|
si eu as vrea sa revad "Patru nopti cu Anna". desi a trecut mai bine de un an de la vizionare, inca mai am vii in memorie, anumite scene care m-au marcat. tot filmul m-a impresionat, dealtfel. apreciez mult acest gen de realizare artistica, pe care am intalnit-o si la alti regizori mari. lipsa aproape totala a dialogului este sustinuta intens de imagine si nu este vorba de peisaje naturale spectaculoase, ci, de gesturi, mimica, actiuni lente, dar pline de intelesuri, ale putinelor personaje care populeaza ecranul. iti trebuie multa rabdare si disponibilitate pentru a te conecta emotional la trairile lor, mai ales daca introvertirea nu lasa loc unor exteriorizari mai generoase din partea personajelor, ci, doar lasa sa se contureze,putin cate putin,la dispozitia regizorului, intreaga zestre a trasaturlor de caracter.
"Patru nopti cu Ana" este o lectie despre nepasarea cu care tratam ratarea, degradarea fizica si sociala a altor semeni de-ai nostri. autoizolarea si lipsa comunicarii, trezeste in oameni dorinte primitive, imposibile pentru unii, atat de normale si firesti pentru altii. frica de respingere, de incriminare a purei existente este atat de intensa, incat. tot ceea ce intreprinde protagonistul, este o lunga agonie a unei dureri cumplite si anume incapacitatea de a se reintegra intr-un mediu social inchistat, potrivnic,limitat de propriile bariere(spitalul, morga , ambele simbolizeaza perfect lucrul acesta).
|