[Kramer]

Exact asta e treaba, madame; în termeni mai plastici am putea să-i zicem eterna virginitate a curvei. Se pare că nu ești membru al societății dacă nu arunci concluzii despre istorie, despre cum e ”domne, românul” și dacă, după ce îți tot bagi organul genital în gura mare pe stradă, nu arunci aer pe nas când auzi pe la vreun oficios televizat despre vreun scriitor care folosește ” un limbaj profund anti-românesc”. Ai putea, dacă ai valențe de exeget al lui Eliade, să zici că pentru român hârtia e sacră și că nu poate să fie torturată de cuvinte vulgare, dar când vezi cum stă piața de carte - și analizată în sine, dar mai ales prin comparația cu alte state - abandonezi repede gândul.
Judecățile de valoare se dau pe baza cărții, nu pe baza influenței pe care o are ”asupra copiilor noștri bombardați de astfel de limbaje” (dar care belesc urechile la ultimul scandal monden). Evident literatura unei epoci e simptom al tendinței pe care epoca respectivă o are. Într-un Occident fără vigoare, din care forțat facem parte și noi, societatea naște scriitori obsedați de rănile ei. Bukowski, cu toate că-i înțeleg rolul, pe mine, estetic vorbind, nu mă încântă deloc; pe când Miller, având(hai să fim serioși!) cu totul alte posibilități în materie de talent decât Bukowski, mă prinde mult mai repede în literatura lui și în tematica operei, care, cu toate că e înrudită în motive cu cea a lui Bukowski sau chiar și Burroughs, are un substrat mult mai profund.