Se naște pe 25 iulie,acum 114 ani la Rusciuc (Bulgaria),a trăit şi scris în Austria, Anglia,Germania şi Elveţia-Elias Canetti (1905–1994),anul1935 este publicat singurul său roman"Die Blendung" (Orbirea)-în 1981 primește Premiul„Franz Kafka“ și Premiul Nobel pentru Literatură -Motivaţia Juriului Nobel,1981"Pentru perspectiva cuprinzătoare,bogăţia ideatică şi forţa artistică din scrierile sale",anii săi vienezi 1913-1916,1924-1929,1938 sunt decisivi în formarea personalității,la Viena se înscrie la Facultatea de Chimie.o cunoaște pe Veza Taubner-Calderon,viitoarea lui soție,1966 primește Premiul pentru Literatură al orașului Viena,scrie în*Jocul privirilor Povestea vietii 1931-1937*-"Existau nenumarati oameni la Viena cu care veneam in contact pe atunci,pe care-i vedeam adesea,carora nu le cedam,si ei se imparteau in doua categorii,complet opuse.Pe unii,erau poate sase sau sapte,ii admiram pentru munca si seriozitatea cu care si-o indeplineau.Erau oameni mergand pe drumuri proprii,neabatuti de nimeni, neaserviti,ingroziti de succes in sensul obisnuit al cuvantului,care-si aveau obarsia,chiar daca nu pe cea straveche,la Viena,si ar fi fost greu de inchipuit in alta parte,dar nu se lasau,totusi,corupti de Viena.Pe acestia ii admiram,de la ei invatam cum sa realizez ceva fara sa platesc tribut,cu toate ca lumea nu voia sa auda nimic despre asa ceva.Desi toti sperau sa fie recunoscuti inca din timpul vietii,erau destul de constienti cat de nesigur era acest lucru,hotarati sa ramana in planurile lor,chiar daca ironia celorlalti avea sa-i urmareasca pana la sfarsitul vietii.O astfel de caracterizare suna,probabil,eroic;toti erau prea seriosi si prea inteligenti pentru a se vedea in aceasta postura,dar aveau curaj si o rabdare ce atingea uneori limitele surpaomenescului.Veneau apoi ceilalti,care reprezentau totusi opusul,si erau in stare de orice pentru bani,glorie sau putere.Si de ei eram fascinat,dar in cu totul alt mod.Voiam sa-i observ in profunzime,voiam sa stiu cum aratau pe dinauntru,sa le sondez adancimile,de parca fericirea sufletului meu ar fi depins de intelegerea si perceperea lor ca personaje complete,dorinta de a-i vedea e posibil sa fi fost chiar mai mare,caci neputand crede pe deplin tot ce observam la ei,trebuia sa-mi confirm tot mereu observatiile.Dar nu se intampla nicidecum sa ma compromit in societatea lor,nu ma adaptam si nu ma faceam placut;cu toate acestea,nu aflau imediat ce gandeam despre ei cu adevarat."
***
-Discursul lui Canetti la Banchetul Nobel,10 decembrie 1981"Maiestatea Voastră,Alteţele Voastre Regale,stimate doamne, stimaţi domni"-*Unui oraș cunoscut îi datorăm mult,și poate cu atât mai mult unuia pe care doar ne dorim să-l cunoaștem,după care zadarnic am tânjit vreme îndelungată.Dar există,cred,în viața unui om,și zeități urbane ieșite din comun,plăsmuiri sub semnul amenințării,al nemărginirii și al capacității de transfigurare.În cazul meu,acestea au fost trei-Viena,Londra și Zürich.Faptul că e vorba de acestea trei poate fi pus pe seama unei simple întâmplări,însă această întâmplare încă poartă numele de Europa.Acestei târzii,adevărate Europe i-au aparținut în viața mea patru bărbați,de care n-aș vrea să mă despart nici acum.Lor le datorez faptul că astăzi mă aflu în fața dumneavostră și de aceea doresc să le rostesc numele în fața dumneavoastră.Primul este Karl Kraus,cel mai mare scriitor satiric de limbă germană.De la el am deprins simțul auzului, capacitatea de a mă deschide fără reticențe sunetelor Vienei.Și, ceea ce e și mai important,tot el m-a vaccinat împotriva războiului, un vaccin care pe atunci încă le era necesar multora.Astăzi,după Hiroshima,oricine știe ce înseamnă războiul,și faptul că o știe oricine e singura noastră speranță.Al doilea este Franz Kafka,căruia i-a fost dat să se metamorfozeze în fi ințe mărunte și,astfel,să se sustragă puterii.La el am făcut o ucenicie de-o viață,care s-a dovedit a fi și cea mai necesară dintre toate.Pe al treilea și al patrulea,Robert Musil și Hermann Broch,i-am cunoscut în perioada vieneză.Opera lui Robert Musil mă fascinează până astăzi și poate că abia acum, de când am înaintat în vârstă,sunt capabil de a o înțelege în totalitate.Pe atunci,la Viena,era cunoscută doar o parte a ei și ceea
ce am învățat de la el a fost și lucrul cel mai greu:aceea că te poți apleca timp de decenii asupra unei opere,fără să știi dacă o poți duce vreodată la bun sfârșit,o aventură plină de risc ce ține în primul rând de răbdare și presupune o încăpățânare aproape inumană.Cu Hermann Broch am fost prieten.Nu cred că opera lui m-a influențat, dar în relația cu el am afl at de existența talentului care i-a permis să dea această operă:talentul acesta constă în memoria lui respiratorie.De-atunci am meditat foarte mult la respirație și preocuparea pentru ea m-a purtat tot mai departe.Mi-ar fi imposibil să nu mă gândesc astăzi la acești patru bărbați.Dacă ei ar mai fi în viață,de bună-seamă că unul dintre ei ar fi aici,alături de mine.Nu o luați drept aroganță, dacă rostesc un lucru asupra căruia nu stă în puterea mea să decid.Dar vreau să vă mulțumesc din inimă și cred că am acest drept doar după ce am exprimat public,în fața dumneavoastră,ceea ce le datorez acestora patru*
***
https://www.youtube.com/watch?v=8JDW...cxya9iy2-ExbuY