[herbert]

“Lanterna magica”, autobiografia lui Bergman, este scrisa excelent. Bergman este necrutator cu omul si regizorul Bergman, dar destul de generos cu ceilalti. iata un fragment despre Tarkovski:
“Filmul, cand nu este document, este vis. De aceea Tarkovski este cel mai mare dintre toti. El se misca in camera viselor cu naturalete. El nu explica nimic si in definitiv, ce-ar putea sa explice? El este un vizionar care a reusit sa-si puna in scena viziunile, folosind cel mai greu, dar totodata si cel mai simplu dintre procedee. Toata viata am batut la usile camerelor in care el se misca cu atata naturalete. Doar rareori am reusit sa ma furisez acolo. Eforturile mele constiente au sfarsit, in cea mai mare parte, in esecuri jenante: “Oul de sarpe”, “Atingerea”, “Fata-n fata” si asa mai departe.
Fellini, Kurosawa si Bunuel se misca in aceleasi zone ca si Tarkovski. Antonioni se afla pe drumul cel bun, dar a murit sufocat de propria-i plictiseala. Mellies s-a aflat tot timpul acolo, fara ca macar sa se gandeasca la asta. Era un magician al profesiei.
Filmul ca vis, filmul ca muzica. Nici o alta arta nu reuseste, asa cum o face cinematograful, sa ocoleasca constiinta noastra diurna si sa se indrepte direct spre sentimentele noastre, in profunzimea casei crepusculare a sufletului…”.

ei bine, dupa acest elogiu facut filmului, Bergman declara intr-un interviu publicat in "Expressen": "Sunt fericit cã am pãrãsit mãcelãria, bransa curviei, adicã filmul."

e cu atat mai seducator acest batran singuratic (87 de ani) de pe insula Faro.