Thread: Proza
View Single Post
Old 21 Apr 2022, 22:15   #78
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 631
《**Cugetam la soarta mea. Ea îşi rîde de mine. Eu, ditamai doctorul, care-mi pregătesc teza de doctorat, s-ajung să stau noaptea, ca un şobolan, pitit într-o curte străină! Uneori îmi pare rău că nu sînt scriitor.**》??*Decedat în urmă cu 82 de ani, fostul medic, născut în Kiev, Mihail Bulgakov??* : Volumul autobiografic:《▪︎"Însemnările unui tânăr medic"▪︎》 :
<<**De ce mă hăituieşti, soartă?! De ce nu m-oi fi născut eu cu o sută de ani în urmă? Sau şi mai bine: peste o sută de ani. Sau şi mai bine, să nu mă fi născut deloc. Astăzi un oarecare ins mi-a spus: "În schimb dumneata o să ai ce le povesti nepoţilor!" Un tembel şi nimic mai mult! Ca şi cum unicul meu vis ar fi acela de a le povesti la bătrîneţe nepoţilor tot soiul de prostii despre felul cum mă căţăram şi stăteam atîrnat pe gard. Şi asta în condiţiile în care mie nu-mi va fi dat să am parte nu numai de nepoţi, dar nici măcar de copii, întrucît, dacă lucrurile vor continua să se desfăşoare în acest mod, pe mine mă vor ucide fără doar şi poate în cel mai scurt timp cu putinţă.**>>
***
《<<**Pe mine m-au mobilizat aseară. Ba nu, alaltăseară. Pe mine mă mobilizează cea de a cincea putere.[..] Mi s-a spus că mă vor duce în Galiţia. Abia atunci mi-a venit ideea să fug. Toate obloanele erau închise, toate căile de acces - ţintuite. Am fugit spre o biserică împodobită cu nişte coloane albe, durdulii. În urma mea se trăgea cu arma. Dar n-au nimerit ţinta. M-am pitit în curtea bisericii, sub streaşină, şi am stat acolo neclintit vreo două ceasuri. Cînd luna s-a făcut nevăzută, am ieşit. Am ţinut-o tot într-o goană pînă acasă, pe străzile fără viaţă. N-am întîlnit ţipenie de om. În timp ce alergam, cugetam la soarta mea. Ea îşi rîde de mine. Eu, ditamai doctorul, care-mi pregătesc teza de doctorat, s-ajung să stau noaptea, ca un şobolan, pitit într-o curte străină! Uneori îmi pare rău că nu sînt scriitor. Dar, de fapt, cine ar putea crede spusele mele! Am convingerea că dacă aceste însemnări ar nimeri în mîinile cuiva, acela ar zice în sinea lui că toate astea nu sînt decît nişte pure născociri.**>>》
***
**Specialitatea mea e bacteriologia. Dragostea mea - lampa cea verde şi cărţile din cabinetul meu. Din fragedă copilărie mi-au repugnat Fenimore Cooper şi Sherlock Holmes, tigrii şi împuşcăturile, războaiele napoleoniene şi feluritele fapte de vitejie ale matrosului Koşka. N-am nici un fel de atracţie pentru asemenea lucruri. Pe mine unul mă atrage bacteriologia...Iar între timp.. s-a stins lampa cea verde. Chimioterapia bolilor din categoria spirilozei se prăvăleşte pe duşumea. Răsună împuşcături pe ulicioară.**
***
<<Uneori mi se pare că tot ce se petrece este un vis. Un Dumnezeu cumplit a pus claie peste grămadă munţii. Prin defileuri plutesc ceţuri. În fantele munţilor, nori de furtună. Şi plescăie năvalnic pe pietre.
Un tulbure val.
Un crâncen cecen se tîrăşte pe mal.
Zorit îşi ascute pumnalul.>>
***
**Dacă un om n-a mers într-o căruţă trasă de cai pe drumurile părăginite de ţară, nu are rost să-i povestesc: oricum n-ar înţelege. Iar celui care a mers, nici nu vreau să-i aduc aminte. Voi spune pe scurt: cele patruzeci de verste care despart oraşul reşedinţă de judeţ Graciovka de spitalul din Muriino le-am străbătut cu un surugiu exact într-o zi şi o noapte. Şi chiar cu o precizie curioasă: la ora două a zilei de 16 septembrie 1917 eram în dreptul ultimei magazii amplasate la marginea frumosului oraş Graciovka, iar la două şi cinci minute, în ziua de 17 septembrie a aceluiaşi neuitat an 1917, coboram în curtea spitalului din Muriino.**
***
**Viforul îşi perindă spiralele de-a lungul terasamentului, şi într-o oră totul se schimbă. Încetă să mai cearnă din văzduh şi din lături. Departe, deasupra cîmpurilor năpădite de zăpadă, norii se destrămară, se răzleţiră, şi prin luminişurile lăsate între ei se ivea la răstimpuri marginea haloului ce-nvăluia luna de aur. Atunci se aşternu peste cîmp un reflex diafan-lăptos şi perfid, se putu vedea cum se preling şinele în depărtări, iar grămada de scuturi deveni neagră şi diformă. Lumina cea înaltă de deasupra gării slăbea, dar cea gălbuie, de jos, rămînea constantă.**
***
《**Şi deodată, în locul cuvintelor latineşti, mi-a trecut prin minte fraza dulce pe care, în creierii înnebuniţi de hurducături, o cînta un tenor grăsuţ cu coapse albastre:
<<"Salutare, liman sfînt!" >>
《Adio, adio pe vecie, Teatru Mare, cu zidurile aurii şi roşii, adio, Moscovă, adio, vitrine... ah, adio.》
***
??*Mihail Bulgakov :"Corespondența - Jurnalul" :
<<"In Moscova totul se socoteste numai în sute de mii și milioane. Pâinea neagră este 4600 ruble funtul, cea albă 14000. Iar prețul crește și tot crește! Magazinele sint pline de marfuri, dar cum să cumperi! Teatrele sint pline, iar seara, cind treceam cu treburi pe linga Bolsoi (nici nu-mi pot inchipui cum ai putea trece pe acolo fără treburi!), speculanții vindeau biletele cu 75, 100, 125 de mii de ruble! În Moscova sint de toate: încălțări, țesături, carne, icre, conserve, delicatese, orice doresti! Se deschid cafenele, apar ca ciupercile. Si peste tot trebuie sa dai sutare, sutare! Sutare!! Vuieste valul de speculanti. Visez doar un singur lucru: să supravietuiesc peste iarnă, să nu capotez în decembrie care, cum e de presupus, o să fie luna cea mai grea. Pentru mine ajutorul Taskai e neprețuit: pentru distanțele imense pe care trebuie sa le strabat zilnic in fuga (literalmente) prin Moscova, ea îmi salvează multa energie și forța hranindu-ma și lasindu-mi doar treburile pe care nu le poate face singura: spartul lemnelor seara si caratul cartofilor dimineata. Amândoi umblam prin Moscova în paltonasele noastre. De aceea, eu merg cumva cu un sold inainte (nu se stie de ce, ma sufla vântul pe partea stingă). Visez să-i procur Tatianei încălțări călduroase. N-are chiar nimic in afara de pantofi. Dar cumva ne-om descurca! Numai camera si sanatate sa fie! Nu știu dacă va interesează o descriere atit de amănunțită a Moscovei și dacă ea e destul de clară pentru voi, cei din Kiev. Scriu toate acestea și ca să vă arăt în ce condiții mi-e dat să-mi realizez idee-fixe. Iar ea consta în planul de a-mi face norma în 3 ani: apartament, haine, mâncare și cărți. Dacă voi reuși, o să vedem. N-o să vă descriu cât am ajuns de gospodari, eu și Taska, pentru că n-o sâ mă credeți. Pastram orice surcea.">>
***
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif