“Dead Man Talking”(2012)
O comedie acceptabila care combina satira sociala cu mici lectii moralizatoare de sorginte new age.
Filmul ne baga intr-o inchisoare, unde un condamnat la moarte doreste sa-si petreaca timpul ce-l mai desparte de neant, vorbind.Despre propria viata.Dar cat inseamna acest timp ? Un minut,o ora,o luna ? Legea nu prevede explicit ( pentru ca legile vor fi mereu depasite de imprevizibilul si de complexitatea existentei),iar cei implicati vor trebui sa readapteze din mers procedura.
Si – ati ghicit,nu ? – avem de-a face c-un refresh pe mitul povestilor salvatoare .Condamnatul nostru povesteste,asistenta e cucerita,iar cand ceva se dovedeste productiv el trebuie exploatat.
Ca sa nu fac spoiler:
Pe de o parte “Dead ManTalkin’’ persifleaza pana la ridicol demagogia electorala,mirajul anihilant al puterii, isteria mediatica a programele de tip reality-show.Iar pe de alta ne vrajeste cu niste secvente mai sentimentale : criminalul este o victima mai intai si apoi agresor ; viata nu e nicicand mai frumoasa decat atunci cand o pierzi si cea mai intensa parte a ei sta in gesturi simple.Cum ar fi sa-ti imbratisezi aproapele,sa impati cu el prajitura de ziua ta si …sa-i asculti povestea
Mixul acesta de umor si corason e articulat binisor,fara stridente,iar finalul, pe mine una m-a cucerit : condamnatul la moarte raspunde in ultima sa secunda de viata la ce inseamna “a trai”.E cel mai banal si predictibil raspuns.Ceea ce nu inseamna ca nu-i si emotionant.
Ce sa-i faci,vorba pustoaicei fascinata de el : tot ce ne dorim fiecare pana la urma ,este sa facem parte dintr-o poveste.Indiferent a cui si indiferent in ce rol.Caci a trai nu este atat o chestiune de rol,cat una de interpretare si asta ar putea fi, in rezumat,tocmai morala lui “Dead Man Talkin”
