View Single Post
Old 13 Jul 2015, 22:52   #34
anaemona
Guru
 
anaemona
 
Join Date: Oct 2009
Posts: 2,704
In anii 70 se faceau filme si in Canada. De mai multi ani am asteptat ocazia sa vad un film, considerat in primele 10 filme ale Canadei, ba chiar pus pe primul loc de TIFF in 3 ani, in urma sondajelor in public. Ocazia a venit anul asta de 1 iulie, fix ziua Canadei si filmul e Mon oncle Antoine, facut in 1971 de Claude Jutra. Jutra a lucrat cu Francois Truffaut in Franta si nu e de mirare ca atunci cind i s-a ivit ocazia a facut o varianta canadiana a celor 400 de lovituri. Este la fel de departe de a fi o copie cum este La dolce vita de Rome, open city. Sau poate eu gresesc, neavind studii de film si cele 2 filme italiene se pot compara, dar filmele lui Jutra si Truffaut tot nu le-as compara decit ca se folosesc de ochii unui adolescent ca sa prezinte o fresca sociala, cu bune si cu rele.

Sar la regizorul Jutra, pentru ca m-a impresionat foarte tare destinul lui. A facut medicina, in anii 50, pentru ca imediat sa se intoarca la film, pe care l-a iubit din copilarie. A plecat in Franta la sfirsitul anilor 50 sa lucreze cu Truffaut si s-a intors la inceputul anilor 60 in Canada. A facut mai mult scurtmetraje si documentare, pina in 1963 cind a facut A tout prendre, un film despre cautarea identitatii, care se sfirseste cu o sinucidere. Ceea ce face din filmul asta un punct de atractie (as vrea sa-l vad cu prima ocazie), e ca in 1986, Jutra, dupa ce se lupta de citiva ani cu o forma incipienta de Alzheimer, isi ia viata in acelasi fel ca personajul principal al filmului.

Mon oncle Antoine nu a avut un ecou imediat, desi a participat si chiar a cistigat citeva festivaluri de film. Ca o curiozitate si satira, filmul vorbit 99.9% in franceza (quebecoasa mai bine spus) a avut prima difuzare din Canada intr-un cinematograf din Ontario (parte engleza) fara subtitrari Cei care l-au apreciat si difuzat imediat au fost rusii si cu ajutorul lor, filmul a ajuns sa fie vizionat de critici care l-au propulsat pe drumul spre locul meritat pe care-l are in ziua de azi.

Hmmm, nu stiu daca mai apuc sa scriu si de film sau va spun doar sa incercati sa-l gasiti si sa-l vedeti, pentru ca n-o sa regretati.

Baiatul din rolul principal e un talent innascut si mina in gips cu care apare pe toata durata filmului e autentica. Lui Jutra i-a placut ca ii da un aer in plus de sugubasie, dar in primul rind i-a placut copilul. Tinarul actor a mai avut un rol intr-un alt film al aceluias regizor, dupa care a disparut, pentru mine, cel putin. Mi l-a inspirat pe Pistruiatul si se pare ca si destinele lor sint asemanatoare; desi au avut destul talent sa-si faca o cariera in film, au optat pentru o viata departe de reflectoare.

Filmul e o combinatie de umor si satira, drama fara melodrama, inocenta, dorinta romantica si carnala, mindrie si deznadejde., o pleiada de emotii pe decursul a numai 24 de ore. Iar finalul pe cit de neasteptat si sfisietor e incadrat intr-un moment care e grotesc, cinic si comic in acelasi timp.

Pentru mine e cel mai bun film pe care l-am vazut anul asta, fix la jumatatea anului si-mi doresc sa vad ceva mai bun (in premiera, nu revizionari) in lunile ce urmeaza, dar mi-e teama ca n-o sa fie asa. Nu va mai spun ca am incercat sa atrag oameni sa vina sa-l vada cu mine, atit canadieni cit si romani, dar in final l-am vazut singura, cu inca vreo 50 de spectatori in toata sala, tineri studenti la film sau poate si altfel si o mina de batrinele si batrinei, singuri si ei.
__________________
"Bravery is by far the kindest word for stupidity."
anaemona is offline   Reply With Quote sendpm.gif