133. Amprenta împovărării
(inspirație emo, în perioada emo)
A se citi imaginând un schelet manevrat de un păpușar.
De un număr de ori,
de atâtea ori,
ai luat
asupra ta
întreaga povară
plus angajamentul
de a o duce
către noi granițe.
Purtată
de curentul vieții,
gândul-mpovărării minții
cu noi responsabilități,
când este prea devreme,
este insuportabil.
De foarte puține ori
ai simțit
sufletul liber,
obișnuită,
cu poverile,
ca o sclavă
din antichitate
adusă-n modernitate.
Asiduu
muncind,
neașteptând nimic-n schimb, ori-napoi
chiar și când mai credeai
că există evadarea,
rămâi
resemnată.
Gândurile,
care se-nmulțesc la cub,
care libere trebuiau să se simtă,
te-nconjoară,
îți șoptesc,
despre propria
încătușare.
Nimic
crezi a nu-ți se mai permite,
nici adevărata libertate,
nici propria viață,
și aștepți
după ajutor
a striga.
Nicicând
a veni salvarea nu crezi,
degustând amăreala speranței,
devenind greu a rezista.
Respirațiile vieții devin sacadate,
cresc presiunile,
timpul nu mai e de partea nimănui,
pretențiile devin maxime,
a face față devine utopie.
Speriată de tine-nsăți,
te-mpaci cu eronata idee
că cheia către ușa libertății
nu a fost făurită vreodată,
copleșirea
riscând.
2008