Ovidiu Iuliu Moldovan, 1942-2008 - Trecuți 12 ani (**Era inzestrat cu foarte mult bun-simt. Si asta l-a facut sa fie drept cu el insusi, sa nu-si dea mai mult decat merita. Si l-a facut sa fie drept cu ceilalti, sa nu le dea mai putin decat meritau**) - Decedat, avea ciroză, pe 12 martie 2008,**Ultimul Cioran, ultimul Ovidiu Nu am apucat sa vad ultimul spectacol in care a jucat. Fascinatia lui Ovidiu pentru Cioran era veche si profunda. Prima oara cand am plecat la Paris, Ovidiu mi-a spus de cateva ori: "Batranele, sa nu uiti sa-mi aduci Cioran". N-am uitat. Altadata, aflat la Munchen, l-am asteptat in gara. Se intorcea de la Paris. Era cu Horea Popescu in compartiment. Le-am spus sa nu coboare, fiindca trenul venise cu intarziere si erau sanse sa plece mai repede decat de obicei. Le-am dat prin geamul deschis niste sandviciuri, cateva cutii cu bere rece si un plic cu bani pentru sotia mea. Fericit ca un copil, Ovidiu zice: "Batranele, nu poti sa crezi - am luat Cioran, tot, tot ce exista. Asa ca iarna asta sunt asigurat". Trenul s-a pus in miscare. Inchid ochii si zaresc mana lui Ovidiu facandu-mi semn**, - în memoria actorului - scriitorul și prietenul Dorin Tudoran, articolul "Ganduri la capat de drum-La plecarea unui mare actor" (publicat în Formula AS, numărul 812, marți 25 martie 2008) -
***
**L-am vazut prima oara in Regele Lear, spectacol realizat de Radu Penciulescu. Am fost uluit. Peste ani, Ovidiu m-a rugat sa-i scriu un portret pentru Caietele Teatrului National. L-am scris dintr-o suflare si cu tot sufletul. Textul se intitula "Diamantul". Regretam, regret si azi, ca Ovidiu nu a avut sansa unui Hamlet. De la Puiu Hulubei la Pino Caramitru, cred ca i-am vazut pe toti marii actori romani ce au intrat in pielea nefericitului print al Danemarcei. A fost o discutie pe care, de la o vreme, am evitat sa o mai purtam, caci, pentru Ovidiu, acest Hamlet neintamplat devenise un subiect extrem de dureros. Dar rolul cel mai dificil pe care Ovidiu a fost bucuros sa-l joace (cu adevarat, nu "ca la teatru") a fost cel de a fi al doilea baiat al mamei mele, caci mama l-a tratat intotdeauna ca pe fiul ei. Dupa plecarea mea din tara, rolul cu pricina a devenit foarte complex pentru Ovidiu. Mama ii spunea cu cine ar trebui sa se casatoreasca. Evident, si cu cine nu ar trebui sa se casatoreasca. Ce sa manance, ce sa nu manance. Ce si cat sa bea. Ce sa nu bea. Se duceau impreuna la casa mamei de la Stefanesti. Alteori, Ovidiu pleca singur sau cu cativa din prietenii sai. Deseori, se trezea sunat de mama, care il intreba: "Ovidiu, tu ai ce manca diseara, cand pleci de la teatru? Daca nu, vino la mine. Am facut fasole cu carnati. A venit Costel de la Pucioasa si mi-a adus costita si carnati afumati". "Poso, da' tuica ai?", intreba Ovidiu. Mama o lua drept un atac la persoana si raspundea intepata: "Da' cand n-am avut eu tuica, vin si bezele (prajiturile ce-i placeau atat de mult lui Ovidiu!)?" "Pot sa-l aduc si pe Ion?". "Pai, cu Ion am si vorbit", raspundea mama. Evident, Ovidiu stia, dar voia sa joace scena pana la capat, spre a-i face placere mamei.**
***
**Fiica mea, Alexandra, alintata si cu numele de Dudu, avea numai cinci ani, cand stia deja foarte bine ce-si doreste. Intrebata: "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?", raspundea fara sa clipeasca: "Ma marit cu Ovidiu". De fiecare data cand o tinea pe genunchi, Ovidiu o intreba si el: "Dudu, ce vrei sa te faci cand vei fi mare?". Raspunsul venea invariabil si fara sovaiala: "Ma marit cu tine". In fata unei asemenea sigurante absolute, pe care nu ti-o poate da decat inocenta, nimeni din noi nu avea curajul sa o contrazica. A facut-o viata. Si, iata, acum - moartea. Cand am revenit pentru prima oara in tara, la inceputul lui ianuarie 1990, Ovidiu mi-a dat cateva cadouri pentru Alexandra. Unul din ele - Ruy Blas, inregistrare Electrecord, in regia lui Cristian Munteanu. A trecut o noapte de cand a disparut Ovidiu si-i ascult vocea, interpretandu-l pe Don Cezar de Bazan. Uneori, parca vine de departe, de foarte departe. Alteori - de-aproape, de foarte aproape. Nu-mi pot deslipi ochii de pe coperta albumului: "Lui Dudu, de la Ovidiu, cu dragoste si nostalgica iubire, impartasita inca de la nastere. 1990, Bucuresti". Imi va trebui inca o zi spre a-i spune Alexandrei ca Ovidiu nu mai este.**
***
**Nu era omul efuziunilor zgomotoase, dar avea o luminoasa incapatanare a prieteniei. Nu puteai sa zici nimic de dragul nostru Bita Banu, de Nicky Wolkz, de Aurica Manea, de Toma Caragiu. Dupa cutremurul din martie 1977, am stat cu Ovidiu lungi ore de noapte si de zi, langa mormanul de moloz in care fusese transformat blocul Continental. Nu se putea gandi la alti prieteni, la alte victime. Soptea, din cand in cand, "Doamne, nu Toma. Te rog, nu Toma". Dupa ce sperantele au disparut, timp de cateva saptamani, Ovidiu a tinut o lumanare aprinsa langa o fotografie a lui Toma. Din cand in cand, ma intreba: "Batranele, ti-aduci aminte cand l-ai enervat pe bietul Toma, stramband din nas la niste poezii ale lui? Ti-aduci aminte cum te-a luat? "Ce vorbesti, ma, Maestre? Poeziile mele nu sunt destul de bune pentru dumneata?"(..)**Ovidiu a fost si unul din putinii actori capabili sa-ti vorbeasca ore intregi despre geniul unor colegi de meserie. Lectiile pe care mi le tinea despre George Constantin, Marin Moraru si George Dinica erau in sine un spectacol. Admiratia lui pentru Octavian Cotescu si Valeria Seciu era molipsitoare. Ar fi putut preda un curs intreg despre Victor Rebengiuc. Avea rara putere de a recunoaste ca gresise.**
***
**Nici el (Ovidiu) nu sta prea bine cu sanatatea. Stiam. In urma cu cativa ani, ma sunase intr-o noapte si ma rugase sa-l sun inapoi. Omul de o extrema discretie in legatura cu viata sa personala (si a altora!) m-a intrebat: "Batranele, cand vii la Bucuresti? Grabeste-te.". Crezand ca era vorba de mama, l-am intrebat: "Poso?" "Nu, batrane. Eu." "Cum adica, tu?". "Era sa dau coltul." "Termina cu tampeniile, Ovidiu. Cum adica, era sa dai coltul?" "Batrane, am ciroză.".
- Cu Ovidiu, dispare un imens continent de umanitate din viata mea. O sun pe Sanziana. Dau de ea cu greu. Ma roaga sa astept, sa traga pe dreapta. Conduce masina si semnalul e slab. E undeva, pe malul Dunarii, la Cazane, cu colegii de la "Formula AS". "Dorine, e un rai aici", spune Sanziana. Vorbim de Ovidiu. Inchid telefonul. Inchid si ochii. Pentru o clipa, parca ne aud cantand: "Fii Raiule sanatos/ Noi om mer' mai pe din gios"**
Dorin Tudoran, 15 martie, 2008 "Ganduri la capat de drum-La plecarea unui mare actor"
https://www.youtube.com/watch?v=rp5K...64CCFd7dT4cO-k