|
inceput greoi, destul de aglomerat in aparitii meteorice ale unor personaje, aproape ca devine enervant, daca n-ai rabdare pana se produce intalnirea dintre cei doi protagonisti, cand, de fapt, incepe sa prinda cat de cat un contur si tema. se spune ca cine se aseamana, se aduna. cu siguranta, zicala aceasta se potriveste perfect in cazul lui The Master, cu mentiunea ca, exista nebuni constienti de propria slabiciune si nebuni care au convingerea de neclintit ca pot stapani lumea, folosindu-se de ea. ambele roluri sunt interesante sub aspectul asta. pacat de lipsa substantei din interiorul scenariului si intr-o destul de masura din cea a personajului interpretat de Phoenix. Seymour a avut o mult mai mare larghete in exprimare, rolul si personajul sau, fiind mult mai aproape de realitate.
si ca de obicei, in spatele unui astfel de om, ma refer la Dodd, exista o femeie puternica. rolul ei, chiar daca nu s-a ridicat la nivelul celorlate doua,masculine, merita mentionat, fiindca si interpretarea a fost la fel de buna.
din punctul meu de vedere, The Master nu spune mai nimic, decat ceva idei mistico-filozofice, pe care, nu stiu cat de mult le putem retine in subconstient, atata vreme cat reincarnarea sau intoarcerea in timp sunt tot atat de palpabile ca si viata pe Marte.
probabil, veteranul de razboi american, avea nevoie de o altfel de exploatare, ca subiect de film, desi, esenta, adica reintegrarea lui sociala, a ramas eterna.
|