Ati declarat intr-un interviu recent: "Nu am pretenția că vorbesc despre acei oameni (cei implicați în cazul Tanacu – n.r.), nu cred că e moral să te bagi în viața lor, nici măcar nu cred că Tatiana, care a documentat minuțios ce s-a întâmplat, a aflat adevărul."

Intrebarea mea e de ce nu ati ales atunci sa creati niste evenimente complet fictionale. Stiti foarte bine ca o parte semnificativa a spectatorilor vor lua drept reale evenimentele de pe ecran si le vor asocia oamenilor care au fost acolo, ceea ce ridica tocmai problema de moralitate pe care o mentionati.

Cum credeti ca as fi putut sa fac un film despre raportul dintre doua prietene dintre care una a descoperit credinta si alta nu fara sa fi fost asociat, vrind, nevrind, cu intimplarea mult mediatizata de la Tanacu? Mi s-a parut mult mai onest sa imi asum cartile tatianei niculescu bran ca sursa de inspiratie a filmului insa sa comunic cit se poate de clar ca nu am pretentia si nu imi propun sa povestesc ce s-a intimplat in realitate. In cartile dnei Bran se folosesc numele reale ale personajelor iar romanele sint numite 'jurnalistice'. Demersul cartilor este (si) de a restabili adevarul in urma unei investigatii jurnalistice. Eu in film am deopotriva la fel de multe intimplari asemanatoare cu cele din situatia reala - asa cum reiese ea din reconstituirea autoarei - pe cit am si intimplari complet fictionale. rostul filmului este sa dea un sens acelei intimplari, un sens care sa fie important ca act artistic - nu sa fie o reconstituire documentara a realitatii.