Cinemagia Forum - View Single Post

victor_homescu · 19 Oct 2018, 22:15

- SF sau nu,citita la vremea ei,gasesc de cuviinta a posta cateva fragmente din recenzia cartii,facuta cu multi ani in urma:

Amintiri despre viitor,Mistere neelucidate ale trecutului,Erich von Daniken,Econ-Verlag, Düsseldorf-Wien,1969

(am fost, sunt şi voi fi în continuare un om care crede în Dumnezeu)

Amintiri despre viitor? Se poate oare vorbi despre aşa ceva? Există amintiri despre lucruri sau fenomene care sunt aşteptate să apară?Există oare un cerc perpetuu al vieţii, o neîncetată repetare a fluxului timpurilor?
Îşi dă oare seama larva că la primăvară se va preface în fluture?Presimte molecula de gaz legea potrivit căreia va redeveni, mai devreme sau mai târziu, Soare? Ştie inteligenţa că îşi trage rădăcinile din câmpul nesfârşit al veşniciei?
Omul zilelor noastre se deosebeşte de cel de ieri sau de cel de alaltăieri. Omul este mereu altul, se înnoieşte necontenit pe acel itinerar liniar infinit pe care l-am denumit TIMP. Va veni şi ziua în care el va înţelege timpul şi-l va stăpâni, deoarece TIMPUL este sămânţa universului. Şi fiind fără sfârşit, în el se contopesc toate timpurile.Există amintiri despre viitor. Universul ascunde cu grijă taine rămase până azi nedezlegate. Poate că unele vor fi elucidate. Astăzi,mâine, cândva. Universul nu cunoaşte timpul şi nici noţiunea de timp.A scrie o asemenea carte este o chestiune de curai; a o citi nu înseamnă mai puţin.
Savanţii vor trece lucrarea la index, preferind să au vorbească despre ea, considerând-o o utopie. Aceasta pentru că tezele şi dovezile prezentate nu se încadrează în mozaicul atât de bine alcătuit şi închegat al înţelepciunii scolastice. La rândul lor, profanii, tulburaţi în somn de viziunile viitorului, se vor retrage în cochilia universului lor cunoscut, în faţa eventualităţii, ba chiar a probabilităţii, ca trecutul să fie de fapt şi mai misterios, şi mai senzaţional, şi mai enigmatic decât viitorul.
(....)
Resursele imaginaţiei noastre nu sunt suficiente pentru a explica mijloacele tehnice cu care au reuşit strămoşii noştri să scoată dintr-o carieră un bloc de piatră cântărind peste 100 de tone, cum de au putut să-l transporte într-un loc depărtat şi să-l prelucreze. Aceeaşi imaginaţie, considerabil solicitată de recentele cuceriri ale ştiinţei,suferă de-a dreptul un şoc în faţa unui bloc de piatră evaluat la vreo 20000 de tone. Înapoindu-te de la fortificaţiile din Sacsayhuaman,întâlneşti la câteva sute de metri distanţă de ele, într-un crater ce se cască în coasta muntelui, acest monstru: un singur bloc de piatră de înălţimea unei case cu 4 etaje. Meşterii epocii l-au lucrat cu deosebită grijă, dăltuind în el trepte mărginite de balustrade, împodobite cu spirale şi orificii.Poate fi combătută afirmaţia că incaşii nu au cioplit acest bloc pentru a-şi face de lucru în timpul lor liber, ci că această gigantică operă a fost mai degrabă înfăptuită cu un ţel precis, pe care azi încă nu ni-l putem explica? Şi pentru ca rezolvarea enigmei să nu fie prea uşoară, să adăugăm că întregul bloc uriaş de piatră este aşezat în crater cu capul în jos; treptele încep, aşadar, de la suprafaţa solului şi merg în jos; orificiile par a fi provocate de explozia unor grenade,aruncate în direcţii diferite. Scobituri ciudate, a căror formă te face să te gândeşti la un fel de fotolii, sunt suspendate în gol. Cum să crezi că mâna omului, că forţa umană a putut să extragă acest bloc, să-l transporte, să-l cioplească? Ce forţă a putut să-l răstoarne? Ce puteri titanice au acţionat aici? Şi în ce scop?Călătorului înmărmurit, i se declară ritos, în chip de explicaţie, că piatra a fost şlefuită în acest loc prin acţiunea exercitată de un gheţar în curs de topire.Explicaţie absurdă! Ca orice masă care alunecă, gheţarul s-ar fi scurs într-o singură direcţie.
(....)
Antichitatea trebuie să devină obiect de cercetare în laboratoare moderne.Au primit strămoşii noştri vizite din spaţiul sideral?Se întemeiază oare anumite părţi ale arheologiei pe premise eronate?Avem noi un trecut utopic?
A sosit timpul să organizăm un an al arheologiei utopice! În cursul acestui an, arheologi, fizicieni, chimişti, geologi, metalurgişti şi specialişti din toate domeniile corelate cu aceste ramuri ale ştiinţei ar trebui să se preocupe de o singură problemă: strămoşii noştri au primit oare pe Pământ vizita unor cosmonauţi?De ce să nu încercăm să căutăm mai întâi, sau în acelaşi timp,pe Terra, care se află oricum la îndemâna noastră, urmele acestor soli străini? Nu vom bâjbâi ca nişte orbi prin beznă: aceste urme există şi sunt perfect vizibile.
(...)
„Orice om de bun simţ-se indigna un savant acum 500 de ani în faţa tribunalului-trebuie să admită că Pământul nu poate avea o formă sferică, căci în acest caz, oamenii de pe partea opusă a sferei sar prăbuşi în gol”. Savantul care în urmă cu 20 de ani ar fi îndrăznit să vorbească despre sateliţi în faţa unor cercuri ştiinţifice şi-ar fi semnat actul de sinucidere academică. Cel care porneşte efectiv în căutarea adevărului nu are dreptul să respingă ipoteze noi sau îndrăzneţe, dar nedovedite, numai pentru că ele nu se potrivesc felului său de a gândi sau a crede. Acum o sută de ani, nici nu era vorba măcar de navigaţia spaţială.
(....)
Turistul care este plimbat cocoţat pe o cămilă denumită ”Bismarck” sau „Napoleon”, în funcţie de naţionalitate,la apus de Cairo, în direcţia piramidei lui Kheops, simte la un moment dat şi el acea senzaţie curioasă pe care o declanşează întotdeauna vestigiile unui trecut de nepătruns. El află că în cutare sau cutare loc şi-a ridicat mormântul un anume faraon. Şi cu aceste cunoştinţe însuşite încă din şcoală şi pe care acum şi le-a reîmprospătat, el se întoarce pe corabiadeşertului înapoi la Cairo, după ce, bineînţeles, a făcut şi câteva fotografii impresionante. Au fost născocite, îndeosebi cu privire la piramida lui Kheops, vreo câteva sute de teorii stupide, care nu rezistă nici la cea mai sumară analiză. În cartea de 600 de pagini a lui Charles Piazzi Smyth Our Inheritance in the Great Pyramid, apărută în 1864,aflăm despre o sumedenie de corelaţii între volumul piramidelor şi globul pământesc, care te uluiesc.Cum, în ce scop şi când au fost construite piramidele? Nimeni nu poate răspunde la aceste întrebări. În faţa noastră se ridică un munte artificial având 150 m înălţime şi o greutate de 31,2 milioane de tone,mărturie a unui efort de muncă inestimabil, despre care ni se spune că ar fi servit numai drept loc de înmormântare a unui rege extravagant!
Să o creadă cine vrea!...
(....)
Este de domeniul posibilului ca în galaxia noastră să trăiască sau să fi trăit inteligenţe având din punct de vedere tehnic un mare avans faţă de noi?Dovezi şi indicii că în galaxie trăiesc sau au trăit cândva fiinţe inteligente, apărute mai de mult şi stăpânind o tehnică mai înaintată ca noi, n-am avut până acum.Reflectând asupra datelor statistice şi concepţiilor filozofice, sunt, totuşi, convins că aceste fiinţe evoluate există. Trebuie însă să subliniez că această convingere nu se bazează pe o fundamentare ştiinţifică certă”.Există posibilitatea ca fiinţe raţionale mai vechi decât omul să fi vizitat Pământul în timpurile de demult?
„Nu vreau să tăgăduiesc această posibilitate. Atât cât îmi sunt mie totuşi cunoscute lucrurile, studiile arheologice nu ne-au oferit până acum nici o bază pentru o asemenea speculaţie”.

19 Oct 2018, 22:15	#1708
victor_homescu Guru Join Date: Dec 2016 Posts: 631	- SF sau nu,citita la vremea ei,gasesc de cuviinta a posta cateva fragmente din recenzia cartii,facuta cu multi ani in urma: Amintiri despre viitor,Mistere neelucidate ale trecutului,Erich von Daniken,Econ-Verlag, Düsseldorf-Wien,1969 (am fost, sunt şi voi fi în continuare un om care crede în Dumnezeu) Amintiri despre viitor? Se poate oare vorbi despre aşa ceva? Există amintiri despre lucruri sau fenomene care sunt aşteptate să apară?Există oare un cerc perpetuu al vieţii, o neîncetată repetare a fluxului timpurilor? Îşi dă oare seama larva că la primăvară se va preface în fluture?Presimte molecula de gaz legea potrivit căreia va redeveni, mai devreme sau mai târziu, Soare? Ştie inteligenţa că îşi trage rădăcinile din câmpul nesfârşit al veşniciei? Omul zilelor noastre se deosebeşte de cel de ieri sau de cel de alaltăieri. Omul este mereu altul, se înnoieşte necontenit pe acel itinerar liniar infinit pe care l-am denumit TIMP. Va veni şi ziua în care el va înţelege timpul şi-l va stăpâni, deoarece TIMPUL este sămânţa universului. Şi fiind fără sfârşit, în el se contopesc toate timpurile.Există amintiri despre viitor. Universul ascunde cu grijă taine rămase până azi nedezlegate. Poate că unele vor fi elucidate. Astăzi,mâine, cândva. Universul nu cunoaşte timpul şi nici noţiunea de timp.A scrie o asemenea carte este o chestiune de curai; a o citi nu înseamnă mai puţin. Savanţii vor trece lucrarea la index, preferind să au vorbească despre ea, considerând-o o utopie. Aceasta pentru că tezele şi dovezile prezentate nu se încadrează în mozaicul atât de bine alcătuit şi închegat al înţelepciunii scolastice. La rândul lor, profanii, tulburaţi în somn de viziunile viitorului, se vor retrage în cochilia universului lor cunoscut, în faţa eventualităţii, ba chiar a probabilităţii, ca trecutul să fie de fapt şi mai misterios, şi mai senzaţional, şi mai enigmatic decât viitorul. (....) Resursele imaginaţiei noastre nu sunt suficiente pentru a explica mijloacele tehnice cu care au reuşit strămoşii noştri să scoată dintr-o carieră un bloc de piatră cântărind peste 100 de tone, cum de au putut să-l transporte într-un loc depărtat şi să-l prelucreze. Aceeaşi imaginaţie, considerabil solicitată de recentele cuceriri ale ştiinţei,suferă de-a dreptul un şoc în faţa unui bloc de piatră evaluat la vreo 20000 de tone. Înapoindu-te de la fortificaţiile din Sacsayhuaman,întâlneşti la câteva sute de metri distanţă de ele, într-un crater ce se cască în coasta muntelui, acest monstru: un singur bloc de piatră de înălţimea unei case cu 4 etaje. Meşterii epocii l-au lucrat cu deosebită grijă, dăltuind în el trepte mărginite de balustrade, împodobite cu spirale şi orificii.Poate fi combătută afirmaţia că incaşii nu au cioplit acest bloc pentru a-şi face de lucru în timpul lor liber, ci că această gigantică operă a fost mai degrabă înfăptuită cu un ţel precis, pe care azi încă nu ni-l putem explica? Şi pentru ca rezolvarea enigmei să nu fie prea uşoară, să adăugăm că întregul bloc uriaş de piatră este aşezat în crater cu capul în jos; treptele încep, aşadar, de la suprafaţa solului şi merg în jos; orificiile par a fi provocate de explozia unor grenade,aruncate în direcţii diferite. Scobituri ciudate, a căror formă te face să te gândeşti la un fel de fotolii, sunt suspendate în gol. Cum să crezi că mâna omului, că forţa umană a putut să extragă acest bloc, să-l transporte, să-l cioplească? Ce forţă a putut să-l răstoarne? Ce puteri titanice au acţionat aici? Şi în ce scop?Călătorului înmărmurit, i se declară ritos, în chip de explicaţie, că piatra a fost şlefuită în acest loc prin acţiunea exercitată de un gheţar în curs de topire.Explicaţie absurdă! Ca orice masă care alunecă, gheţarul s-ar fi scurs într-o singură direcţie. (....) Antichitatea trebuie să devină obiect de cercetare în laboratoare moderne.Au primit strămoşii noştri vizite din spaţiul sideral?Se întemeiază oare anumite părţi ale arheologiei pe premise eronate?Avem noi un trecut utopic? A sosit timpul să organizăm un an al arheologiei utopice! În cursul acestui an, arheologi, fizicieni, chimişti, geologi, metalurgişti şi specialişti din toate domeniile corelate cu aceste ramuri ale ştiinţei ar trebui să se preocupe de o singură problemă: strămoşii noştri au primit oare pe Pământ vizita unor cosmonauţi?De ce să nu încercăm să căutăm mai întâi, sau în acelaşi timp,pe Terra, care se află oricum la îndemâna noastră, urmele acestor soli străini? Nu vom bâjbâi ca nişte orbi prin beznă: aceste urme există şi sunt perfect vizibile. (...) „Orice om de bun simţ-se indigna un savant acum 500 de ani în faţa tribunalului-trebuie să admită că Pământul nu poate avea o formă sferică, căci în acest caz, oamenii de pe partea opusă a sferei sar prăbuşi în gol”. Savantul care în urmă cu 20 de ani ar fi îndrăznit să vorbească despre sateliţi în faţa unor cercuri ştiinţifice şi-ar fi semnat actul de sinucidere academică. Cel care porneşte efectiv în căutarea adevărului nu are dreptul să respingă ipoteze noi sau îndrăzneţe, dar nedovedite, numai pentru că ele nu se potrivesc felului său de a gândi sau a crede. Acum o sută de ani, nici nu era vorba măcar de navigaţia spaţială. (....) Turistul care este plimbat cocoţat pe o cămilă denumită ”Bismarck” sau „Napoleon”, în funcţie de naţionalitate,la apus de Cairo, în direcţia piramidei lui Kheops, simte la un moment dat şi el acea senzaţie curioasă pe care o declanşează întotdeauna vestigiile unui trecut de nepătruns. El află că în cutare sau cutare loc şi-a ridicat mormântul un anume faraon. Şi cu aceste cunoştinţe însuşite încă din şcoală şi pe care acum şi le-a reîmprospătat, el se întoarce pe corabiadeşertului înapoi la Cairo, după ce, bineînţeles, a făcut şi câteva fotografii impresionante. Au fost născocite, îndeosebi cu privire la piramida lui Kheops, vreo câteva sute de teorii stupide, care nu rezistă nici la cea mai sumară analiză. În cartea de 600 de pagini a lui Charles Piazzi Smyth Our Inheritance in the Great Pyramid, apărută în 1864,aflăm despre o sumedenie de corelaţii între volumul piramidelor şi globul pământesc, care te uluiesc.Cum, în ce scop şi când au fost construite piramidele? Nimeni nu poate răspunde la aceste întrebări. În faţa noastră se ridică un munte artificial având 150 m înălţime şi o greutate de 31,2 milioane de tone,mărturie a unui efort de muncă inestimabil, despre care ni se spune că ar fi servit numai drept loc de înmormântare a unui rege extravagant! Să o creadă cine vrea!... (....) Este de domeniul posibilului ca în galaxia noastră să trăiască sau să fi trăit inteligenţe având din punct de vedere tehnic un mare avans faţă de noi?Dovezi şi indicii că în galaxie trăiesc sau au trăit cândva fiinţe inteligente, apărute mai de mult şi stăpânind o tehnică mai înaintată ca noi, n-am avut până acum.Reflectând asupra datelor statistice şi concepţiilor filozofice, sunt, totuşi, convins că aceste fiinţe evoluate există. Trebuie însă să subliniez că această convingere nu se bazează pe o fundamentare ştiinţifică certă”.Există posibilitatea ca fiinţe raţionale mai vechi decât omul să fi vizitat Pământul în timpurile de demult? „Nu vreau să tăgăduiesc această posibilitate. Atât cât îmi sunt mie totuşi cunoscute lucrurile, studiile arheologice nu ne-au oferit până acum nici o bază pentru o asemenea speculaţie”.