[aniela07]

The Turin Horse --Bela Tarr 10/10

O existenta pe care nici cariile, nici calul, nici apa si nici focul nu o mai suporta. Personajele au o rutina zilnica in care o inertie interioara este singurul motor de continuare a vietii. Nu exista nici un scop care sa depaseasca aceasta rutina prin care isi asigura un minim de mancare (2 cartofi fierti in fiecare zi), de caldura, de somn, de curatenie etc. Pe sanatosul principiu: I can’t go on; I will go on. In film Dumnezeu chiar este mort.

Pentru mine, o persoana dependenta de culori, a fost neasteptat sa vad ca tonurile de alb- gri –negru pot fi atat de expresive ca in filmul asta. Iar muzica lui Mihaly Vig are pe suflet acelasi efect pe care il are pe timpan zgariatul unei table cu unghiile sau cu creta.

Mi-a placut si unghiul din care sunt filmate scenele, iar inceputul bate La Gran Carrera pentru ca Tarr s-a chinuit sa filmeze, nu e animatie. Desi pentru unii ar putea fi destul de greu de suportat activitatile repetitive ale celor doua personaje, totusi camera le exploateaza interesant; de exemplu, mancatul celor doi cartofi este filmat din perspectiva fiecaruia in 2 zile diferite iar modul propriu-zis in care ei mananca se adauga la caracterizari (prima scena in care haleste Ohlsdorfer e preferata mea –cred ca la noapte o sa ma trezesc de vreo cateva ori ca o s-o visez), iar in ziua cand a venit vecinul in timpul mesei si cei doi se uita fix in camera (adica la spectator) mi-a cam sarit inima din piept ca ma si vedeam implicata in existenta lor de cosmar...

Daca v-au impresionat mancatorii de cartofi de la Van Gogh, Joseph Israels sau Millet cu existenta lor apasatoare, sumbra, fara speranta, care nu iti permite sa treci dincolo de asigurarea nevoilor fizice minime, trebuie sa vedeti filmul asta pentru ca e mult mai ingrozitor decat toate aceste tablouri la un loc.