[rvn]

Demult n-a mai nins si pe la noi, in aprilie. Nu ca n-ar fi frumos sa ninga, dar ar fi mare pacat pentru primele flori de primavara...
Filmul asta mi-a placut si a doua oara. pur si simplu, este frumos.romantismul coreenilor n-are nimic de-a face cu siroposenia, nici cu lamentarile penibile. romantismul din "April snow" este o manifestare intima profunda, mult prea delicat, ca sa fie expus prin gesturi si dialoguri exagerate, inutile. desi totul porneste de la o intamplare tragica, pe parcurs, protagonistii, reusesc sa imbine minunat, momentele de tristete, furie, dezamagire, urmare a acestei intamplari, cu bucuria infiriparii unei noi relatii, dincolo de neobisnuita intamplare datorita careia s-au cunoscut. infidelitatea partenerului de viata, este un motiv serios pentru o drama personala, dar atunci cand o descoperi in asa maniera ca in film, ea se amplifica si devine cumva o tortura psihica. in fata unor asemenea situatii limita, este normal ca sotii inselati sa-si planga pe umar, dar, cei doi,o fac cu delicatete si timiditate, aproape imperceptibil, fiindca intre ei, schimbul de replici este foarte subtire, aproape totul se citeste din priviri si gesturi. problema lor este una de moralitate si in acelasi timp, de curiozitate, care, in final, odata cu consumarea momentului culminant de furie, chiar nu mai avea nici o importanta. moralitatea, insa, de la inceput si pana la sfarsit, este cea care pune personajele in dificultate, le ofera motivul pentru a dramatiza, pentru a-si pune intrebari firesti in legatura cu viata lor de pana atunci, cu relatiile pe care le-au avut cu sotii aflati in coma si cu ce si-ar dori sa se intample cu ei. camera de filmat surprinde admirabil toate aceste momente, mai ales scenele de dragoste dintre cei doi, de o intensitate extraordinara, rar intalnita, fara a simula direct, actul sexual. intre cei doi exista infinit de multa tandrete, pe care, cei doi au descoperit-o treptat, intelegand in final, mai mult ca sigur, ca asta era ceea ce le lipsea pentru a fi fericiti.
sunt doua lucuri care mi-au placut in mod deosebit: coloana sonora, cu muzica de pian, trista, perfect potrivita pentru genul asta de film si chipul actritei Ye Jin Son, pe care l-am privit cu invidie si incantare.imi pare rau ca nu arat si eu, ca ea.