Nu m-a fortat, dom'le!
Eu însumi am ales povestea aia, în locul jurnalului Elenei Bors (regäsit mai târziu în
"Sistemul nervos"). De ce? Nu din motive de tabuuri, ci fiindcä empatizam mai bine cu personajele tinere (si eu aveam abia 32-33 ani), si aveam mai multä încredere în propria mea capacitate de a gestiona un subiect atât de spectaculos. Mä temeam cä povestea fantasmelor romantice ale unei pensionare din Pitesti amorezate de Paul Soloc, foarte ofertantä ce-i drept, era prea subtilä pentru lipsa mea de experientä si asteptärile publicului din acei ani, riscând sä devinä un film vetust, searbäd, plicticos...
In plus, sunt dator sä precizez cä, în privinta elementelor erotice din film, eu eram mereu factorul proactiv si neinhibat, pe când Daneliuc devenise un cenzor mai draconic ca Dulea! Dupä el, ar fi trebuit sä elimin orice centimetru de piele în afara celor vizibile cel mult la strand, sä prezint violul prin relatäri ale personajelor, si sä termin cu Magda märitându-se cu Auricä! (Jur cä nu exagerez!). Deci, sä fim drepti: orice acuze la adresa lui, în raport cu "violarea tabuurilor" din
"Neînvinsä-i dragostea", sunt 100% neavenite.