[zeno.marin]

Mi s-a parut ca e ceva ciudat in legatura cu actorii principali ai celebrei pelicule a lui Antonioni. Celebritatea insa se pare ca e mai mult datorata coloanei sonore semnate in principal de Pink Floyd, cel vechi, cel bun, cel din perioada de imediata influenta a lui Syd Barret. Dar atentie - si aici trebuie sa insist - nu doar Pink Floyd, ci si alte cateva nume din era flower-power si nu doar...

Dar revenind un pic la personaje - antisocialul Mark (care cinstit vorbind, isi merita soarta) si sarmana fata bogata dar atat sensibila si revolutionara, Daria. Ambii au ceva comun - numele lor in film corespund cu cele dein viata reala... Asadar Daria Halprin - o actrita amatoare, nu tocmai taltentata care si-a terminat studiile pentru a accepta un rol in acest film. In timpul filmarilor a avut o relatie cu Mark iar mai tarziu, nu mult, s-a casatorit cu nimeni altul decat... Dennis Hopper. Good for you Dennis! Cat despre derbedeul-rebel Mark Frechette, la randu-i un amator fara studii de actorie, ei bine "viata bate filmul" ca sa folosesc un pic din nelipsitul limbaj batatorit de esenta tare. El a murit saracu' strivit de haltera cu care exersa. In puscarie, dupa ce fusese arestat pentru jefuirea unei banci.

Cateva episoade impart filmul cu precizia unui metru de croitorie. Ar fi deci episodul relativ altert al protestelor "revolutionare" studentesti pe fondul miscarilor sociale pentru drepturile omului, pe urma secventele interminabile de zbor la rasul solului semanand cu o corida si asta destul de artificiala, apoi baletul dragastos prin desertul de prafuri minerale si in final celebrul puseu de imaginatie destructiva a Dariei si... cam atat.

Am totusi o mica lamurire legata de scenariu - de unde a aparut acel pensionar in salopeta cand cei doi fugari vopseau avionul?... Oare el o fi adus vopseaua?... Poate mi-a scapat ceva, dar am derulat de cateva ori si tot nu n-am inteles de unde a aparut. Aparent de nicaieri... Probabil era acolo dintotdeauna pentru ca prezenta sa oricum nu a contat vreodata.

Zabriskie Point pentru mine nu reuseste sa depaseasca o tentativa de portret al societatii americane cu turbulentele ei de "late sixties", granitele protestului in maniera cinematografica fiind depasite doar de stilul de filmare specatculoas. Totusi e Antonioni! Imaginile si cadrele sunt incredibil de bine armonizate completand si compensand impreia de static, expresivitatea creativa venind din ochiul regizorului si aproape deloc din firul narativ.

Dialogurile dispar treptat undeva la prima treime a filmului, lasand loc povestirii prin imagini, metaforelor si fanteziei, zburdanlniciei erotice pe taramuri sterpe precum si unor imagini spectaculoase de final care de fapt fac deliciul filmului. Venind vorba de aceasta scena apoteotica in care luxoasa vila sare in mii te tandari filmate cu high-speed camera, mi s-a parut ca regizorul a micsorat intentionat volumul discutiei intre bogatasii antipatici pentru a rupe timpanele cu senzatia exploziva de dupa. Jocul acesta cu timpanul spectatorului mi s-a parut o gaselnita remarcabila...