[aniela07]

Alexandru Vlad -"Curcubeul dublu" 8/10
Este o colecţie de povestioare care surprind lumea actualã a satului românesc din prisma unui intelectual care cautã refugiul de pervertirea citadinã în mult-cântatul bucolism inocent rural.
Doar cã realitatea se dovedește a fi puţin diferitã, oamenii de la sat s-au schimbat, o datã cu cei de la oraș, repetând decepţiile acestora. In afarã de natura, rãmasã (relativ) neschimbatã, viaţa la ţarã suferã și ea de poluarea umanã, de vecini hoţi, beţivi, petrecãreţi, care se mai bucurã printr-o puternicã erecţie matinalã de binefacerile vârtoaselor bãuturi spirtoase.

"Si apoi mi-a trecut prin cap, cum mi se întâmplã mai nou, o idee de afacere: greieri pentru cei bogaţi, ca sã doarmã și ei bine. Desfacere la domiciliu. Fiecare sã aibã greierul lui, în lumea asta postmodernã. Natura livratã în vilele lor mari și tãcute, într-o cutiuţã de lemn. Greierul casei."

Ludmila Uliţkaia -Cei dintâi și cei de pe urmã 9/10
Este o colecţie de povestiri unde personajele sunt în principal femei, rusoaice simpatice, dotate cu bovarismul rusesc caracteristic, care se sacrificã de multe ori pentru ceilalţi, pentru fericirea comunã.

"Important e cã Lidia era fericitã ca niciodatã, dar își dãdea seama cã ultimele clipe de fericire se duc, cã n-o sã-l mai întâlneascã niciodatã pe Martin ãsta, omul ãsta atât de neobișnuit. In general, asemenea bãrbaţi nu existã, lui nici mãcar transpiraţia nu-i miroase, exact ca la îngeri."

Chinua Achebe -Things Fall Apart 8/10
Era pe lista mea pentru Nigeria. Este ca un rãspuns literar la "Heart of Darkness" al lui Conrad (bineînţeles cã am citit ideea asta, nu e o concluzie personalã) în care Chinua Achebe a încercat sã construiascã o imagine mai complexã și mai apropiatã de realitate a societãţilor africane, și în special a celei nigeriene. Este povestea metaforicã a unei societãţi prospere, funcţionale, dar care se destabilizeazã la intruziunea violentã a unei civilizaţii cu aere de superioritate.

Ioan Lãcustã - Replace all (Colcãiala) 10/10
A fost una dintre cele mai plãcute surprize de lecturã româneascã de anul trecut. Se dorește a fi un "Mestru și Margareta" românesc, și din punctul meu de vedere i-a reușit foarte bine. M-a prins atât cu dimensiunea fantasticã puternic marcatã de un folclor românesc de mahala (una din placerile mele vinovate), cât și cu modul în care sunt descrise personajele. Candelãreasa este, pentru mine, cel mai reușit personaj din literatura românã contemporanã la nivel lingvistic.

"Zâmbi cu un kilogram de chininã turnatã peste amintiri și cu un alt litru de acid sulfuric sfârâindu-i, picãturã cu picãturã, pe orgoliul de artist. Trotilul, în fișcuri de câte douã kilograme, îi explodã în nostalgii."

Alaa al-Aswani -Blocul Iakubian 9/10
Folosește ca metaforã o clãdire faimoasã dintr-un cartier central al Cairoului ai cãrei locatari reflectã structura socialã și diversele problematici ce caracterizeazã situaţia moralã, economicã și politicã a egiptenilor. Blocul Iakubian, construit în 1934 pe o stradã faimoasã din centrul capitalei egiptene, decade o datã cu lovitura de stat din 1952 care i-a alungat pe toţi locatarii bogaţi sau strãini pentru ca locuinţele lor sã fie ocupate abuziv de ofiţeri de armatã, pentru ca acum sã adãposteascã o varietate de personaje, de la bei școliţi în Franţa pânã la provincialii sãraci cu speranţe de o viaţã mai bunã în prosperul Cairo și care nu-și permit decât sã închirieze debaralele de pe terasã transformate în locuinţe claustrofobe.

"-Vrei sã ai garantat succesul în alegeri și ai întrebat ce ţi se cere, iar eu am desenat ce ţi se cere....
-Un "iepure" întreg? Un milion de lire, Kamal Bey? E prea mult!
Azzam se așteptase la aceastã sumã, dar încercã sã se tocmeascã în speranţa cã poate cine știe...
-Ascultã, Hagg! Allah mi-e martor...
Cei prezenţi intonarã expresia "Nu existã altã divinitate în afarã de Allah" când auzirã rostit numele celui de sus."

Ian McEwan –Mângâieri strãine 8/10
Colin și Mary, un cuplu de englezi, relaxaţi, fãrã prejudecãţi, își petrec vacanţa în Veneţia.Aici întâlnesc, printr-o întâmplare prea forţatã pentru a nu fi fost planificatã și prea neobișnuitã pentru a nu prevesti ceva rãu, un alt cuplu ciudat de care se simt atrași într-un mod foarte straniu, într-o atmosferã tensionatã care își gãsește justificarea în episodul revelator de la finalul romanului, în stilul caracteristic al lui McEwan.

Lena Constante -Evadarea imposibilã 10/10
Am descoperit-o pe Lena Constante dupã o vizitã la Muzeul Zambaccian unde m-a fermecat peisajul ei din București. Am cãutat mai multe informaţii și astfel cãrţile ei au ajuns pe lista mea de lecturi obligatorii. "Evadarea imposibilã" este cea de-a doua carte scrisã de Lena Constante despre cei 12 ani de închisoare comunistã. Prima parte a întemniţãrii, acei teribili opt ani de izolare completã, când i s-a refuzat orice contact cu alte deţinute și a fost menţinutã într-o lipsã totalã de comunicare (nu i se dãdea voie nici mãcar sã vadã soarele pe fereastrã), este povestitã în cartea "Evadarea tãcutã", pentru ca ceilalţi patru ani petrecuţi în penitenciarul politic de femei de la Miercurea Ciuc sã facã subiectul celei de-a doua cãrţi autobiografice, "Evadarea imposibilã".
Deși face unele referinţe punctuale la aspectele politice ale detenţiei sale, Lena Constante alege sã-și concentreze confesiunile pe partea umanã a celor patru ani de închisoare politicã alãturi de alte prizoniere victime ale aceluiași sistem ideologic absurd. Lena Constante, dupã cum declarã chiar ea în carte, vrea sã ne povesteascã despre lentoarea scurgerii celor 86400 de secunde zilnice, cu eforturile continue și chinuitoare de a-și pãstra speranţele și demnitatea umanã.

"Cu lecţiile de bucãtãrie și de francezã, cu gimnastica și peretele, cu poveștile, douã-trei ore zilnic treceau mai repede. Alte câteva ore cu spãlatul, mãturatul celulei, programele, plimbarea și mesele. Dar mai rãmâneau de suportat peste zece ore goale. Ore în care nu mai aveam absolut nimic de fãcut. Când peretele amuţea mai multe zile în șir, toropeala se fãcea încã și mai simţitã. Am fi fost mulţumite sã aţipim câte puţin, dar sã dormim nu aveam voie. Ne-ar fi fost mai ușor dacã am mai fi avut câte ceva de mâncare, dar de mâncare nu aveam nimic. Ne era foame și nu aveam ce mânca. O lene totalã paraliza minţile. O visare vagã și tristã înceţoșa gândurile. Pe chipurile tuturora, în ochii ce nu aveau nimic de vãzut, se reflecta aceeași inconștientã plutire."
*"peretele" este modalitatea de a comunica prin alfabetul morse cu deţinutele din celulele alãturate

"Cu apa adusã la "programul" dimineţii, ne puteam spãla rufele în celulã. Dar tot în celulã rufele trebuiau sã se și usuce. Femeile le întindeau pe frânghii rãsucite de ele, din rufe personale, prea rupte pentru a mai putea fi cârpite. Sau din pãr. Din pãrul rãmas pe piepteni, când femeile își descurcau pletele. Din carenţã alimentarã, în pieptene rãmâneau foarte multe fire de pãr. Douã ţãrãnci –Bibica și Cati- se îndeletniceau cu strânsul pãrului în niște ciorapi rupţi. Ciorapii odatã umpluţi, ele torceau lungile fire de pãr. [...] Tot pãrul strâns, tors și rãsucit în frânghii groase, era întins între paturi. Dar Bibica își fãcuse din pãr și o pereche de cipici, împletind frânghii mai subţiri cu douã nuiele smulse din mãturã. Nu m-am încumetat niciodatã sã ating nici frânghiile, nici cipicii. Aveau o înfãţișare respingãtoare, aproape maleficã. Acoperite cu zbârlituri de pãr murdar de toate nuanţele, cipicii pãreau animale stranii, cãci la fiecare pas, strivite pe podele, în urma lor nu lãsau nici o urmã sângerie."

"Mã voi strãdui deci, mai departe, sã duc la bun sfârșit aceastã uriașã poștã, pe care o voi trimite cu aceeași emoţie și teamã, ca și telegraficele mele poște lipite cu sãpun, ici și colo, purtãtoare de prietenie și speranţe. Voi continua, pânã la capãt, în pofida certitudinii cã nu sunt în stare sã fac simţitã, realã și prezentã, viaţa noastrã acolo. In tot golul ei, toatã jalea și intolerabila ei mizerie. [...]
Cum poţi sã te pretinzi, într-adevãr, nenorocit, când cheia casei tale, sau chiar numai a odãii tale, tu o ţii în buzunarul tãu și poţi deschide sau închide ușa ta oricând dorești? Când setea ta cu un simplu pahar de apã o poţi atât de lesne potoli? Foamea ta, sãtura mãcar cu o bucatã de pâine. Murdãria ta, o poţi spãla. Când o lacrimã de dragoste pierdutã este atât de repede uscatã de zâmbetul unei dragoste noi. Când al tãu este și cerul, ai tãi norii și soarele și pomii și toatã frumuseţea pãmântului? Scriu cu deșarta dorinţã ca viaţa noastrã chinuitã sã fie pentru ceilalţi un imbold, un elan spre culturã și bucuria de a trãi."