al altora mi se întâmplă uneori să fiu, ceea ce mă şi salvează, dacă vrei. Inutil să-ţi mai spun că eşti un scriitor uluitor.** Al tău, E. Cioran
***
* Paris, 21 ian. 1970 :**Dragă Dinu, Primesc Gazeta literară şi ţi-am citit deja acest foarte frumos text pe care mi l-ai trimis. Admirabilă această limbă a noastră, a ta în mod special! În zadar caut în limbile „de circulaţie" un echivalent pentru *părelnicie*, cuvânt care singur ascunde un Lebensgefiihl, o metafizică şi tot ce vrei în materie de poezie. Cobori în adâncurile „rostirii"* noastre şi asta-i foarte important. Vei fi un punct de referinţă, asta cu siguranţă. Cumpănind bine lucrurile, dintre noi = tu eşti singurul care ai făcut cea mai bună alegere. Nu te poţi împlini decât aproape de originile tale. Este ceea ce ai căutat tu necontenit, cu încăpăţânare şi rigoare. E drept că o astfel de statornicie a cerut sacrificii, pe care nu ai de ce să le regreţi acum, din moment ce ele erau, pe cât se pare, înscrise de la bun început în destinul tău şi care până la urmă s-au dovedit fertile. Nu ştiu dacă la tine e vorba de preştiinţă sau de instinct–cert e că tu ai înţeles dintotdeauna ceea ce mie mi s-a părut multă vreme o extravaganţă sau chiar o nebunie: că a fi nu e cu putinţă decât înăuntrul propriei tale etnii. În mod normal, eu ar fi trebuit să susţin o idee ca asta şi nu tu, care, filosofic vorbind, te găseai la mii de leghe distanţă, mai ales în epoca slăbiciunii tale pentru Kant. În opţiunile de acest fel intră însă elemente care ţin mai puţin de teoriile noastre cât de *ursita* fiecăruia dintre noi. Sper să te revăd curând: sunt nerăbdător să aflu şi alte amănunte despre acest Coridaleu (Teofil), căruia nu-i ştiam nici numele până să-ţi citesc studiul. Cât despre Sibiu, acolo te întrec, fiindcă nu e zi să nu-mi aduc aminte de vreun colţ: specialist în nostalgie! Îți mulțumesc pentru intenția delicată. Toată prietenia, ție și Marianei.** E.Cioran
***
* 9 aug. 1971 :**Dragă Dinu, Pe vremea când îl citeam pe Kant prin parcurile Sibiul îmi aduc aminte că mă călca pe nervi lista lui de categorii,, a căror simetrie mi se părea pură acrobaţie. Văd astăzi însă = din ea se pot deduce cugetări foarte vii, după cum arăți tu şi meditaţia ta.Te recunosc, bineînţeles, ca întotdeauna când părăseşti desfăşurările pur speculative, când trădezi logica pe care o foloseşti drept pretext pentru consideraţii de o altă natură, de un alt gen. Filosofia este o mască şi, având în vedere ce ne pregăteşte istoria, te sfătuiesc s-o păstrezi.** Cu drag, E. Cioran.
***
* Paris, 3 sept. 1971:**Dragă Dinu, Frumoase broderii! Aşadar, poţi să te dedai filosofiei având şi gust. Totul e cu putinţă, de vreme ce ajungi să-i frecventezi pe Aristotel şi Iov în acelaşi timp. Acesta din urmă, pe care de când mă ştiu mi l-am considerat drept patron, şi-a găsit recent un interpret, a cărui voce cu inflexiuni tragice mi s-a părut deopotrivă cunoscută şi îndepărtată. Treizeci de ani! Oricum, îţi mulţumesc pentru această ploaie de surprize. Dacă am dreptate* sau nu, habar n-am, dar îmi doresc ca istoria (!) să mă pedepsească cu cea mai umilitoare dintre dezminţiri.**
Cu drag, E. Cioran
***
<<"Scrisori către cei de=acasă", Emil Cioran, Humanitas, 2010 >>