|
● 60 de ani fără Lucian Blaga.<<Viața este frumoasă și bună, dacă la 30 de ani pot primi un asemenea dar: prietenia lui Lucian Blaga>> = Mircea Eliade.
***
● Blaga (Către cititori)**Voi..aşteptaţi să vorbesc../ despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei/ Înainte de toate despre marea trecere/ Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit/ aşa de mult să plângă şi n-au putut/ Amare sunt toate cuvintele/ de aceea-lăsaţi-mă/ să umblu mut printre voi**
***
● "Trilogia culturii : Semnificații metafizice": **Cultura este semnul vizibil, expresia, figura, trupul existenței umane. Cultura ține mai strâns de definiția omului, decât conformatia să fizică, sau cel putin tot așa de strâns. Ni de va obiecta că nu toți oamenii sunt creatori de cultură. Desigur. Dar virtual, sau de fapt, toți oamenii participă la cultură în măsura omeniei lor, activ sau receptacular. Să risipim o eventuală neînțelegere. Cultura n=o privim aici neapărat în înțeles umanist, ca mijloc de atenuare a animalității, sau că reacțiune împotriva animalității ca atare. ..Crearea culturii cere câteodată negrăite jertfe: ea ucide și devastează. Creația își are parjolul ei. Mesterul Manole și-a zidit soția sub pietre și var, pentru că să înalțe biserica. ..Creația sfarmă adeseori pe creator. Și creatorul de cultură în genere nu poate să aibă măcar mângâierea că se atenuează cruzimile inerente vieții. Dimpotrivă, uneori el le agravează, sau îi adaugă noi cruzimi. Creatorul de cultură poate deci să spună cu Iisus :" N-am venit să aduc pace pe pământ ci sabie!= ". Omul a devenit creator de cultură în clipa promițătoare de tragice măreții, când a devenit cu adevărat "om". Marele Anonim a înzestrat pe om cu un destin creator, dar prin frânele transcendente el a luat măsura că omul să nu i se poată substitui.**
***
**Satisfacţia cea mai înaltă, ce o dau explorările filosofice, este tocmai aceea prilejuită de clipele clarobscure ale unui tărîm de dincolo. Se povesteşte că poetul, care pe vremuri descrisese iadul şi alte tărîmuri mărginaşe, umblînd pe străzile cetăţii sale, era arătat cu degetul din partea trecătorilor: „Iată omul care a fost în iad". Desigur că poetul nu dăduse pe acolo decît în imaginaţie. Dar niciodată el nu şi=a luat osteneala să producă dovezile unui alibi, spre a dezminţi degetele arătătoare ale străzii. Tîlcul acestei reticenţe este poate tocmai acela că într-un anume fel, numai lui însuşi ştiut şi de necomunicat, poetul umblase totuşi prin tărîmurile oprite.**
***
●Mircea Eliade:**Aflu despre moartea lui Lucian Blaga. De când nu l-am văzut? Probabil din toamna 1939 sau din iarna 1940..Am petrecut o săptămână la Berna în timpul verii 1937, și îl vedeam în fiecare după=amiază. Uneori mă simțeam stingherit pentru că Blaga rostea câte o vorbă la trei minute.**
***
● Mircea Eliade în 1982 : **Spirit de esență și nostalgii goetheene, a străbătut toate climele și culturile..Liber, curajos, nepăsător de prejudecăți, Lucian Blaga nu se sfiește să introducă în cărțile sale de filosofie sentimente patetice, grații de artist sau amănunte de erudiție. Spirit universal leonardesc, Lucian Blaga este atât de <român> în tot ceea ce creează, încât a fost silit să nascocească termeni noi că să-și poată formula precis <românitatea> gândirii sale. Ce splendidă verificare că geniul specific românesc nu se poate realiza deplin decât în universal, că duhul românesc nu trebuie înțircuit de teama ca nu cumva să se altereze, să se <influențeze>, ci poate fi lăsat să cunoască, să-și asimileze și să lupte cu oricâte culturi, cu oricâte personalități.**
***
● Lucian Blaga:**O concepţie metafizică e destinată să dea o transparenţă mai întâi figurii şi articulaţiilor grave ale existenţei, să pună în lumină coordonatele fundamentale ale tainei cosmice, să reveleze osatura şi arhitectura secretă ce le bănuim în fiinţa Marelui Tot din care facem parte. Ca atare, orice gând metafizic aspiră să-şi aducă lumina sa în noaptea mare în mijlocul căreia suntem puşi. Metafizica e o lansare de făclii aprinse în ultime abisuri şi se repercutează în noi ca o «trezire». Noaptea din afară nu e însă totul. Mai este şi o noapte lăuntrică a propriei noastre fiinţe. Când ochiul filozofic s-a îndrumat spre lăuntrul omului, s-a ajuns de asemenea la înţelegeri care, indiferent de priza lor sub raport absolut, au devenit şi ele tot atâtea «treziri» pentru spiritul omenesc.**
|