[charles]

da, sunt genul de oameni care nu se laudă cu baudrillard şi se uită în extaz la fraţii quay. [...] doar că nu stau să scoată din dinţii lui alş ce a mîncat ieri şi să-i prezică ce va mînca mîine. [...] nu e nici o ruşine, e o ruşine numai să îţi pui un stîlp în faţă şi să ai pretenţia să adere toţi la cultul lui..

Chiar ultimul lucru care mă interesa e cît și cu cine se extaziază. Mă interesează în schimb discursul de după. Și nici nu s-a pus problema ca Alșescu sau alții, să fie de “cult” (poate doar cineva ca Manny Farber dar și acolo e de discutat). Asta, într-adevăr, vrei tu să pară.

comprehensiunea […] e ceva inaplicabil.

mhmm...

Mai pune ca e si tradusa – chiar ca nu mai are rost.

Nu mai știu exact pe unde am citit, dar am înțeles că a lăsat indicații precise traducătoarei.

Apropo, cei care-s prin Cluj si n-au ce face maine.... In caz ca mai vreti sa auziti de Bazin si de Puiu laolalta

Am fost. Am ascultat. Nimic groundbreaking față de ce a scris în carte. O discuție totuși plăcută.
În caz că interesează pe cineva, redau telegrafic-rezumativ:
a început cu noțiunea de realism trecută prin al II-lea Krakauer (cel din Theory of Film: The Redemption of Physical Reality, unde consideră că ESENȚA filmului constă în capacitatea de înregistrare a realității), apoi, of course, prin Bazin (preocupat mai mult de formă&stil), a trecut mai departe la realismul din documentare, cine-verite-ul (autoreflexiv, sceptic în privința obiectivității, preocupat de autenticitate), direct-cinema-ul (Jean Rouch). A ajuns la neorealism (dedramatizare față de naratologia clasica, hollywoodiană), de aici țup în NVR, cu predilecție pe Marfa și banii și Polițist, Adjectiv (interpretările sale sunt bine știute). Chiar a ținut să sublinieze faptul că recepția critică a italienilor în privința neorealismului este identică, chiar pînă la exprimările clișeice (chestie documentată de el din presa vremii), cu cea primită de Puiu & Co.. De aici cale-ntoarsă la Bazin pentru a-i recunoaște meritele și pentru maniera de analiză formală precisă cu care cică s-ar fi ocupat serios (nu știu pe unde se găsesc, dar spunea Gorzo despre el că a facut analize cadru cu cadru, mă rog, plan-secvență cu plan scevență ). O scurtă divagație despre Bordwell, pe care-l apreciază chiar pentru faptul că nu e „segregaționist”, spre deosebire de Bazin și Eisenstein (cadru lung vs montaj, etc). Session de întrebări.
Ce mi s-a părut interesant, dar din păcate nu a insistat asupra lor fiind asaltat de alte întrebări, în vorbele lui Gorzo:
-Cinemaul nu dispune de un set de instrumente critice autentice ci doar de specificitate conceptuală;
-Obiectivitatea este o finalitate, un ultimul cuvînt de spus despre filmelel respective, imposibil de realizat la un mod absolut. Contextualizarea, stilistica, etc sunt obiective, în schimb interpretarea și evaluarea, nu. Recunoaște multitudinea de veridicități.

Mă așteptam totuși la mai puține intervenții din partea moderatorului, și poate ceva lucru cu “materialul clienţilor”.

Ps. E prima data cînd îl văd, altfel decît într-un plan-mediu-restrîns, pe Gorzo. E awkward-chaplinesque în mișcări și gesticulații, nevertheless simpatic.