"I.B.: S-au făcut multe filme despre detenţie. Prin ce anume abordarea dumneavoastră a fost deosebită?
J.A.: A trebuit să văd aceste seriale, Oz, de pildă, ca să-mi pot face filmul. Pană la urmă am sfârşit prin a mă demarca de aceste stereotipuri. Nu am vrut nici să fac un film în care să spun lucruri. Nu acesta e cinemaul pe care îl doresc. Nu vreau să fac un cinema stalinist, ci unul care să ofere emoţii. Cinematograful e o artă. Dacă nu, e documentar. Am făcut cinci filme, nu mult. Am vrut cu acest film să ofer o amplă imagine cinematografică unor oameni care nu dispun de aceste imagini. "
"I.B.: Nu credeţi că filmul dumneavoastră va fi perceput în Franţa ca cinema social şi nu ca cinema de artă?
J.A.: Nu am încredere în cinemaul social. Dar această lectură socială nu mă interesează absolut deloc. Ştiţi probabil că există acum în Franţa o întreagă dezbatere despre penitenciare, dar eu nu vreau să intru în aceste discuţii.
I.B.: Dar intraţi oricum, fără să vreţi.
J.A.: Asta e, răspund pe de lături. (Râde.). Eu iubesc cinemaul şi aş vrea să se vorbească în cronicile de film despre cinema, nu despre tematica socială. 80% din articolele pe care le-am citit în 2008 despre Entre les murs, de Laurent Cantet, se refereau la social şi nu la film în sine. Dar să se spună naibii odată că Laurent Cantet e un cineast foarte tare şi să nu ne mai înnebunească cu faptul social. Se foloseşte de social? Normal, arta se foloseşte de social ca să producă metafore. "
Am extras eu ce era relevant pentru topic din interviul dat de Jacques Audiard, anul trecut la Cannes, Iuliei Blaga . Restul, aici:
http://agenda.liternet.ro/articol/91...ngrozitor.html
Acuma, ramane intrebarea daca e orice fel de emotie. Daca cea negativa si cea pozitiva intra in aceeasi oala. Daca experientele grotesti, gen "Irreversible" , "Antichrist" si horror in general, nu sunt agenti degradanti ai spiritului.
Tarkovski crede ca nu.
"Care este însă scopul filmelor de artă versus filmele-conservă? Are arta un scop anume? Şi dacă da, este el redefinit perpetuu de epoci, de mode sau are puterea să transceadă vremurile? La modul ideal, arată Andrei Tarkovski, ţelul artei - neschimbător, peren - este acela de a "explica artistului şi celor din jur care este sensul vieţii unui om; iar dacă nu reuşeşte să-l explice, măcar să adreseze această întrebare". Arta modernă însă a luat-o pe un alt drum. Nu mai contează aspiraţia către un ideal, căutarea unui sens vieţii, ci afirmarea valorii individului ca entitate autonomă. Artistul nu mai este "un slujitor al unei idei măreţe, al unui ideal comun, gata oricând să-şi răscumpere înmiit darul cu care a fost înzestrat".
Arta nu mai este o omilie,
o expresie a ceea ce are omul mai bun în fiinţa sa: nădejde, credinţă, dragoste, frumuseţe, rugăciune. De aceea omul modern, extrem de suspicios faţă de ideea de jertfă (chiar dacă exprimarea de sine presupune obligatoriu o formă de sacrificiu) şi bombardat din toate părţile de clişeele diferitelor genuri, manifestă o sensibilitate (şi o dependenţă) excesivă faţă de surogatele artistice. "
("Andrei Tarkovski despre filmul de artă ca hieroglifă a adevărului absolut" , Marian Radulescu
http://agenda.liternet.ro/articol/92...i-absolut.html )
De asemenea, "Stalker is not a desperate film. I don't think a work of art can be inspired by this sort of feeling. Its meaning must be spiritual, positive, it should bring hope and belief. I don't think my film lacks hope. If this is true — it is not a work of art. Even if Stalker has moments of despair, he masters them. It is a kind of catharsis. It's a tragedy but tragedy is not hopeless. This history of destruction still gives the viewer a glimmer of hope. It has to do with the feeling of catharsis. Tragedy cleanses man."
(Entretien avec Andrei Tarkovski (sur "Stalker") with Aldo Tassone in "Positif", Oct. 1981)
Ar fi interesant de cunoscut in special pozitia devoratorilor de horror fata de cele de mai sus.