|
este adevarat ce spui. si asta este unul dintre aspectele neplacute ale cinematografiei romanesti actuale. eu cred ca scenaristii se scalda in superficialitate. nu fac referire la talentul lor. din contra, unii chiar sunt talentati, chiar au idei si ceva de spus. este mai greu atunci cand vine vorba de pus in practica aceste idei.
superficialitatea, dupa pararea mea, inseamna lipsa unei documentari minutioase despre subiectul scenariului. daca vrem sa facem filme realiste, cred ca este imperios necesar un studiu de caz. cati dintre ei o fac? care sunt sursele lor de inspiratie? la ce documente sau arhive au acces? au contact cu persoane care prin relatarile lor, pot ajuta la constructia scenariului?
acum, referitor la filmul in cauza si ceea ce reprosez eu scenariului: privatizarile in Romania, nu s-au facut nicicum asa. au fost chestiuni serioase, in care au fost implicate institutii ale statului, iar angajatii au avut dreptul de a cumpara o parte din actiuni, in functie de cum s-au negociat contractele. nici pomeneala ca scenariul sa aiba in componenta sa ceva ce ar putea avea legatura cu realitatea acestor proceduri. totul este atat de neverosimil in comportamentul celor doi francezi, care nici macar motivati nu sunt, Dorel Visan este plictisitor de ceausist in genul de rol care l-a consacrat, iar Monica Barladeanu are niste reactii contradictorii spre final, care, efectiv, strica tot farafastacul rolului. nimic nu i-a iesit lui Giurgiu. singura chestie care mi-a placut intr-adevar, a fost mizanscena. reconstituirea atmosferei din acei ani a fost fidela. imeginile cu Michael Jackson, filmarile in uzina, interioarele din apartamentele muncitoresti, biroul directorului, chiar si scena aceea din Bucuresti, cand in fundal aparea Casa Poporului, parca aducea a grup de mineri...
ideea cu donatul spermei n-a fost rea. numai ca, n-a fost valorificata la potentialul ei. secventele cand muncitorii faceau pozele si discutau intre ei cum sa le justifice in fata nevestelor, au fost chiar haioase, dar, numai pentru cine rezoneaza cu vesnicul umor propagandistic romanesc. si tot demna de retinut este si secventa cand Petrescu, la clinica, a avut acea reactie de ezitare, realizand parca, faptul ca, donarea spermei, nu este ca si cum ai bea o bere la crasma de la coltul fabricii, ci, inseamna ca, undeva, naiba stie unde, un copil se va naste din ea.
|