Young Frankenstein (1974)
Iata momentele umorului in aceasta realizare de autor. Citind tot felul de pareri avizate pe marginea acestui film, nu am cum sa imi stapanesc invidia fata de marea majoritate a celor ce declara ca au ras copios chiar si la a nu stiu cata revizionare. Sunt, cu siguranta, niste norocosi ce se bucura de viata. Eu nu am avut parte de un astfel de cadou din partea lui Mel Broks. M-am simtit bine, am zambit la unele scene, dar nu am reusit sa depasesc starea de buna dispozitie.
Inceputul este peste media filmului. Secventa din sala de curs e ok si creste in intensitate din punct de vedere al umorului, pana ajunge la acea lovitura sub centura aplicata subiectului in studiu, un paroxism al situatiei bine construita, insa fara prea mari exagerari si excelent incheiata.
Iar hilarul tinde sa creasca in intensitate imediat ce tanarul doctor, urmasul renumitului, pentru experimentele sale morbide, Frankenstein, decide sa isi revendice mostenirea. Odata ajuns in Transilvania, situatiile amuzante, ajutate si de personaje cu infatisari comice, se succed cu repeziciune. Nu am inteles de ce a fost mutata Transilvania undeva in Germania sau Austria sau mai stiu eu ce alta tara saxona se reprezinta in film, ca nu ni se dezvaluie exact numele statului unde s-a produs debarcarea. Chiar atat de superficial sa fi fost si Mel Brooks? Ori considera ca trenul nu poate ajunge pana in Romania, tren ce tocmai traversase un ocean de cateva mii de mile? Se pare insa ca a ajunge pana intr-o tara cum e Romania se dovedeste a fi prea mult chiar si pentru regizorul "exagerismelor cinefilice".
Revenind la film, dupa aceasta parte oarecum introductiva, buna asa cum am mai spus, acesta isi urmeaza povestea centrala clasica, asa cum e ea cunoscuta din carti sau din alte ecranizari de pana la acest moment. Totul pana acum realizandu-se doar ca sa se lege introducerea urmasului personajului central al romanului lui Mary Shelley de clasica poveste de groaza, a introducerii lui in nuvela. Si cum partea de inceput e buna, ea oferind situatii din ce in ce mai reusite, te-ai fi asteptat ca, odata cu inceperea efectiva a naratiunii originale, lucrurile vor avansa si vor deveni si mai bune, ca rasetele vor face peretii sa vibreze. Nu e asa, din nefericire. Umorul devine unul fortat, iar personajele care se introduc sunt atat de ireale incat nici macar comice nu pot parea. Detectivul este o chintesenta a nereusitelor si a lipsei de ingeniozitate scenaristica. Nu doar ca nu este amuzant, dar cand apare el, filmul are mult de recuperat apoi, pentru a repara dauna provocata de introducerea acestui personaj ciudat.
O mostra de lipsa de umor o reprezinta scena reanimarii uriasului cadavru. Mie personal mi s-a parut aceasta punere in scena, daca e sa facem abstractie de Igor, persoana care activeaza manetele, mai artistica si mai valoroasa fata de cea din pelicula originala a studiourilor Universal. Discursul are mult patos si nu este nimic parodic in el, iar transformarea tanarului urmas al nebunului cercetator, interpretat de Gene Wilder, una foarte reusita. Cred ca astfel de momente, acesta despre care pomeneam si cel de la inceput in care isi tine discursul in fata clasei, sunt elementele care au impresionat o buna parte a criticilor ce i-au laudat prestatia. Insa nu e amuzanta! Iar filmul este o parodie ce nu accentueaza deloc un eveniment cheie din scenariu.
Filmat in alb-negru, ca un memento al filmului clasic, asta dupa o lupta sustinuta dusa de regizor cu casa de productie, si folosindu-se de vechiul amplasament si vechea recuzita a filmului din
1930, productia de fata reuseste sa creeze si o stare vintage autentica si asta ii mai asigura un plus la valoarea finala.
Concluzie: Este filmul care a aratat ca acest gen al comediilor ce parodiaza genul horror nu este unul superficial si lipsit de consistenta, el obtinand 2 nominalizari la ravnitele statuete Oscar. Insa, la fel ca si in cazul indeciziei mele, filmul a fost destul de confuz in aprecierea valorii pentru critica de specialitate, aprecierea diferita de la festival la festival, fiecare juriu gasind o anumita parte buna in el, dar nici unul aceeasi. Are cam tot atatea categorii distincte la care a fost nominalizat cate festivale la care a participat. Acest lucru imi confirma partial parerea ca peliculei ii lipseste un anumit ingredient X care sa o fi propulsat in categoria lucrarilor de neuitat.
Nota 7,02!