161 de ani de la naştere Constantin I. Nottara, 5 iunie 1859 - 16 octombrie 1935, 76 de ani de viață, actor (a interpretat aproximativ 700 de roluri, a făcut parte în distribuția primului film românesc „Independența României” - 1912).), regizor, profesor la Conservatorul dramatic din București ai celor mai importanţi actori de la începutul secolului XX, unul dintre acestia Ion Manolescu, avea a scrie**Ne-a fost tuturor un mare, inegalabil precursor; mi-a fost şi mie, ca multora de altfel, profesor, îndrumător în tainele profesiunii actoriceşti, şi, cunoscandu-l mai de aproape, nu numai din covarşitoarele sale creaţii pe scenă, este firesc ca admiraţia pentru actor să se îmbine strâns cu stima şi dragostea pentru om, cu recunoştinţa pe care noi, foştii săi elevi, mai bătrîni sau mai tineri, i-o păstrăm şi i-o vom păstra până la sfîrşitu! zilelor noastre. Un cuvant bun şi prietenos al său, unui singur, pretuia pentru noi, începătorii, mai mult decît cele mai elogioase cronici teatrale ; o strîngere de mînă a maestruluii era încurajare şi imbold pentru muncă tot mai stăruitoare. Vrăjmas neîoduplecat al lipsei de cultură, al lipsei de punctualitate şi al abaterii de la disciplină, atat ca profesor cît şi ca actor, în cei trei ani de curs la Conservatar nu l-am pomenit niciodată să întîrzie peste ora 8 dimineaţa, chiar atunci cînd seara, jucase vreunul din rolurile cele mai grele. De asemenea la repetiţii era printre cei dintîi. La spectacol, credinciosul cabiner Niţă îi pregătea totul din vreme ; ştia că maestrul, orice s-ar fi întîmplat, era cu cel puţin o oră, o oră şi jumătate înainte în cabină, unde, înainte de spectacol, nu-i plăcea să-l tulbure nimeni. Depănind firul trecutului, vorbeam cu un coleg mai zilele trecute despre maestrul Nottara. Ne aminteam cu cîtă distincţie ştia să-şi impună autoritatea prin purtarea sa corectă, atît la teatru, cît şi în lume. În cei trei ani de frecventare a cursului său, nu l-am auzit niciodată rostind un cuvînt vulgar sau aruncând o ofensă vreunuia din elevii săi. Academic prin tot felul său de a vorbi şi de a se purta, a ştiut să vieţuiască demn, chiar dacă deseori îl năpădeau grijile materiale sau necazuri de altă natură. De aceea era respectat de toţi. Decanul teatrului romănesc ştia să fie şi a rămas mereu exemplu de demnitate faţă de sine şi fată de toţi cei din jurul său. Tocmai de aceea cred că actorii, chiar cei mai de frunte ai timpului, îi spuneau maestre. A fost în adevăr singurul maestru al vremii sale, de la care au avut foarte mult şi foarte multe de învătat, chiar aceia care nu-i fuseseră elevi.**(lon Manolescu - „Amintiri")
***
Constantin I. Nottara,- București, 1 Maiu 1931, Nottara ,"Ultimele mele Dorințe" :
**Rog cu toată stăruința pe fiul meu și Direcția Teatrului Național ca dupe ce voi muri, să nu mă îngroape cu parade, să nu-mi aducă soldați și muzică militară ca să onoreze cu prezența lor rămășițele mele, pentru că sunt posesorul multor decorații să nu se exibeze pe perne cum se face de obicei, să nu mi se aducă flori (flori naturale să aducă prietenii dacă socotesc neapărătă această ultimă cinstire), să nu se ție nici un discurs, să nu mă ducă cu dric ci să mă ia cu automobilul funerar al Primăriei și să mă depuie la capela Cimitirului Sfânta Vineri unde să fiu îngropat într-o boltă zidită alături de draga mea soție Eleonora. Doresc să nu se puie doliu nici acasă, nici la cimitir, nici să fiu purtat pe străzi, vreau să fie scutită lumea de oboseala de a urma trupul meu. Vreau ca slujba prohodului să se facă în Capela Cimitirului de trei preoți, ca unui bun creștin ce am fost. Să nu mă îmbrace în frac, ci am într-un colț al garderobului niște haine negre înfășurate într-o cămașă țărănească, cu acelea să mă îmbrace. Căt am trăit m-am bucurat de toate onorurile din partea publicului românesc, a Direcției Teatrului și a Colegilor mei, precum și a Criticilor de Teatru, pe toți îi rog să
primească recunoștința mea și ultimul salut.**
***
C.I.Nottara : "Testamentul meu", 17 iulie 1934 :
**Dupe moartea mea las fiului meu Constantin C. Nottara, Profesor la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, suma de lei 260.000 (adică lei două sute șease zeci mii), ce sunt depuși de mine spre fructificare, cu libretul Nr. 6590, la Banca Românească cu dobânda de 6% pe an. Apoi mai las fiului meu și suma de lei 120.000 depuși la Banca Marmorosch Blank&Comp. și care se găsește azi în stare de Concordat Preventiv și cu care la 2 August am făcut următoarea tranzacție. Pe baza libretului din anul 1925, pe care l-am predat susnumitei Bănci, mi se va restitui în termen de 10 ani cu începere din 5 August 1933, în rate semestriale câte 10.016 lei plătibili la București la sediul Băncii până la completarea sumei de 200.334 lei. Rog pe fiul meu, să mă îngroape alături de draga mea soție Eleonora la Cimitirul Sfânta Vineri, unde am un loc de veci. Îl mai rog să aibă grijă să avem mereu o candelă aprinsă la capul nostru. Îi sărut cu drag și din tot sufletul pe fiul meu Constantin și pe soția sa Anicuța și le urez fericire multă, izbandă, în toate și sănătate deplină** - "Nottara, București, 17 iulie 1934”
***
- volumul de Însemnări : C. I. Nottara - "Amintiri", Editura Adevărul S.A., București., ediţie îngrijită de Tatiana Nottara şi Ioan Massoff, Bucureşti, 1936;
https://www.youtube.com/watch?v=KMD4...psRJsr6ga7kh08