|
Filmul mi s-a părut destul de interesant, imaginile sumbre asociate cu muzica aia au creat o atmosferă în care mi-a plăcut să stau. Era apăsătoare, foarte tristă, chiar și frustrantă, dar parcă aveam o plăcere de a fi în sală acolo. Mă gândeam că și la bunicii mei tot cam așa era iarna dacă era viscol. N-aveau vecini pe o rază de vreun kilometru și doar mai ieșeau din când în când să hrănească animalele.
Sunt de acord și că s-a cam repetat, dar nu mi s-a părut că se tensionează filmul. Sigur calul nu mai mănâncă și ei trebuie să mănânce cartofii cruzi, dar asta e fix pix, acțiunea din film e demnă de maxim 2 minute. Dar pe de altă parte la 3 ore sau cât a fost găsești și fără să vrei schimbări, chiar dacă nu sunt. Totul e repetitiv, parcă nu mai e nimic de spus și și-a dat și Tarr seama de asta, spunând mai puțin pe zi ce trece până n-a mai avut nimic nou de spus.
M-am și distrat puțin la film. Nu știu dacă s-a vrut a fi comic sau nu, dar tipul ăla care vine și ține prelegeri filozofice, spunând ceva în genul că nu există Dumnezeu și alte chestii care nu le mai rețin mi-a provocat exact acea reacție ca personajului principal masculin. În lumea aia unde se hrăneau cu cartofi nici ăia nu foarte fierți vine unu și discută despre teme filozofice... Ce reacție mai bună decât: Du-te mă că vorbești prostii...
A mai fost o secvență cu tipa citind bâlbâit din biblie, dar atunci a dispărut subtitrarea de pe ecran. Sincer nu cred că era foarte interesant, dar cum era printre puținele dăți când chiar se vorbea nu pot să nu mă gândesc că era important.
Una peste alta senzația din timpul filmului e ceva unic, nu prea am mai văzut așa ceva, dar e puțin dezamăgitor pentru că eu chiar credeam că o să văd ceva legat de orașul Torino și Nietzsche, dar pe acel plan, dacă ai citit descrierea ai văzut cam tot ce se pomenește de Torino ori Nietzsche.
Și eu îi dau foarte bun, dar nu e chiar obligatoriu de văzut.
|